Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:55 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

"Mircea" se pregateste de traditionalul mars

ro

24 May, 2008 00:00 1088 Marime text

Nava-scoala, apartinand Academiei Navale Mircea cel Batran, va efectua, in perioada 26 mai - 18 septembrie, un mars de instructie in Marea Mediterana, Oceanul Atlantic, Marea Nordului si Marea Baltica.

La ceremonia organizata cu ocazia plecarii navei au fost invitate sa participe inalte oficialitati militare si reprezentanti ai autoritatilor locale. Marsul este un prilej, pentru viitorii ofiteri si maistri militari de marina de la Academia Navala Mircea cel Batran si Scoala Militara de Maistri a Fortelor Navale Amiral Ion Murgescu, sa dobandeasca tainele navigatiei, in conditii reale. De 69 de ani, aproape toate generatiile de ofiteri si de maistri militari se instruiesc la nava-scoala Mircea - simbol al traditiilor navale romanesti. La bordul sau se vor imbarca, pentru diferite etape ale marsului, si patru cadeti din Ucraina, Croatia, Turcia si Belgia. Instruirea studentilor va avea loc in cadrul programului de colaborari internationale al Academiei Mircea cel Batran cu institutiile similare de invatamant superior. Cu prilejul marsului, nava-scoala va reprezenta Fortele Navale Romane la mai multe festivaluri nautice internationale, inclusiv la sarbatorirea semicentenarului navei-scoala surori, "Gorch Fock", care apartine Marinei Militare Germane. "Mircea" va face escale in zece porturi - Cagliari, Malaga, Rouen, Brest, Rotterdam, Copenhaga, Rostock, Plymouth, Lisabona si Valletta.

Scris de: {autor}Mirela STINGA {/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii