Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
11:23 22 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Mihai Stanescu "Videanu m-a platit a doua zi dupa ce a castigat"

ro

01 Aug, 2007 20:00 1145 Marime text
1185995830.jpg

Este unul dintre cei mai mari graficieni romani * Inainte de Revolutie, caricaturile sale spargeau "normalitatea" vremii

A absolvit Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu in 1966, dupa care a fost repartizat la Ministerul Turismului, unde a facut grafica publicitara. In 1978, si-a dat demisia, de atunci fiind liber profesionist. Prima sa expozitie a fost deschisa, chiar la malul marii, in statiunea Olimp, intr-un cadru neconventional. Expozitia sa de fotografie, "Daiana - la diferite varste cu aceeasi rochie. 1980-2003", este expusa in aceasta perioada, la Muzeul de Arta Constanta. -Ati devenit un caricaturist celebru inainte de 1989, atunci cand era un act de curaj sa "ataci" sistemul. Va mai amintiti cum a inceput totul? Am devenit mai cunoscut dupa ce am tiparit un album in 1982, care s-a vandut patru zile, dupa care a fost interzis. In asa fel am ajuns eu un caricaturist cunoscut in Bucuresti si in tara. -Care era tema pe care o tratati in acest album? M-am inspirat din viata sociala, din viata de zi cu zi a romanilor, in timpul dictaturii. Glumele erau politice, imaginile aveau texte, un fel de comentarii ale mizeriei in care traiam. Am reusit sa fac, in anii '80, cateva expozitii la Bucuresti si la Constanta, la Muzeul de Arta. Veneau foarte multi vizitatori, pentru ca nu mai vazusera un caricaturist care sa aiba indrazneala sa critice situatia din tara. Cartea a fost interzisa, am mai tiparit una in 1985, dar si aceasta a avut aceeasi soarta. Lucrarile mele au circulat fotocopiate. Asa se mai amuza lumea. Inainte se citea mai mult, existau carti interesante. -Vreti sa spuneti ca, acum, oamenii nu mai sunt aplecati spre lectura? Atunci, se citea mult pentru ca lumea nu avea atata presa. Ziarul Scanteia nu era citit de nimeni. Televiziune nu era. Lumea avea timp sa citeasca si sa vina la expozitii. Din punctul acesta de vedere, era altfel. Bineinteles, acum exista mai multa libertate, sunt carti foarte multe si foarte scumpe. -Cum era perceput artistul in acea perioada? Noi, artistii, lucram pentru galeriile Fondului Plastic, asa ne castigam existenta. Colectionari nu prea erau, mai mult cumpara statul. Erau comenzi facute de catre fostul Minister al Culturii. Unii traiau mai bine, altii mai rau. Ne descurcam. Faceam felicitari, haine, pantofi, care se vindeau la Fondul Plastic. Acum, magazinele sunt pline de turcisme si de lucruri scumpe, de marca. Nu mai vine nimeni la galerii, decat, poate, ca sa-si cumpere un vas de ceramica. -Care este conditia artistului, acum? Acum, tinerii artisti incearca sa expuna afara sau in galeriile particulare care au aparut. Ei sunt foarte optimisti. Unii absolventi de Arte plastice raman liber profesionisti si castiga mai putin. Altii, cei care se angajeaza la agentiile de publicitate, castiga mai bine si sunt mai linistiti din punct de vedere material. Unii dintre ei raman in invatamant, iar altii pleaca in afara, in speranta ca vor incheia un contract cu vreo galerie de acolo. -Si dumneavoastra ati avut posibilitatea sa plecati in strainatate. Ati si facut-o, insa nu ati ramas acolo. Am fost plecat cateva luni in Franta, pentru a-mi tipari niste albume, pe care le trimisesem clandestin. Am fost de multe ori invitat in strainatate si am luat si destule premii, asa ca am circulat foarte mult. Nu am ramas acolo, asa cum au ramas multi colegi de-ai mei, care s-au intors dupa Revolutie. Nu am ramas pentru ca eu sunt patriot. Incercam sa fac ceva important aici si cred ca am reusit. Dupa Revolutie, am scos o carte care se numea "Acum nu e momentul", care circulase fotocopiata pana in 1989, si care s-a vandut in 100.000 exemplare, adica mai mult decat vinde Cartarescu azi. -Inainte erati cenzurat. Acum, clasa politica manifesta o oarecare indiferenta fata de artisti. Cum explicati acest lucru? Dupa Revolutie nu prea am mai facut caricaturi pentru ca m-a molesit, intrucatva, democratia. Acum cand nu se mai supara nimeni, nu mai esti certat, nu mai esti arestat, nu esti interzis, parca nu prea iti mai vine sa faci desene. Cei pe care-i satirizezi s-au obisnuit cu critica din ziare. Pentru mine, era mai interesant ca puteam sa fac desene, care chiar daca nu erau publicate, circulau. Acum, dupa Revolutie, m-am adaptat economiei de piata. Mai fac cate o expozitie. Una dintre ele am deschis-o in septembrie. A avut ca tema intrarea in Europa. -In ciuda atitudinii politicienilor fata de artisti, acestia sunt dependenti de imagine. Dumneavoastra ati contribuit la crearea imaginii unor politicieni? Am lucrat pentru campania lui Basescu, atunci cand a candidat la Primaria capitalei. A facut declaratii in presa ca am avut un rol important in castigarea alegerilor locale. Am colaborat si in campania din 2004, cand a vrut sa devina din nou primar. Grafica publicitara am facut in facultate. Insa, acum sunt cam depasit. Mi-as dori sa particip si la celelalte campanii. In aceasta campanie au fost folosite niste idei de-ale mele, cum ar fi, "Asa D.A. presedinte". Am colaborat si la campania lui Videanu, care m-a platit, a doua zi dupa ce a castigat. -Care este cea mai mare satisfactie pe care ati trait-o ca artist? Ceea ce am realizat eu in ultimii 20 de ani, un lucru de care sunt mandru, este expozitia aceasta, expusa la Muzeul de Arta " Daiana - la diferite varste, cu aceeasi rochie". A fost ideea mea sa expun la fereastra, pentru a aduce arta in strada. Mi se pare mai occidental sa iesi cu arta in strada, sa nu mai fie omul nevoit sa plateasca intrarea. -De unde a pornit aceasta idee? A inceput, tot aici, la mare, la Neptun, unde veneam des cu fiica mea. Intr-o zi, am imbracat-o intr-o rochie pe care i-o cumparasem de la New York, o rochie indiana, pe care am dat 13 dolari. Am fotografiat-o la hotelul Istria din Neptun si apoi, am fotografiat-o timp de 23 de ani. Ideea a fost sa fac fotografii pana se rupe rochia, pana naste. Ideea i-a placut si ei. Ultima imagine este luata la Londra, acolo unde locuieste in prezent. Atunci cand uitam rochia acasa, faceam fotografiile la Bucuresti. Mi se pare o idee originala si sunt foarte mandru de mine si multumit ca am perseverat si am facut aceasta expozitie. -V-ati gandit sa duceti povestea mai departe? Da. Atunci cand nepotica mea va avea sase ani, ii voi face si ei cateva poze. -Fiica dumneavoastra v-a mostenit inclinatia spre arta? Dupa ce a terminat liceul la Bucuresti, neavand speranta sa intre la o facultate serioasa, s-a gandit sa plece la Londra, in 1992, unde a studiat artele. Acolo, nu se poate trai din arte, mai ales daca nu esti englez. Mai deseneaza la ziare, mai preda la scolile de arta. -Ati vorbit despre satisfactii artistice. Spuneti, care a fost cel mai tensionat moment care v-a marcat? Cred ca in 1988, cand nu mi s-a permis sa merg la festivitatea de decernare a premiului pe care il primisem, in Belgia. Atunci mi-am dat si demisia din partid. M-a apucat Revolutia fara carnet de partid. Si aici, la Muzeul din Constanta, unde am expus, conducerea a avut probleme din acest motiv. Constanta e un loc in care imi place sa expun.

Scris de: {autor}Mirela STINGA{/autor}

Ti-a placut articolul?

Comentarii