Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:39 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

ro

28 Mar, 2017 19:06 3728 Marime text



Dacă de Ziua Mondială a Teatrului două actrițe ale Teatrului de Stat Constanța (TSC), Nina Udrescu și Clara Ghiuvelechian, și-au sărbătorit ziua de naștere, mâine este timpul să-i urăm „La mulți ani!“ actorului Mihai Sorin Vasilescu!

Este unul dintre cele mai mari talente ale scenei constănţene, după cum spun colegii de la TSC, care „excelează în rolurile comice, dar care a dovedit în repetate rânduri că şi-ar fi putut exploata mai mult resursele în direcţia tragicului“.

Talentul său, probat într-o mulțime de roluri, pe scenele „Fantasio“ și TSC, a fost răsplătit, la trei ediţii ale Festivalului Naţional al Teatrelor de Revistă (1992, 1994, 1995) cu Premiul „Matei Millo“, o altă distincţie fiind Premiul Asociaţiilor Umoriştilor Români pentru rolul Falstaff, în 1996.

Cei care doresc să-i cânte „La mulți ani!“ și să-l aplaude sunt așteptați, vineri, de la ora 19.00, în sala TSC, unde va juca spectacolul „Uciderea lui Gonzago“, de Nedialko Iordanov, interpretând rolul lui Benvolio, un actor care vine să joace la Elsinor, la invitația lui Hamlet, prințul Danemarcei.Colegi de scenă îi vor fi: Tani Ştefu, Dana Dumitrescu, Andu Axente, Georgiana Mazilescu, Cosmin Mihale, Dan Cojocaru, Alina Manţu, Remus Archip, Adrian Dumitrescu, Maria Lupu, Andrei Cantaragiu, Florentin Roman, Alexandru Medveghi, Alexandru Iacov şi Abdul Cair Latip.

Regia artistică a spectacolului este semnată de Ion Sapdaru, muzica este realizată de Marian Stârcea, costumele sunt create de Alina Dincă, iar decorurile, de Mihai Pastramagiu.

Sursă foto: www.teatruldestatconstanta.ro

Citește și:

Nina Udrescu și Clara Ghiuvelechian își sărbătoresc ziua de naștere
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii