„Jurnal de România. Constanța“ Spovedanie cu public (galerie foto)

Spovedania în sine este dovada celui mai profund curaj. Este curajul de a te critica pe tine însuți, de a-ți scruta adâncimile sufletului, de a-ți conștientiza minusurile, greșelile. 
 
Miza acestui act de sinceritate cu tine însuți, în primul rând, nu este decât acela de a te vindeca, de a învinge „răul“ conștientizându-i prezența, de a tăia în carne vie, dacă e nevoie, pentru a salva de cangrenă structura sănătoasă. E greu, cumplit de greu să-ți iei inima în dinți și să-ți șoptești greșelile, minusurile, slăbiciunile, în fața unui singur om (preotul), chiar dacă știi că el a făcut un „jurământ al tăcerii“ și că nu are voie să te judece, pentru că nu acesta este scopul spovedaniei. Vă puteți însă imagina cât de greu este să-ți „strigi“ în fața a sute de oameni neputințele?! Să pui degetul pe rană, să-ți deschizi sufletul, să-ți arăți micimile, nu gratuit, pentru spectacol, ci pentru că asumarea înseamnă schimbare, schimbarea aceea pe care o pretindem de la alții.
 
Șase actrițe de la Teatrul de Stat Constanța au pășit, în weekend, pe scenă pentru a se spovedi în fața publicului, pentru a-și rememora viața, copilăria, tinerețea, viața, pentru a vorbi despre Constanța lor, dragă, atinsă de „boală“, de nepăsare, împânzită de turiști în șlapi vara, lăsată de izbeliște în timpul anului.
 
Îndemnate de tânăra regizoare Carmen Lidia Vidu, căreia îi aparține admirabila idee a „Jurnalului de România“, Mirela Pană, Turchian Guzin Nasurla, Alina Manțu, Laura Iordan Adrian, Florina Stănculeț și Lana Moscaliuc, prin exerciții de sinceritate, ne invită se le pătrundem în suflet, să ne aruncăm o privire în albumul de familie cu fotografii alb-negru, din care zâmbesc sau privesc grav mame, tați, surori și fetițele care au fost odinioară, cu codițe, în uniforme pepit, așezate cuminți în bănci. Ne invită să aruncăm o privire și în albumele actuale, cu poze color, în care apar îmbrățișându-și pruncii.

 

„În ultimii ani, Constanța era văzută de restul țării doar ca o extindere a stațiunii Mamaia. Când spuneai Constanța, spuneai carnaval, pene, personaje și care alegorice. În timpul Carnavalului, doar 50 de oameni au protestat și și-au exprimat nemulțumirile: «Vrem să trăim într-un oraș european. Vrem să se mai ocupe și de orașul ăsta, că toți banii se investesc în Mamaia, investește zeci de mii de euro în petrecerile astea, nu e în stare să reabiliteze străzile, trotuarele. Sunt multe probleme. Spațiile verzi sunt distruse încet, dar sigur. Avem cele mai mari taxe din țară, gigacaloria e scumpă. Trebuie să facem ceva, să acționăm, să ne strângem mai mulți și să ne ferim să ajungem visul marelui primar: un mare cartier Henri Coandă. Vrea să ne transforme pe toți în asistați social“, cu aceste cuvinte, folosite pentru a ilustra o fotografie de... carnaval, se deschide „Jurnal de România. Constanța“.

 

Teatrul, unul dintre punctele forte ale orașului

Mirela Pană a evocat momente de pe litoralul românesc dinainte de 1989, dar și una dintre cele mai frumoase perioade din viața ei, cea petrecută la „Fantasio“, plecarea, forțată de vremuri, la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase“, dublată de durerea de a spune „pentru mine, performanța adevărată se făcea la «Fantasio», la Constanța, nu la București“. Actrița a mai adus în discuție o necesitate stringentă a orașului: „Constanța trebuie să aibă un teatru național“, dar și o clădire pe măsură, deoarece este greu să auzi cum actualului Teatru de Stat Constanța încă i se mai spune fostul Teatrul „Fantasio“.
 

Ideea a fost reiterată și de către colega sa, Laura Iordan Adrian: „Consider că teatrul este unul dintre punctele forte ale acestui oraș. Dar teatrul are nevoie de un buget mai mare. Când plouă sau ninge afară, trebuie să stăm cu găleți și ligheane, pentru că plouă pe scenă, plouă în holul de la intrare, plouă în sala balet. Teatrul trebuie să fie renovat, nu cârpit (...) Cabinele s-au renovat și pe banii personali ai actrițelor. Luminile nu sunt bune pentru machiaj, foaierul teatrului este auster, are o mochetă urâtă...“.
 

„Eu lucrez la spital, dar m-am vindecat la teatru“

„Eu lucrez la spital, dar m-am vindecat la teatru. (...) Sunt actriță și asistentă, și tătăroaică, și româncă“, a spus despre sine Turchian Guzin Nasurla.

 

„Educația și școala nu trebuie să scurteze copilăria, ci să deschidă și să cultive mințile“, este de părere Alina Manțu, care, până la facultate, nu a avut profesori preferați.

Vorbind despre profesori, Laura Iordan Adrian a mărturisit că, la Craiova, l-a avut profesor de „Istoria teatrului românesc“ pe Marin Sorescu, care le cumpăra studenților, la cursuri, șampanie și covrigi, și care i-a promis o piesă de teatru, în anul IV de facultate, „dar a plecat la București, s-a îmbolnăvit și a murit“.

Constanța - „multe fumuri și pretenții“ 

 

Orașul văzut de Laura Iordan Adrian este așa cum îl văd tot mai mulți constănțeni: „Îmi iubesc orașul, dar parcă nu ne mai civilizăm: multe fumuri și pretenții. Uneori am impresia că suntem niște țărănoi. Vara, Constanța devine un oraș greu de locuit. Devine un oraș prea aglomerat. Turiștii sunt neglijenți, lasă gunoaie pe străzi, Mamaia miroase a mâncare și asta nu-i plăcut. Totuși, datorită turiștilor, orașul nostru se cosmetizează de la an la an. Constanța are perioade de mizerie.“

 
„Lumea mea e verde-albastră“, spune Florina Stănculeț, a cărei poveste de viață emoționează până la lacrimi. Este vegană, iubește să-și petreacă timpul liber în microrezervația de la Delfinariu, alături de cei doi prichindei ai săi, face acte de caritate și voluntariat și cântă colinde de sărbători la sanatoriul de leproși din Tichilești.

Constănțenii nu au niciun merit că au marea aici. După ce pleacă turiștii, Constanța rămâne un oraș de oameni bătrâni“ 

„Dacă aș avea o boală incurabilă, nu aș lupta pentru viața mea“, spune Laura Moscaliuc, căreia i-ar plăcea ca, printre multe și stringente lucruri, orașul să aibă mai multe cofetării, deoarece „cofetăria este un templu al inocenței“ și „este mult mai plăcut să-ți dai întâlnire la cofetărie, nu la bar“.

 

„Mi-ar plăcea ca orașul Constanța să nu mai fie orașul turistului cu șlapi (...) Constănțenii nu au niciun merit că au marea aici. După ce pleacă turiștii, Constanța rămâne un oraș de oameni bătrâni“, a mai spus Lana Moscaliuc.

 

Actrița s-a adresat în mod direct publicului, îndemnându-l să facă exerciții de detașare și admirație și să aplaude doar ceea ce-i place. „Nu comediile sunt spectacole importante, ci cele care deranjează. Nu vă obișnuiți cu superficialitatea, împingeți-vă așteptările mult peste hăhăielile facile, așa încetăm și noi să ne mai maimuțărim. Amendați proiectele îndoielnice și scrieți pe site-ul teatrului exact ce vă deranjează. Dragostea și cunoașterea te fac un om liber“, i-a îndemnat Lana Moscaliuc pe constănțeni.

Un spectacol care NU place 

Un copil care spune o rugăciune în limba arabă, împreună cu mama sa, un alt copil care cântă „Epilog”-ul celor de la Vama Veche, pentru mama sa, scrisorile unor fiice către mama care nu știe să comunice, către tatăl necunoscut, care a ales să-și piardă urma, un interviu plin de substanță despre reabilitare cu o deținută de la Poarta Albă, acțiuni de voluntariat care includ terapia cu cai sunt tot atâtea surse de emoție pură, nealterată, care se regăsesc între... filele „Jurnalului de România. Constanța“. Decupajele din presa locală joacă și ele un rol esențial în acest spectacol documentar, frust, unde nota de creativitate constă în montajul foto-video, deoarece restul, gândurile, cuvintele, emoțiile sunt autentice, izvorâte din revoltă, dar și din dragoste pentru oraș.
 
 „Jurnal de România. Constanța“ nu este o un spectacol care place, el nu provoacă valuri de euforie. Este un spectacol care emoționează, te răscolește, te provoacă, te tulbură, te înduioșează. Pe rând și în același timp. Veniți să-l vedeți! Ieșiți din zona de confort! Mergeți la teatru!
 
Spectacolul „Jurnal de România. Constanța“ a fost prezentat în avanpremieră vineri, 3 martie, și a avut premiera pe 4 martie, o a treia reprezentație fiind programată duminică seară.
 
Sursă foto: ZIUA de Constanța

Citește și:  

Premieră, la Teatrul de Stat Exerciţii de sinceritate. Şase actriţe în căutarea unor soluţii pentru... însănătoşirea Constanţei (galerie foto + video) 

„Jurnal de România. Constanţa“, o premieră de Mărţişor

Nostalgia și oful lui Dorel Vișan„Faceți-vă rochii! Așa se venea odată la teatru, nu cu blugi rupți“