De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
03:03 24 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ioan Roman îşi aşteaptă la Constanţa fostul coleg „Eram convins că Vasile Moldoveanu va deveni un remarcabil tenor de operă“ (VII)

ro

16 Oct, 2015 00:00 847 Marime text
După o absenţă de aproape şase decenii, în perioada 27-30 octombrie, tenorul Vasile Moldoveanu se va afla acasă, printre ai săi. Foştii colegi rememorează amintiri.
 
„Întâlnirea
 
O informaţie recentă face să freamăte viaţa artistică a cetăţii. La invitaţia publicaţiei ZIUA de Constanţa, cu concursul doamnei profesor universitar Aurelia Lăpuşan, marele tenor Vasile Moldoveanu va reveni, după mai bine de şaizeci de ani, aici, pe meleagurile sale natale.
 
Această veste nu m-a putut lăsa indiferent, deoarece cu Lică, cum îi spuneau cei apropiaţi, am fost coleg la Liceul «Mircea cel Bătrân», în clasa a VIII-a numai, pentru că, în continuare, drumurile noastre s-au despărţit, din motive dependente de mine. Până la terminarea anilor de liceu am fost totuşi în preajma sa, îndeosebi datorită sportului, el făcând parte din echipa de volei a Liceului «Mircea cel Bătrân», în care era un trăgător de temut, iar eu, din cea de fotbal.
 
Mi-l amintesc pe Lică din anii de şcoală ca pe un băiat înalt, filiform, cu tenul smead, cu un chip deosebit de atrăgător, din care ieşeau în evidenţă ochii negri, sprâncenele arcuite, maxilarul cu contur ferm şi părul uşor ondulat. Pentru că monumentala clădire a Liceului «Mircea cel Bătrân» era ocupată de comandamentul sovietic, noi, băieţii, învăţam după-amiaza în clădirea liceului de fete «Ana Ipătescu», fost «Domniţa Ileana», devenit azi «Mihai Eminescu». La fel ca mine, la învăţătură, Lică se situa la un nivel mediu. Pentru că avea o voce caldă, catifelată, profesorul de limba şi literatură română, Petre Caragea, îl punea numai pe el să citească pasaje din operele unora dintre scriitorii noştri clasici. Aş mai adăuga faptul că era singurul care scăpa de loviturile pe care ni le aplica în cap cu diapazonul profesorul Nicolae Luscan, atunci când noi, ceilalţi, stâlceam unele dintre menuetele pe care ne punea să le descifrăm din cartea de muzică.
 
Ţin minte că adesea, în recreaţii, chiar dacă practica sportul, nu ieşea afară împreună cu ceilalţi băieţi, să bată mingea în curtea şcolii. Rămânea pe culoarul din faţa clasei şi, sprijinit de pervazul unei ferestre, cânta nonşalant, tare, fără să-i pese de privirile curioşilor, unele dintre melodiile de muzică uşoară la modă, dar şi câte o arie de operă, auzită de el la radio. Era conştient de calitatea vocii sale şi cred că voia ca şi alţii, cei care îl auzeau, să i-o aprecieze. Eram convins că îşi alesese încă de pe atunci drumul pe care avea să-l urmeze, că va deveni, după încheierea studiilor la Conservator, un remarcabil tenor de operă.
 
Am auzit peste ani de performanţele sale artistice, că evoluase pe scenele unor mari Opere, în Anglia, la Covent Garden, de pildă, la Metropolitan Opera din New York, la Viena, la Paris, pe renumite scene de pe mai toate continentele. M-a durut faptul că el, Vasile Moldoveanu, marele nostru tenor, era cunoscut mai mult în afară şi mai puţin în ţara sa.
 
În romanul meu «Întâlnirea», în care am imaginat adunarea după patruzeci de ani a unei promoţii de liceeni, primul capitol, intitulat «Tenorul», în care personajul principal se numeşte Basil Constant, i l-am dedicat lui.
 
Aştept cu firească emoţie întâlnirea cu fostul meu coleg Vasile Moldoveanu, după atâta amar de vreme.“

Ti-a placut articolul?

Comentarii