Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:00 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Florin Piersic si Emilia Popescu - doi "straini" autohtoni

ro

21 Feb, 2008 00:00 1508 Marime text
1203533833.jpg

La cererea publicului, spectacolul montat de Radu Beligan, dupa piesa lui Eric Assous, va fi reprogramat pe 12 martie

A trecut mai putin de jumatate de an de cand doi straini veneau sa se intalneasca, la lasatul serii, cu un public dornic de teatru. La inceputul lunii octombrie, Florin Piersic si Emilia Popescu incepeau, la Constanta, periplul lor prin tara cu piesa de succes a lui Eric Assous. Marti seara, pe scena Casei de Cultura a Sindicatelor Constanta, aceiasi bine cunoscuti "straini" au revenit cu aceeasi poveste de succes a lui Eric Assous, in regia lui Radu Beligan. Daca Florin Piersic (Pierre) reuseste, pe parcursul intregii piese, sa se mentina in "limitele" rolului sau de barbat pus pe cuceriri, rolul Emiliei Popescu (Juliette) este fluctuant. Femeia Juliette joaca la propriu teatru. De la femeia singura si sigura de ea, care se lasa cucerita intr-un bar, pana la ipostaza de femeie usoara sau de reporter deconspirat, sau cea de prietena a sotiei si apoi de fiica, Emilia Popescu prezinta tot atatea ipostaze ale feminitatii. Spectacolul vorbeste despre relatiile dintre oameni, dintre barbati si femei indeosebi, insistand asupra statutului de barbat casatorit si cuceritor, pentru care a fi insurat nu inseamna neaparat a fi angajat. Pentru Pierre a poseda insemna a alinia. Publicul, prezent in numar mare in sala de spectacole (nu a mai ramas niciun loc neocupat), a trait o multitudine de stari: de la bucurie si mister pana la tristete. Actiunea piesei s-a desfasurat intr-un decor de interior, creatie a lui Puiu Antemir. Costumele au fost realizate de creatoarea Irina Schrotter. Muzica si ilustratia muzicala au fost semnate de Ionut Stefanescu. Important este faptul ca spectacol de mare clasa "Straini in noapte" si-a atins tinta: senzatiei de deruta pe care o creeaza tanara Juliette ii cade prada atat Pierre, cat si publicul, care, in final, este coplesit de adevarul pe care il releva acest spectacol. O mare parte dintre cei prezenti la reprezentatie au venit atrasi de distributia de exceptie. Insa au fost si mai multumiti atunci cand au aflat ca regia este semnata de Radu Beligan. Luni, Senatul Uniunii Teatrale din Romania (UNITER) a decis sa-i acorde maestrului Radu Beligan Premiul de Excelenta. Cu rolul din "Straini in noapte", Florin Piersic, care pe 27 ianuarie a implinit 73 de ani, a revenit in teatru dupa o absenta de 20 de ani. Alain Delon si Astrid Veillon joaca piesa lui Assous la Paris din 2004. In aceasta varianta, spectacolul este prezentat, in turnee, in Franta si in Europa.

Scris de: {autor}Mirela STINGA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii