Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:33 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Evocări muzicale şi poetice „Într-un bazar sentimental“ (galerie foto)

ro

04 Jun, 2017 00:00 3930 Marime text
Într-o zi frumoasă de început de vară, pe 2 iunie, iubitorii muzicii şi ai poeziei s-au reunit în Sala „Nicolae Grigorescu“ a Muzeului de Artă Constanţa pentru a se întâlni cu muzica şi poezia, în cadrul unui spectacol deosebit cu genericul „Într-un bazar sentimental“, inspirat de Ion Minulescu. 

Amfitrionii galei de muzică şi poezie au fost pianista Andreea Bratu şi actorul Radu Niculescu, cadre didactice la Facultatea de Arte a Universităţii „Ovidius“, care au purtat publicul printre emoţii şi stări, printre versuri de Ion Minulescu, Aleksandr Pușkin, Serghei Esenin, Vladimir Maiakovski și creații din literatura pianistică de George Enescu, Alexander Scriabin, Serghei Rahmaninov și Vladimir N. Drozdoff.

Ei au pus universul simbolist alături de muzica post-romantică rusească şi românească, oferind „un inepuizabil spectru de trăiri, în care fiecare, ştergând neputinţele vieţii cotidiene, a găsit un răspuns propriilor trăiri interioare“, după cum a subliniat pianista Andreea Bratu.
 

„Ne-am bucurat de un public apropiat care a primit bine recitalul nostru. Fiind primul proiect de acest fel, am avut amândoi emoții pentru a ne adapta la sala pe care am avut ocazia să o folosim, la cerințele spectacolului, și pentru a capta publicul de la un moment la celălalt. În anii ’80 existau aceste spectacole de muzică și poezie, iar noi am simțit nevoia să le reluăm din nevoia de a completa panorama culturală a orașului cu o gală de poezie și muzică. Dacă lumea vine din ce în ce mai greu la spectacolele de muzică de cameră sau la teatru, ne-am gândit să îmbinăm cele două segmente de public“, a mai spus Andreea Bratu.


De altfel, cei doi artişti îşi propun să schimbe anual repertoriul galei, păstrând o coerenţă stilistică între muzică şi poezie.
 

„Acest proiect s-a născut foarte ușor, dintr-o discuție amicală purtată cu Andreea Bratu. Ni se pare o inițiativă bună, deoarece de mult timp nu se mai întâmplă lucruri de genul acesta“, a spus actorul Radu Niculescu, amintind de spectacolele de muzică și poezie pe care actorul Ion Caramitru şi pianistul Dan Grigore le susţineau odinioară în capitală.
 

„Poezia este extrem de frumoasă. Eu am fost şi voi fi tot timpul îndrăgostit de poezie. La rândul meu, scriu poezie. În seara aceasta, fără să ştie nimeni, am inserat şi o poezie de-a mea. O poezie care mi-e dragă, pe care am scris-o acum mulţi ani, pentru că şi eu achiesez la ideea de simbolism, deoarece consider că se poate merge mai mult pe simboluri, pe sugestii decât pe lucruri directe“, a conchis Radu Niculescu.


Sursă foto: ZIUA de Constanța

Citeşte şi:
Invitație... „Într-un bazar sentimental“
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii