Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:29 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Duelul maeştrilor, între „a fi sau a nu fi” şi glume muzicale (galerie foto)

ro

08 Dec, 2016 00:00 2857 Marime text
Mălăele şi Caramitru au evocat „câte-n lună şi în stele”, au povestit momente din debutul carierei lor actoriceşti, dar au şi recitat, improvizând în acelaşi timp cu lejeritate.
 
Sunt inconfundabili şi au darul de a-şi captiva auditoriul doar prin simpla prezenţă. O poezie arhicunoscută, dar rostită de ei, este de fiecare dată un eveniment. Aţi ghicit, este vorba despre Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele, care au revenit, marţi, de Moş Nicolae, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, pentru a se... duela amical, folosind tăişul cuvintelor. Au evocat „câte-n lună şi în stele”, au povestit momente din debutul carierei lor actoriceşti, dar au şi recitat, improvizând în acelaşi timp cu lejeritate.
 
„Tensiunea” acumulată în acest duel a fost înlăturată prin intervenţiile grupului muzical umoristic ActOrchestra, format din Petre Ancuţa, Florin Călbăjos şi Emilian Mârnea, pe care constănţenii au avut marea bucurie să-l asculte, pentru prima dată, în vară, pe scena Festivalului Internaţional de Teatru „Miturile cetăţii”, organizat de Teatrul de Stat.
 
Mălăele, maestru în arta recitării, în găsirea nuanţelor şi punerea accentelor, a prezentat poezii de dragoste, de tot felul, din lirica unor nume reprezentative ale literaturii româneşti, precum: Tudor Arghezi, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Emil Brumaru şi Adrian Păunescu. I-a dat... replică Ion Caramitru, prezentând celebrul monolog al lui Hamlet din piesa omonimă a Marelui Will, de care îl leagă frumoase amintiri, actorul declarat, anul acesta, Ambasador Cultural Shakespeare din România fiind considerat unul dintre cei mai buni zece interpreţi ai lui Hamlet din lume, conform unui clasament întocmit de directorul artistic al Royal Shakespeare Company, Michael Boyd.
 
După aproape două ore de duel verbal şi intermezzi, spectacolul „Caramitru-Mălăele, câte-n lună şi în stele” s-a încheiat cu promisiunea că cei doi actori vor reveni „la Ungureanu”, adică la Casa de Cultură condusă de Gheorghe Ungureanu, dar şi cu câteva sfaturi oferite de Mălăele. Sfaturile sunt vechi, însă mesajul lor este nobil şi de actualitate: „Să râdeţi, pentru că râsul e muzica sufletului. Să vă jucaţi, pentru că jocul e secretul tinereţii. Să citiţi, pentru că cititul e fântâna înţelepciunii. Să gândiţi, acesta este izvorul puterii. Să fiţi buni, nu vă costă nimic şi asta e calea spre fericire. Să fiţi calmi, deoarece asta e cheia succesului, şi să iubiţi, deoarece iubirea este raţiunea de a trăi”.
 
Sursă foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii