De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
17:04 28 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Colinda prin satul dobrogean Cu Steaua mergeau doar băieții...

ro

27 Dec, 2015 12:00 1369 Marime text
Crăciunul este cea mai frumoasă perioadă a anului. Spiritul său ne aduce mai aproape de familie și de cei dragi. Ne amintim de lucrurile frumoase și ascultăm colinde în fața șemineului, sau a bradului frumos împodobit.
            România este o țară mare și extrem de frumoasă. Poate una dintre puținele din lume care se bucură de o astfel de diversitate culturală. Fiecare regiune are tradiția ei, colindele ei, rugile ei. Dar toate au un singur numitor comun: Crăciunul în fiecare casă.
            Așa este și la noi în Dobrogea. Români, turci, tătari, lipoveni, greci, armeni, italieni, rromi...nu contează etnia. Contează ca spiritul Crăciunului să se afle în sufletul nostru și să umble nestingherit pe stradă, pentru a împrăștia veselie și armonie.
            Pe lângă tradiționalii cozonaci cu nucă, covrigi, portocale și nelipsita zăpadă, cei care aduc Crăciunul în casele noastre sunt copiii care vin la colindat. De la cel mai mic, la cel mai mare, umblă din casă în casă cu colinda pentru a vesti diferitele etape ale sărbătorii noastre creștine. Dar acum tradiția se ține mai mult la țară. Căci la oraș, nu mai știu copiii ce este un colind frumos.
            Și pentru acest lucru, am mers la Topalu. O comună liniștită, pe malul Dunării. Când ajungi aici, vei spune că se află atâta iubire și armonie în jur, şi nici nu te-ai gândi măcar ce comoară se află ”mai la vale”, cum spun sătenii.
            Ultima dată când am poposit pe aceste meleaguri era soare. O vreme superbă de primăvară, cu câmpuri înverzite și copaci înfloriți. Astăzi, satul pare mai înfrigurat. Poate că e de vină vântul ce se abate peste sat. De la fiecare casă iese fum negru pe horn și rareori mai zărești câte un sătean pe stradă, zgribulit și el de frig.
            Anul trecut, doamna Emilia Bălănică, în vârstă de 78 de ani, ne povestea despre copilăria ei, de viața și de traiul pe care le-a avut în această comunitate. „Îmi aduc aminte cu drag de vremurile în care mergeam cu colindele, în seara de Ajun, împreună cu alți vecini să vestim Nașterea Domnului în sat. Mergeam în Noaptea de Ajun, când a doua zi era Crăciunul. Înainte cu o dimineață erau colindețele mici, copiii colindau pentru nuci. Cu Steaua mergeau doar băieții și cântau Steaua când se termina slujba la Biserică.
            Acum obiceiurile din preajma sărbătorilor s-au schimbat chiar și la sat. Privind spre trecut, doamna Emilia povestește cum era în preajma sărbătorilor și cum se colinda în sat:
„Acum se păstrează mai puțin. Veneau 3-4 echipe de colindători, acum rar dacă mai vezi o echipă, două. Îi serveam cu țuică și vin, dar plata lor era în bani. Și eu am participat cu soţul și cu doi vecini, care au plecat de aici din sat. Mergeam și colindam. Întâi la preot mergeam. Preotul ne primea și ne cinstea. După aceea plecam și la părinții noștri, fie de la el or fie de la ai mei, și petreceam toată noaptea până la ziuă. Dar petreceri de se țin minte și acum. Era viață frumoasă”.
Ascultând aceste povești frumoase din tinerețea doamnei, inevitabil am făcut comparație cu perioada în care mergeam eu la colindat. Eram mulți copii pe stradă. Vreo 10, cred. Ne strângeam cu o săptămână înainte și făceam repetiții. Nu trebuia să fim nesincronizați vocal, deși în momentul când mergeam să colindăm se întâmpla ca unul dintre noi să mai uite câte un vers, două. Dar eu am crescut la oraș. Și nu era acea atmosferă de sărbători ca la țară.
 
Nu dormeam cu trei zile înainte...
 
Tatăl meu, care a copilărit în satul Viile, cam la 80 de km de oraș, îmi povestește adesea, în pragul sărbătorilor, cum se mergea cu colindul atunci când era el tânăr. Și nu de multe ori, încearcă să își amintească versuri ale colindelor. Dar în zadar.
 Țin minte și acum...erau cete de câte 3-4 bărbați. Colindul din seara de Ajun se ținea doar cu bărbați căsătoriți. Localitatea era împărțită în 4-5 sectoare, iar fiecare sector avea câte o ceată. Se colinda din poartă în poartă. De la cel mai mic, până la cel mai bătrân om al satului. Casa preotului era colindată întotdeauna prima. Toată lumea ne omenea cu un colac mare făcut în casă și cu vin sau țuică fiartă. Ultima casă era a șefului de ceată. Dar acest șef nu se alegea oarecum. El trebuia să aibă cea mai bună voce și să știe foarte bine toate colindele. 
Dar astăzi, s-au pierdut foarte multe tradiții. Multe dintre colinde sunt reinterpretate și chiar scurtate. Majoritatea copiilor merge la colindat doar pentru partea financiară, nu pentru cea spirituală, religioasă. Este trist, dar acum ar fi foarte greu să reînviem aceste tradiții. Putem doar să ne bucurăm de poveștile auzite de la bunicii și părinții noștri.
La fiecare casă se cântau câte două sau trei colinde, dar gospodarul casei putea cere și colinde specifice, ca de exemplu: colind de fereastră, de nou-născut, de casă, pentru persoane bolnave sau pentru cei decedați în timpul unui război. Steaua se colinda de la Crăciun până la Bobotează. Cu Plugușorul se mergea în ziua de 31 decembrie, iar seara cetele de tineri mergeau cu Sf. Vasile, anunțând Noul An, dar și sărbătoarea cu același nume.
Colindele și-au pierdut din farmec, la fel și sărbătorile. Totuși, aceste cântece au avut și ele o formă de bază. Și pe majoritatea le găsim în cartea O căletorie în Dobrogia, a lui Theodor Burada. Este ca o enciclopedie a oralității doborogene, de prin anii 1880. Mulțumită lui Burada, care trebuie să menționez, a fost un reputat muzicolog, folclorist, violonist, etnograf și profesor, putem astăzi să citim câteva dintre colindele, descântecele, horele și doinele din satul dobrogean.
Ceea ce este de remarcat, este faptul că acele colinde, din vremea lui Burada, dar și din vremea părinților noștri, aveau foarte multe versuri. De exemplu, Plugușorul din cartea lui Th. Burada are nu mai mult de 198 de versuri, iar o altă urare de sărbători, intitulată Colinda, are 78. Putem astfel să ne imaginăm că era nevoie și de o memorie foarte bună pentru a ține minte aceste colinde.
Sunt un om trist atunci când nu mai aud copii colindând pe la casele gospodarilor. Și mai ales atunci când cei mici nu mai așteaptă cu sufletul la gură cadourile de la Moșu`. Crăciunul este despre iubire, despre dăruire, despre colaci calzi și colinde multe. Dacă nu le avem pe acestea, ce mai este Crăciunul pentru noi?
 
 
Plugușorul 
(fragment din ”O căletorie in Dobrogia”)
 
Se sculâ ist domn bun,
Vasile jupăn,
Cu plugul cu doisprezece boi, boi boureci
In coadă codălbei,
Si-a arat joile
Văile,
Vinerile
Piscurile,
Marțile,
Hărtoapele,
Căt iți luau vederile.
....
Să vadă grâul a pornit,
De-i copt de-i părguit,
Și l`a găsit frumos
Ca și fața lui Hristos,
In paiu ca trestia,
In spic ca vrabia,
In grăunț ca mazărea.

Fotografiile fac parte din arhiva personala a conf. univ. dr. Aurelia Lăpușan.

Ti-a placut articolul?

Comentarii