Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:40 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Casa de Cultură Constanţa pregăteşte spectacole inedite pentru publicul de la malul mării

ro

11 Aug, 2015 00:00 2484 Marime text
Pe lista evenimentelor programate, în această toamnă, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța (CCS), şi-au făcut deja loc concertul formaţiei Holograf, una dintre cele mai de succes trupe autohtone, şi spectacolul „Înşir'te mărgărite“, cu o versiune scenică realizată de Dan Puric.
 
„Ţi-am dat un inel“ şi „Să nu-mi iei niciodată dragostea“ se vor auzi la Constanţa
 
Alături de ceilalţi membri ai trupei Holograf, Dan Bittman va concerta la malul mării pe 23 octombrie, începând cu ora 19.00. Biletele vor putea fi achiziţionate de la agenţia CCS la preţurile de 80, 100, 120 şi 150 de lei.
 
Înfiinţată în 1978, trupa Holograf a lansat, de-a lungul anilor, numeroase melodii cu priză la public. „Ți-am dat un inel“, „Să nu-mi iei niciodată dragostea'“ şi „Cât de departe“ sunt doar câteva dintre piesele pe care le vor asculta constănţenii prezenţi la concert.
 
Apreciat de mii de oameni, Dan Bittman a fost distins, în 2004, cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria B -„Muzică“, „pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizaţiei şi istoriei româneşti“.
 
„Înşir'te mărgărite“, o versiune scenică de Dan Puric
 
Pentru spectacolul „Înşir'te mărgărite“, care va putea fi urmărit de constănţeni la toamnă, Dan Puric, cu răbdare şi atenţie, a căutat actori cu care să rezoneze şi metode de a aduce mai aproape de spectatori simplitatea basmului românesc.
 
„Înşir'te mărgărite“, piesă scrisă de Victor Eftimiu, s-a jucat pentru prima dată pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti în anul 1911. Cu această piesă, autorul devenea faimos la numai 22 de ani. Din 1911, textul a suferit modificări şi a fost montat în numeroase versiuni pe scenele ţării.
 
Pe scena Casei de Cultură vor evolua Constantin Dinulescu, Carmen Ionescu, Amalia Ciolan, Maria Dinulescu, Beatrice Rubică, Silviu Biriş, Gavril Pătru, Lari Giorgescu, Irina Cojar, Afrodita Androne, Violeta Huluba, Eduard Adam, Axel Moustache, Ovidiu Cuncea, Alexandru Hasnaş, Iuliana Moise, Oana Vânătoru, Tatiana Constantin, Erika Băieşu, Florin Roşu şi Silviu Oltean. Spectacolul „Înşir'te mărgărite“ este programat pe 26 octombrie, la ora 19.00, iar biletele variază între 175, 200 şi 225 de lei.

„5 acte de dragoste“, în plin sezon estival

Deşi, de obicei, CCS este închisă în timpul verii, ieri, instituția şi-a pus la dispoziție scena pentru spectacolul „Cinci acte de dragoste“, care a prezentat, cu umor, diverse etape ale dragostei. Astfel, constănţenii şi turiştii prezenţi la spectacolul care a avut loc ieri au avut ocazia să urmărească o comedie pusă în scenă de Moshe Yassur, un regizor cu multă experiență teatrală atât în România, cât şi peste hotare. Din distribuție au făcut parte Cristina Deleanu, Eugen Cristea, Cristina Pascalin, Daniel Nițoi, Tomi Cristin/Jean Lemne.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii