Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
05:00 20 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Brandul de ţară autentic, de la artizanat la artă Ia dobrogeană, între tradiţie şi modernitate

ro

22 Jun, 2015 00:00 2447 Marime text
Se ştie că oamenii se întorc la tradiţii atunci când se simt împovăraţi de problemele sociale, de nesiguranţa vieţii cotidiene sau atunci când nu îşi mai găsesc locul. Tradiţiile pe care le-am moştenit sunt lanţul care ne ţine strâns ancoraţi atunci când simţim din plin dezechilibru. Tradiţiile populare vor fi mereu poarta din trecut prin care putem „intra“ spre viitor. Ne dau curaj şi identitate. Iar portul tradiţional este cel cu care ne identificăm şi ne recunoaştem oriunde am merge în lume.
 
Acesta este adevăratul brand românesc, templul la purtător - costumul popular tradiţional, prin care românul a ştiut să-şi etaleze, de-a lungul vremii, valorile, în momentele-cheie ale existenţei sale. Atunci avea şi textele explicative, textele de folclor literar, ce rezonau cu desenele, cu hieroglifele de pe costume. Căci pe costum este scris acelaşi lucru, şi anume că omul poate accepta lumea nevăzută pornind de la simbolurile din lumea văzută şi, astfel, să-şi croiască un drum înspre Dumnezeu. Un reputat profesor, membru al Academiei Artelor Tradiţionale din România, etnolog, folclorist, pictor de biserici, creator de artă populară, acordeonist, pe nume Sorin Apan, spunea despre costumul popular că este „un adevărat templu la purtător, o imago mundi care conţine o sumă de simboluri, hierofanii, revelări ale sacrului care îi dau acestuia o poveste, iar nouă ne dau, în acelaşi timp, o identitate culturală unică, inimitabilă“. Costumul popular, practic, s-a constituit în urma unui lung proces de creaţie, mărturii arheologice, documente istorice, lingvistice, fotografice şi etnografice, atestând continuitatea, de-a lungul veacurilor, a formelor de cultură şi civilizaţie ale românilor în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Chiar şi Regina Maria, promotoare a portului autentic românesc, adopta astfel de vestimentaţii la marile curţi regale europene.
 
Ia tradiţională, căci ea este una dintre purtătoarele tradiţiilor de sute de ani, este cea care a dăinuit în timp şi spaţiu şi care, de la o vreme, încearcă să-şi găsească din nou locul în garderoba şi în inimile noastre. Ia nu este doar un obiect de vestimentaţie. Nu ne îmbrăcăm doar cu o bluză cusută manual, după modele moştenite, realizată dintr-un material ţesut la război. Atunci când purtăm ia, purtăm pe umeri o parte de istorie, pe care ne-o însuşim, pe care o cunoaştem şi de care ne simţim mândri. Chiar şi mari creatori de modă ai acestor vremuri, cum ar fi Yves Saint Laurent sau Jean-Paul Gaultier, au introdus ia românească în creaţiile lor şi au făcut-o cunoscută în toată lumea.

Mişcarea ce schimbă mentalităţi şi reînvie tradiţii


Chiar dacă acest tip de îmbrăcăminte se poartă în mod ocazional, de câţiva ani, anumite mişcări sociale care au luat fiinţă pe site-urile de socializare încearcă să readucă iei dreptul de a fi purtată în orice mediu, împrejurare, oraş, sat ori eveniment.
 
În urmă cu trei ani, la iniţiativa Andreei Tănăsescu, s-au făcut demersuri pentru stabilirea unei zile universale a iei, prin promovarea evenimentului La Blouse Roumaine. Și s-a ales, ca o reîntoarcere la tradiţie, celebrarea acesteia în ziua de Sânziene, pe 24 iunie. Mişcarea a avut şi are un real succes, dovadă stau şi iile pe care le vedem purtate zilnic de oameni din diferite categorii sociale şi vârste diverse, purtate cu mândrie, cu modele tradiţionale din toate regiunile ţării. O zi mondială a iei ar fi un mare pas pentru România, pentru poziţionarea unui brand adevărat al aceste ţări.
 
Cunoaşterea tradiţiei româneşti este încurajată la malul mării de Muzeul de Artă Populară din Constanţa, acolo unde oricine poate admira bogata expoziţie „Cămaşa Românească“. Indiferent dacă eşti român, străin, naţionalist sau mai puţin, cu siguranţă vei rămâne profund impresionat de frumuseţea fără margini a iei tradiţionale. Rămâi pur şi simplu fascinat de modelele, culorile, ţesăturile şi imaginaţia pe care o aveau strămoşii noştri atunci când se dedicau creării unei ii tradiţionale, autentice, care să pună în valoare zona pe care o reprezentau. Ce le diferenţiază sunt materialele de confecţionare, croiurile, compoziţiile ornamentale şi denumirile diferite pe care le au. Aici sunt expuse câteva zeci de cămăşi tradiţionale femeieşti, de la începutul secolului XX, intrate în patrimoniul Muzeului de Artă Populară Constanţa. Toate speciale, deosebite, muncite zile şi săptămâni la rând de femei şi fete talentate. Etimologic, termenul „ie“ este moştenit de la latini şi a derivat din latinescul „tunica lineae“ (care înseamnă tunică subţire din in, purtată pe piele). Trebuie remarcat faptul că termenul desemnează doar cămaşa femeiască.

Modelul iei dobrogene


În regiunea Dobrogei, melanjul de culturi, tradiţii şi oameni nu au împiedicat portul popular autentic românesc să-şi ocupe şi să-şi păstreze locul meritat, în timp. Purtat în special în vremurile vechi, în satele dobrogene aflate la marginea Dunării, portul popular a dăinuit în timp şi oamenii sunt cei care au ţinut ca tradiţia dobrogeană să se păstreze şi în prezent. Chiar dacă în aceste zone nu mai găsim ţesători, modelele tradiţionale dobrogene s-au păstrat şi au fost preluate de alţi meşteri, din alte zone geografice care duc tradiţia noastră mai departe. Ioana Tompe, muzeograf în cadrul Muzeului de Artă Populară Constanţa şi coordonator al expoziţiei „Cămaşa românească“, cea care s-a ocupat de aducerea mai aproape de oameni a tradiţionalelor ii româneşti, ne-a purtat în vremurile de demult ale tradiţiei iei dobrogene. Aici găsim cele mai importante piese de patrimoniu de port, din anii ’70, atunci când au fost puse bazele colecţiei de Dobrogea în muzeu, fiind printre primele piese achiziţionate. Chiar dacă au multe asemănări, cămăşile tradiţionale diferă de la o regiune la alta. „Specificul cămăşii dobrogene, cu poale lungi, este dat în primul rând de pânza - „chirachie“ - care este ţesută cu marginile încreţite. Mai exact, la războiul de ţesut, la margini, se pune un bumbac mai gros, ceea ce dă aspectul grofat, încreţit, la încheietura clinilor. Cele două piese expuse prezintă pânză încreţită cu bumbac alb, dar piesele vechi pe care le avem în patrimoniu au pânză vărgată în portocaliu. Această pânză se mai întâlneşte la cămăşile din Muscel - Argeş şi este un element care dovedeşte vechimea materialului respectiv“, ne spune muzeograful.
 
Alt semn distinctiv care defineşte cămaşa dobrogeană este plătcuţa situată la nivelul gâtului. „Este o dezvoltare din tipul de ie - cămaşă veche tradiţională românească, aşa cum era aceasta croită şi asamblată, după aspectul unei cruci: o bucată de ţesătură lungă, petrecută în faţă şi în spate, mânecile fiind ataşate ulterior. Acest tip de cămaşă specifică Dobrogei a permis ca zona cea mai bogat decorativă a cămăşii să fie amplasată pe plătcuţă - căptuful acesteia. Ca un element inedit, în România există trei zone diametral opuse unde se croiesc astfel de ii cu plătcuţe: în Dobrogea, Maramureş şi Oaş“, a precizat cea care a studiat îndeaproape tradiţia iei. Motivele tradiţionale care sunt brodate pe aceste piese sunt trandafirul, rujă, în denumirea tradiţională, şi păsările afrontate - puii. Tăieturile căptufurilor sunt drepte şi oblice. De cele mai multe ori, motivele de pe plătcuţă se regăsesc şi pe mâneci, care sunt drepte, nu prezintă volan. Alte elemente specifice pe care le regăsim strict la cămaşa dobrogeană sunt cheiţele, zonele de broderie, realizate din bumbac alb, roşu, negru cu care sunt încheiate foile cămăşii. La capetele mânecilor sunt broderii realizate cu igliţa, iar uneori, acestea prezentau ataşate mărgele sau paiete.
 
Și bărbaţii purtau astfel de cămăşi tradiţionale. Erau lungi până la genunchi, croite tot cu plătcuţă în faţă, ca tunicile, iar broderiile se realizau cu bumbac alb, discrete, fără a ieşi în evidenţă, pe guler şi la capetele mânecilor.
 
Acest tip de ie se găsea în satele dobrogene tradiţionale cu locuire pur românească precum Ostrov, Oltina, Băneasa, Cochirleni, Rasova, Seimeni, până la Hârşova. De la o localitate la alta însă variau culorile, dar nu mai mult de alb, negru, roşu.

Purtate la zile de sărbătoare şi evenimente speciale ale vieţii


Fetele şi femeile purtau aceste cămăşi brodate şi cusute cu aleasă seamă la zile mari. Erau haine bune, cu care se mândreau, lucrate de mâna lor. La munca câmpului sau în gospodărie purtau altfel de cămăşi, mai puţin decorate. Se ştie că la fiecare sărbătoare mare, cuprinsă între Paşte şi Crăciun, fetele obişnuiau să-şi coasă o cămaşă nouă pentru a se prezenta în cadrul comunităţii. Acest meşteşug se transmitea de la mamă la fiică şi se dădea generaţiilor următoare, respectându-se croiul cămăşii, motivele decorative şi zonele de amplasament . „Bineînţeles că fiecare îşi mai adăuga diverse elemente distinctive, însă tehnicile, broderiile în muşte sau în cruci sunt specifice Dobrogei“, a mai spus Ioana Tompe.
 
Fetele îşi făceau pentru zestre cămăşi de nuntă, atât pentru ele, cât şi pentru viitorii soţi. Cele care îşi permiteau îşi făceau mai multe cămăşi atât pentru ele, cât şi pentru a fi dăruite naşilor. Ca piesă de port popular, cămaşa, denumită astăzi generic ie, exista la toate categoriile de vârstă, fiind purtată chiar şi de copiii mici, la botezuri.

Ia, piesă de senzaţie a zilelor noastre


Doar bătrânii din satele riverane Dunării îşi mai amintesc de portul popular tradiţional şi mai pot scoate din lada lor de zestre o astfel de cămaşă. Dar chiar şi aceste cazuri sunt foarte rare. Ia a dispărut din vestimentaţia ocazională destul de repede în perioada comunistă, când s-a încercat uniformizarea populaţiei şi obiceiurile străvechi au fost marginalizate. Astăzi, cămaşa dobrogeană există datorită muzeelor şi preocupărilor unor ansambluri populare de a se îmbrăca în această cămaşă tradiţională. De asemenea, aceste costume tradiţionale dobrogene pot fi achiziţionate şi de la Muzeul de Artă Populară, de la standul cu vânzare. Un costum executat din bumbac, cu broderie tradiţională, ajunge la 800 de lei.
 
Mai nou, şi tinerii care se căsătoresc şi care ţin la tradiţiile româneşti optează pentru o astfel de vestimentaţie. „Foarte uşor se poate cumpăra astăzi o ie de Muscel, de Breaza, de Sibiu, dar cu atât mai greu, original şi interesant este să fii într-un costum autentic dobrogean, pentru că este mai rar întâlnit. Acum, purtarea iei este un fenomen frumos de afirmare a identităţii naţionale, iar odată cu globalizarea, există o tendinţă de exprimare a naţionalismului fiecărui popor. Nu te poţi integra în această comunitate fără a păstra câte puţin din specificul naţional. Limba, obiceiurile, portul tradiţional sunt elementele cele mai definitorii ale identităţii naţionale. Cred că pe această seamă putem pune purtarea acestei cămăşi tradiţionale, chiar şi purtarea ei în această zi a iei, pe 24 iunie, ziua de sărbătoare a feminităţii“, ne spune muzeograful.
 
Din păcate, riscul apariţiei prostului gust şi a unor replici dezgustătoare nu a putut fi ocolit nici în ceea ce priveşte aceste obiecte vestimentare. Ba mai mult, pericolul cel mai mare în această direcţie nu este reprezentat de dispariţia folclorului şi a tradiţiilor, ci denaturarea, vulgarizarea de către cei care îl promovează şi care se folosesc de el, cum ar fi unii cântăreţi, spre exemplu. Dacă însă ne dorim autenticitate, putem admira opere de artă originale în perioada 24 - 25 iunie, în faţa Muzeului de Artă Populară, unde va fi organizată o expoziţie cu vânzare de astfel de produse şi unde va fi invitată una dintre cele mai cunoscute brodeze şi creatoare de costume tradiţionale din Breaza - Prahova.
 

Sursa: Voceaconstantei.ro

 

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii