Portrete
Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea
12:27 05 12 2016 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Agatha Christie şi blestemul intrigilor poliţiste

ro

14 Nov, 2016 00:00 1476 Marime text
Enciclopedia Britanică îi dedică Agathei Christie numai 42 de rânduri (în timp ce lui Chesterton un dublu număr de pagini, iar lui Conan Doyle, triplu). E un simptom. În timp ce marile elite intelectuale nu o bagă în seamă tocmai pe „Regina Crimei”, milioane de cititori de toate rasele din toate colţurile lumii continuă să-i cumpere cărţile traduse în mai toate limbile pământului. A ajuns la minunatul record de două miliarde de exemplare vândute, iar faima ei continuă să crească, deşi a trecut în nefiinţă de mai bine de 38 de ani.
 
Guinness Book, Cartea Recordurilor, o listează ca pe cea mai bine vândută autoare din toate timpurile. A fost tradusă în 103 limbi, deţinând astfel un alt record - cel mai tradus scriitor din toate timpurile.
 
Această maestră a suspansului mai deţine un record: piesa sa de teatru „Capcana de şoareci” a fost jucată în Londra fără întrerupere timp de 24 de ani. Că le place sau nu existenţialiştilor din altă cultură, Agatha Christie personifică azi chintesenţa poporului englez, ca şi Charlie Chaplin sau Churchill şi ca toţi ceilalţi ale căror figuri au fost duplicate în Muzeul Figurilor de Ceară al lui Madame Tussaud. Numele Agathei Christie străluceşte în rândul celor mai mari doamne ale Imperiului Britanic.
 
Între 1920 şi 1975 au ieşit de pe tastele maşinii sale de scris 77 de romane poliţiste, cinci nuvele, cinci colecţii de povestiri, câteva piese de teatru şi două autobiografii. Agatha Christie, spre deosebire de colega sa de generaţie Dorothy Sayers, pare că nu s-a lăsat niciodată de conceput intrigi poliţiste şi că imaginaţia ei nu a luat pauză niciodată.
 
Printre altele însă, profilul său uman este departe de a fi descifrabil - dac-ar fi numai să ne amintim subita ei dispariţie de 11 zile - şi, pe bună dreptate, unul dintre biografii ei mai puţin cunoscuţi, Gwen Robbins, şi-a intitulat una dintre lucrări „Misterul Agathei Christie”. O anecdotă care i-a sporit legenda ilustrează cât de fragilă era încrederea ei în sine şi cât de mare timiditatea: în 1962, când era deja o glorie naţională, ar fi trebuit să se cazeze la Hotel Savoy din Londra, unde era invitată să celebreze, alături de actori şi regizori, zece ani de la prima reprezentaţie a piesei „Capcana de şoareci”. Se pare că portarul i-a interzis accesul, iar Agatha, în loc să protesteze, s-a întors ascultătoare de unde a venit. Noua generaţie de scriitoraşe din ziua de azi ar fi spart uşa hotelului, ar fi făcut scandalul de cuviinţă şi-apoi ar fi scris pagini inutile de înjurături de atâta nedreptate câtă au putut să înghită, bietele de ele.
 
Am terminat „Caietele secrete” ale Agathei, nu şi „Autobiografia” (am luat-o de la capăt, deşi ajunsesem acum câţiva ani pe la pagina 300 şi ceva). „A creat doi detectivi deveniţi celebri, ceea ce nu a mai izbutit niciun scriitor de ficţiune poliţistă. În perioada ei de avânt, ritmul publicării abia dacă putea ţine pasul cu ritmul creativităţii ei; în 1934 au apărut pe piaţă patru cărţi poliţiste şi una semnată Mary Westmacott - pseudonimul sub care a scris şase romane de altă factură, publicate între 1930 şi 1956. Acest ritm remarcabil este unul dintre factorii succesului de care s-a bucurat. Poţi citi în fiecare lună un alt titlu Christie, vreme de aproape şapte ani, iar apoi le poţi lua de la capăt fără probleme, încredinţat că pe primele le vei fi uitat deja. De asemenea, poţi vedea câte o altă dramatizare după cărţile ei în fiecare lună, timp de doi ani. Foarte puţini scriitori, indiferent de genul literar abordat, i-au egalat recordul.”
 
Sursă foto: bossa.mx
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii