Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:48 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A ajutat… preţul corect Timp de patru ani, Iridex Group Import Export va mătura şi ecologiza porturile (documente)

ro

05 Sep, 2015 00:00 6261 Marime text
Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APMC) atribuia, prin licitație deschisă, în aprilie 2013, contractul privind „Serviciile de salubrizare în porturile Constanţa, Midia, Mangalia şi exploatarea şi monitorizarea depozitului ecologic deşeuri“. Practic, este vorba despre servicii de salubrizare a căilor publice şi pietonale, a platformelor de circulaţie, a spaţiilor verzi amenajate şi neamenajate, precum şi a terenurilor pe care sunt amplasate liniile CF aparţinând CN APM SA Constanţa din porturile Constanţa, Midia şi Mangalia, dar şi despre exploatarea şi monitorizarea depozitului ecologic de deşeuri.

Potrivit procesului-verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor, încheiat pe 30 ianuarie 2013, procedura de achiziţie a fost prin „licitaţie deschisă“. A fost desemnată comisia de evaluare compusă din: Florin Chirilă, şef Serviciu Tehnic Reparaţii - Achiziţii Publice, preşedinte al comisiei, cu drept de vot, şi membrii George Vişan, director Direcţia Comercială, Narcis Ianculescu, şef Serviciu Infrastructură Sud, Sandu Suhani, şef Serviciu Infrastructură Nord, Constantin Brandi, şef Birou Infrastructură Midia, Cristinel Casianu, coordonator Birou Contabilitate Infrastructură, Luciana Mocanu, şef Birou Litigii şi Negocieri, Paul Ioncescu, şef Birou Mediu, Anca Bratu, Serviciul Tehnic Reparaţii - Achiziţii Publice. Membri de rezervă: Lenuţa Iliescu, Birou Contabilitate Infrastructură, Luminiţa Boja, Serviciul Juridic şi Contencios, Anca Ene, Serviciul Infrastructură Nord, Aurica Fudulea, Serviciul Tehnic Reparaţii - Achiziţii Publice.

Au depus oferte trei agenţi economici. Este vorba despre SC Iridex Group SRL, SC RER Ecologic Service SRL Brăila şi SC Consal Trade SRL Constanţa. S-au depus garanţii de participare în valoare de 85.000 de lei. În cadrul şedinţei de deschidere a ofertelor, a fost respinsă una dintre oferte. Este vorba despre societatea Consal Trade SRL, pentru neconformitate garanţie de participare. S-au analizat ofertele depuse. SC Iridex Group SRL a propus un preţ de 3.631.208,95 de lei, iar SC RER Ecologic Service Brăila, un tarif de 1.488.599,26 de lei pe an. Reprezentantul SC Consal Trade a părăsit şedinţa înainte de încheierea ei. Documentaţia a fost publicată pe SEAP.

Valoarea estimată a contractului a fost de 4.271.970 de lei (fără TVA), pentru o perioadă de prestare a serviciilor de patru ani.
În urma analizei şi verificării ofertei financiare prezentate de SC RER Ecologic Service SRL Brăila, se menţionează că această societate se angajează să presteze serviciile ce fac obiectul acestei achiziţii pentru suma de 1.488.599,26 de lei/an (exclusiv TVA), ceea ce înseamnă că preţul pentru perioada de patru ani pe care se va derula contractul este de 1.488.599,26 de lei x 4 = 5.954.397,04 lei. Ţinând cont că valoarea estimată pentru prestarea acestor servicii este de 4.271.970 de lei (fără TVA), aşa cum este specificată atât în fişa de date a achiziţiei, cât şi în anunţul de participare nr. 2012/S 243-400116, rezultă că oferta acestei firme este cu 39,38% mai mare decât valoarea estimată prevăzută în anunţul de participare menţionat. Aşa încât oferta a fost declarată inacceptabilă.

Cum criteriul de atribuire a contractului a fost „preţul cel mai scăzut“, oferta SC Iridex Group Import Export Filiala Costineşti a fost declarată admisibilă, conformă cu legile în vigoare, deoarece preţul ei fost mai mic (3.631.208,95 de lei), încadrându-se în valoarea estimată iniţială. Serviciile vor avea o durată de prestare de patru ani.

În secţiunea „Documente“, puteţi vizualiza declaraţiile de avere ale membrilor comisiei de evaluare, aşa cum au fost acestea disponibile pe site-ul CN APMC, în măsura în care aceştia au fost obligaţi să le depună. De asemenea, sunt disponibile şi anunţul de atribuire a contractului, procesul-verbal şi raportul procedurii.

 Cine este SC Iridex Group Import Export Filiala Costineşti?

Iridex Group Import Export SRL a luat fiinţă în anul 2009 şi are sediul social în municipiul Bucureşti, şoseaua Bucureşti - Ploieşti. Firma are un capital subscris de 5.418.800 de lei, integral vărsat, compus din 270.940 de părţi sociale, în valoare de 20 de lei fiecare. Asociaţi persoane fizice sunt: Doina Croitoru, născută pe 29.11.1953, în Bucureşti, cu 40.641 de părţi sociale (15% din capitalul social), Valentin Feodorov, născut pe 24.11.1953, în Bucureşti, cu 40.641 de părţi sociale (15% din capitalul social), Corneliu Pascu, născut pe 28.02.1941, în Codlea, Braşov, cu 162.564 de părţi sociale (60% din capitalul social), Florin Pascu, născut pe 20.10.1971, în Cluj-Napoca, cu 13.547 de părţi sociale (5% din capitalul social), Cristian Pascu, născut pe 20.10.1971, în Cluj-Napoca, cu 13.547 de părţi sociale (5% din capitalul social). Administratorii societăţii, care se ocupă de „tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase“, sunt Florin Pascu şi Doina Croitoru.

Firma Iridex Group Costineşti şi-a adjudecat, de-a lungul timpului, mai multe contracte cu autorităţi publice din Constanţa. Astfel, firma asigură servicii de amenajare şi de întreţinere a spaţiilor verzi şi de întreţinere a parcurilor în porturile Constanţa, Constanţa Sud şi Midia pentru CN APMC, contra sumei de 204.622,44 de lei, conform contractului adjudecat anul trecut. Şi în 2013, firma a câştigat de la CN AMPC contractul privind asigurarea serviciilor de deszăpezire a căilor rutiere, pietonale şi a platformelor de circulaţie din porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud, Midia şi Mangalia, pentru aproximativ jumătate de milion de lei.

De-a lungul timpului, firma s-a ocupat şi de colectarea deşeurilor la Costineşti, Negru Vodă, Deleni, Murfatlar, Medgidia, Comana, Valu lui Traian, Pecineaga, dar şi la Unitatea Militară 02132, iar în 2012, a amenajat şi întreţinut spaţiile verzi la RAEDPP Constanţa.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii