Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:45 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Negru Vodă s-a trezit cu un singur ofertant pentru salubrizarea oraşului (documente)

ro

10 Dec, 2015 00:00 5180 Marime text


Anul trecut, Primăria oraşului Negru Vodă atribuia, prin licitaţie deschisă, un contract ce a avut drept obiect "delegarea gestiunii prin concesiune a unei părţi a serviciului de salubrizare al oraşului Negru Vodă", sursa de finanţare fiind bugetul local.
 
Contractul a presupus "Servicii de colectare a deşeului menajer", "Servicii de transport de deşeuri menajere", precum şi "Servicii privind deşeurile menajere şi deşeurile".
 
Din comisia de evaluare a ofertelor au făcut parte preşedintele Petre Ştefan şi membrii Gabriel Barbu, Daniela Zamfirache, Mariana Tulea şi Ana Sencu. Precizăm că nu au fost solicitate clarificări privind documentaţia de atribuire.
 
Deschiderea ofertelor a avut loc în ziua de 5 august 2014, la sediul autorităţii contractante, situat pe şoseaua Mangaliei nr. 13, localitatea Negru Vodă, în prezenţa membrilor comisiei de evaluare. Un singur operator economic a fost interesat de contract, şi aici vorbim despre SC Iridex Group Import-Export Bucureşti - Filiala Costineşti SRL, reprezentat de Andrei Cristian Cârlioru.
 
Ca urmare a procesului de analiză din data de 20 august 2014, comisia de evaluare a constatat îndeplinirea cerinţelor de calificare şi a hotărât admiterea ofertei depuse de SC Iridex Group Import-Export Bucureşti - Filiala Costineşti SRL.
 
În continuare, comisia a trecut la analiza propunerilor tehnice şi financiare, în vederea stabilirii conformităţii acestora cu cerinţele caietului de sarcini. După această etapă necesară, firma a fost declarată câştigătoare, cu o propunere financiară, fără TVA, de 2.204.150,72 de lei şi un punctaj de 100 de puncte.

Ce asociaţi activează în firmă

SC Iridex Group Import-Export Bucureşti - Filiala Costineşti SRL a fost înfiinţată în anul 2008 şi are un capital subscris de 12.560.260 de lei, integral vărsat, compus din 1.256.026  de părţi sociale, în valoare de 10 lei fiecare.
 
Asociaţii sunt SC Servicii Salubritate Bucureşti SA, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 14,506% / 14,506%, Iridex Group Import-Export SRL, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 70,554% / 70,554%, şi asociatul persoană fizică Olga Anghel, născută în anul 1948, în Bucureşti, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 14,94% / 14,94%. Administratorul societăţii este Florin Pascu, născut în 1971, în Cluj-Napoca. Mandatul său are o durată de patru ani.
 
În altă ordine de idei, Olga Anghel este asociată la firma Sun Turism Marea Neagră SRL, cu sediul în Bucureşti.

Alte contracte ale firmei câştigătoare

De altfel, Iridex Group Import-Export SRL - Filiala Costineşti SRL a câştigat, la începutul anului 2014, de la Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, contractul "Închiriere containere şi ridicare reziduuri menajere în spaţii CREIR CF Constanţa din incinta Port Constanţa", în valoare de 27.974 de lei. De asemenea, în 2013, societatea şi-a adjudecat de la Primăria Valu lui Traian contractele: "Concesionare a unei părţi a serviciului de salubrizare", "Delegarea gestiunii prin concesiune a unei părţi a serviciului de salubrizare al Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară Grup local de acţiune Deleni" şi "Delegarea gestiunii prin concesiune a unei părţi a serviciului de salubrizare al comunei Pecineaga". La acestea se adaugă contractul obţinut în anul 2011 având ca obiect "Colectare gunoi menajer din staţii CF din incinta Portului Constanţa", atribuit de Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.
 
În secţiunea "Documente", puteţi vizualiza declaraţiile de avere ale membrilor comisiei de evaluare, aşa cum au fost acestea disponibile pe site-ul Primăriei oraşului Negru Vodă, în măsura în care aceştia au fost obligaţi să le depună, anunţul de atribuire, raportul procedurii şi procesul-verbal de deschidere a ofertelor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii