Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:58 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oferta conţinea o eroare aritmetică Kemwater Cristal SRL a furnizat produse chimice către CN APMC (documente)

ro

11 Aug, 2015 00:00 4249 Marime text
Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APMC) atribuia, în iulie 2012, prin licitaţie deschisă, contractul privind „furnizarea a 176.000 kg produse chimice, din care: 120.000 kg hidroxid de sodiu (NaOH), 15.000 kg clorură ferică (FeCI3), 25.000 kg Ipasolv, 4.000 kg acid acetic, 1.000 kg agent antispumant, 5.000 kg acid clorhidric (HCI), 4.000 kg acid sulfuric (H2SO4), 2.000 kg polielectrolit (cationic)“. Sursa de finanţare: din surse proprii.

Anunţul de participare a fost publicat în iunie 2012, iar firmele interesate au avut termen-limită pentru solicitări şi clarificări doar până la începutul lunii iulie. Din comisia de evaluare au făcut parte: Mihaela Stăetu, preşedinte cu drept de vot şi şef Serviciu Dezvoltare, şi membrii Paul Ciurea (şef Serviciu Aprovizionare), Aurelian Liţă (şef Birou Achiziţii Finanţări Interne), Nicoleta Andronache (Serviciul Contabilitate), Manuela Țiţimeaua (Serviciul Aprovizionare), Luminiţa Boja (Serviciul Juridic şi Contencios), Aurelian Amzu (şef Staţie Tratare Ape Uzate - SSP), Dănuţ Lupaşcu (operator Staţie Tratare Ape Uzate), Dorina Constantin (Birou Achiziţii Finanţări Interne). Membri de rezervă au fost Angela Badea, Tănase Iulian Pepi şi Cristian Marius Stoicescu. Nu au fost cooptaţi experţi contabili.

Greşeală aritmetică

Au depus oferte societăţile Kemwater Cristal SRL Fundulea, Călăraşi, şi Brentag SRL, Chiajna, Ilfov. Prima firmă a oferit un preţ de 499.900 de lei, sumă achitabilă în 45 de zile, iar cea de-a doua a oferit 534.200 de lei, achitabili tot în 45 de zile. Comisia de evaluare a verificat şi analizat documentele de calificare depuse de ofertanţi, în cadrul unei şedinţe, iar la final a acceptat ofertele ambelor societăţi. De asemenea, comisia a verificat şi analizat propunerile tehnice depuse de ofertanţi şi a decis să i se solicite firmei Kemwater Cristal SRL Fundulea - Călăraşi să precizeze valoarea Ph-ului concentraţiei de 100% pentru acidul acetic şi punctul de congelare la hidroxidul de sodiu. Firma a trimis în termenul legal răspunsul la cerinţele comisiei. Membrii acestui for au analizat şi comparat datele prezentate de cele două firme şi au constatat că ofertele celor două societăţi sunt conforme. Ca atare, au admis propunerile lor.
 
Comisia de evaluare a verificat şi analizat documentele privind propunerile financiare în cadrul unei şedinţe de lucru, finalizate prin încheierea unui proces-verbal. În documentul respectiv se arată că membrii comisiei au analizat corecţiile admise de lege şi încadrarea acestora în valoarea estimată a contractului şi au constatat că preţul oferit de SC Kemwater Cristal SRL Fundulea conţine o eroare aritmetică. Potrivit art. 80, alin. 2, litera a) din HG 925, comisia a corectat eroarea aritmetică, luând în considerare preţul unitar pentru clorura ferică (1,10 lei/kg), precizat în centralizatorul de preţuri, rezultând un preţ al ofertei de 500.500 de lei, în loc de 499.900 de lei. Pentru a aplica această corecţie şi în conformitate cu HG 925, comisia a solicitat acceptul ofertantului SC Kemwater Cristal SRL, pe care l-a primit imediat. Ulterior, comisia a constatat că ambele oferte sunt admisibile.
 
Criteriul de atribuire a contractului a fost preţul cel mai scăzut. Ca atare, câştigătoarea contractului de achiziţie publică având ca obiect furnizarea de produse chimice a fost SC Kemwater Cristal SRL Fundulea, cu o propunere financiară fără TVA de 500.500 de lei. A fost încheiat un proces-verbal, semnat de fiecare membru al comisiei de evaluare.
 
În secţiunea „Documente“, puteţi vizualiza declaraţiile de avere ale membrilor comisiei de evaluare, aşa cum au fost acestea disponibile pe site-ul CN APMC, în măsura în care aceştia au fost obligaţi să le depună. De asemenea, tot în secţiunea „Documente“ sunt disponibile anunţul de atribuire, raportul procedurii şi procesul-verbal de negociere aferente contractului la care facem referire. 

Cine este SC Kemwater Cristal SRL? 

Firma are sediul în localitatea Fundulea, strada Muncii nr. 51, judeţul Călăraşi. Societatea a fost înfiinţată în 1999, potrivit Registrului Comerţului. Capitalul social subscris al societăţii este de 2.963.700 de lei. Asociat unic şi administrator al firmei, care se ocupă de „fabricarea altor produse chimice anorganice, de bază“, este Tiberiu Cristea.
Numele lui Tiberiu Cristea mai apare și în societățile Borland SRL, Fabber Prod SRL, Kemcristal SRL, Kemwater Chimbis SRL, Melispec Production SRL, Naposint Prodcom SRL, Obelix SRL, Tarm Comimpex SRL (firmă aflată sub incidenţa Legii nr. 85/2006 - este menţionat un recurs).
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii