Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:19 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iată cine s-a ocupat de branşarea la reţeaua de gaze a şcolilor şi grădiniţelor din Mangalia! (documente)

ro

18 Jul, 2016 00:00 4645 Marime text


Primăria municipiului Mangalia atribuia, în urmă cu doi ani, un contract de achiziţie publică ce avea drept obiect „Lucrări de branşare la reţeaua de gaze a şcolilor şi grădiniţelor din Municipiul Mangalia”, prin aplicarea procedurii de „negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare”.  
 
Comisia de negociere i-a reunit pe preşedintele Irina Iuga şi membrii Ion Radu, Aurora Constantin, Diana Fotin şi Raluca Zainea. Menţionăm că nu au existat solicitări pentru decalarea termenului de depunere a ofertei şi nici privind documentaţia de atribuire.
 
A avut loc o şedinţă de negociere la data 10 septembrie 2014, în sala de şedinţe a Primăriei Mangalia. SC Megaconstruct SA a prezentat oferta financiară şi propunerea tehnică. Comisia a constatat că ofertantul a depus toate documentele solicitate în documentaţia descriptivă. În cea de-a doua parte a şedinţei, s-a discutat propunerea financiară, fiind stabilite preţurile finale. Apoi, s-a procedat la negocierea clauzelor contractuale.
 
În urma negocierilor purtate, valoarea totală a contractului a fost de 780 de lei, fără TVA, pentru acordul de acces, şi de 105.199,70 de lei, fără TVA, pentru realizarea branşamentelor.

Cine este firma câştigătoare?

SC Megaconstruct SA are sediul în Bucureşti, Sectorul 3, Piaţa Unirii nr. 1, şi un capital social subscris de 9.439.300 de lei, integral vărsat. Firma se ocupă de „distribuţia combustibililor gazoşi, prin conducte”.
 
Acţionari persoane juridice sunt SC The Nova Group Investments Romania SA (cota de participare la beneficii şi pierderi de 0,30083% / 0,30083%) şi The Nova Group Investments B.V. (cota de participare la beneficii şi pierderi de 99,69917% / 99,69917%). Cătălin Daniel Ivan, născut în Vrancea, Focşani, este administratorul firmei, potrivit Registrului Comerţului, consultat la data de 17 iulie 2016.
 
În secţiunea „Documente”, puteţi vizualiza declaraţiile de avere ale membrilor comisiei de evaluare, aşa cum au fost acestea disponibile, în măsura în care aceştia au fost obligaţi să le depună, anunţul de atribuire, raportul procedurii şi procesul-verbal de deschidere a ofertelor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii