Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:16 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum a câştigat asocierea Expertissa Constanţa - Soti Cable Neptun aproape 75.000 de euro pentru publicitate la Capidava (documente)

ro

01 Mar, 2016 00:00 5687 Marime text

 
În anul 2013, Consiliul Judeţean Constanţa primea fonduri europene pentru a reabilita una dintre cele mai mari cetăţi antice danubiene - Capidava. Proiectul, cu o valoare semnificativă, de 74 de milioane de lei, avea să se deruleze pe parcursul a doi ani şi jumătate. Bucuria nu a durat prea mult căci, înainte ca procedurile efective de restaurare să fie finalizate, administratorul firmei Mara Construct SRL, care se ocupa de lucrările de restaurare şi reabilitare de la Capidava, Constantin Dima, a fost arestat, iar în prezent este plasat sub control judiciar. Dima este cercetat în acest dosar sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, folosire cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri, în formă continuată, obţinere ilegală de fonduri, în formă continuată, evaziune fiscală, în formă continuată, dar şi de spălare a banilor.

Citeşte şi Lupte „seculare“ pentru o lucrare câştigată de vechi parteneri de afaceri: Restaurarea Cetăţii Capidava, un proiect marca CJC & Company (document)

În Mara Construct SRL, Constantin Dima este partener de afaceri cu Maria Cătălina Lăpăduş, aceasta fiind unic asociat, fiica Sandei Ciocoiu, de la Conpress Holding, şi fina de cununie a preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu. Alături de Constantin Dima au mai fost deferiţi Justiţiei Dorin Răzvan Ripiciuc, Daniela Elena Dumitrescu şi Aurica Stoian, membri ai Comisiei de evaluare a ofertelor din cadrul CJC, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, care au fost plasaţi sub control judiciar.

Citeşte şi Expertissa Constanţa şi Soti Cable Neptun, încă un contract de sute de mii de lei cu judeţul Constanţa (document) 

Consilierii judeţeni constănţeni au aprobat în unanimitate, în ultima şedinţă pe 2015, constituirea CJC ca parte civilă în „dosarul Cetăţii Capidava“, instrumentat de DNA. Vicepreşedintele CJC Cristinel Dragomir a declarat că, până la data la care administratorul Mara Construct a fost reţinut, s-au făcut lucrări în valoare de aproximativ 36 de milioane de lei, bani pe care CJC i-ar putea recupera, în cazul în care corecţia Uniunii Europene pentru acest proiect ar ajunge la 100%, de la Mara Construct, constituindu-se parte civilă în acest dosar.

Citeşte şi Ce spun documentele: Cum a câştigat licitaţia pentru auditul financiar al proiectului Cetăţii Capidava firma Freemark Audit (documente)

„Dacă nu o să reuşim (n.r. să finalizăm lucrările), problema e că o să vină UE cu o corecţie de 100%, dacă nu terminăm proiectul. Există posibilitatea aceasta, deşi nu e o regulă, să fim obligaţi să le dăm toată suma înapoi, pe care noi, până acum, am primit-o de la comunitatea europeană, atât de la UE, cât şi de la bugetul de stat“, a explicat Cristinel Dragomir.

Peste 70.000 de euro pentru publicitate la Capidava

Contractul pentru reabilitarea efectivă a Cetăţii Capidava este doar unul din tot „buchetul“ de achiziţii publice făcute pentru desăvârşirea acestei lucrări. ZIUA de Constanţa vă prezintă, în ediţia de astăzi, detalii necunoscute până acum din dosarele de achiziţii publice făcute în cadrul acestei ample lucrări.
 
Cel de-al treilea contract de achiziţie publică pe care vi-l supunem atenţiei şi pe care îl vom „descoase“ este şi a treia achiziţie publică făcută, în ordine cronologică, în cadrul acestui proiect - „Servicii de publicitate şi informare pentru proiectul «Restaurarea, consolidarea, protecţia, conservarea şi punerea în valoare a sitului arheologic Cetatea Capidava»“”.
 
Invitaţia de participare a fost lansată în noiembrie 2013 şi o singură firmă s-a prezentat la licitaţie, cea care, de altfel, a şi câştigat procedura. Dacă iniţial se estimase că serviciile de publicitate aveau să coste 350.000 de lei fără TVA, asocierea desemnată câştigătoare - Expertissa Constanţa SRL, în asociere cu Soti Cable Neptun SRL - şi-a adjudecat contractul pentru 331.600 de lei.

Unic ofertant, câştigător sigur

Au fost încă alte două firme care au solicitat clarificări privind documentaţia de atribuire a contractului: SC LDK Consultants Engineers SRLA/Planners SRL din Bucureşti şi SC Dual Promo SRL din Bucureşti. Doar Expertissa a depus la timp oferta şi garanţia de participare cerută, de 7.000 de lei.
 
Aşa cum reiese din procesul-verbal al şedinţei de deschidere şi negociere, comisia de evaluare a fost formată din: Daniela Dumitrescu  - preşedinte, Dănuţ Răgălie, Lucian Olaru, Aurica Stoian şi Liliana Manea - membri. La şedinţa de deschidere a ofertelor, din partea Expertissa Constanţa a participat Nicoleta Dobre, în calitate de împuternicit.

Citeşte şi Ce spun documentele: Cât au costat serviciile de proiectare tehnică pentru Cetatea Capidava (documente)

Suma de 331.000 de lei trebuia cheltuită de câştigătoarea licitaţiei pentru: organizarea unei conferinţe de presă la lansarea proiectului, o alta la sfârşitul proiectului, un panou pentru afişare temporară, o placă permanentă, un clip publicitar, 20.000 de broşuri, 2.000 de afişe, 30.000 de DVD-uri de prezentare, 50 de mape de presă şi 200 de autocolante.  Clipul publicitar urma să aibă „60 de difuzări, opţional“, iar filmul documentar - „20 de difuzări ofertate opţional“.

Liderul de asociere a primit mai puţin decât asociatul

Potrivit acordului de asociere, liderul de asociere, Expertissa SRL, avea să încaseze 42,76% din valoarea contractului, iar Soti Cable Neptun, 57,24%. La data la care a fost depusă oferta, în Expertissa Constanţa unic asociat era SC Expertissa HQ SRL, iar administrator - Daniela Drăgoi. În firma Soti Cable Neptun, asociaţi erau Conpress Holding (25%), Ring Star SRL (10%), Mihail Cârciog (decedat – 12,5%), Valeriu Mereuţă (2,5%), Sorin Gabriel Strutinsky (50%), ultimii doi fiind şi administratori ai firmei la data depunerii ofertei.
 
Pentru a participa la licitaţie, în caietul de sarcini li s-a impus firmelor ca media cifrei de afaceri globale pentru ultimii trei ani să fie de minimum 600.000 de lei. Expertissa declara o cifră de 6.378.186,66 de lei, iar Soti, dublu: 12.780.473 de lei. În ceea ce priveşte  experienţa similară în domeniu, Expertissa SRL s-a prezentat cu o „recomandare din partea beneficiarului, semnată de Constantinescu Nicuşor Daniel - preşedinte Cj Constanţa“, după contractul nr. 20829/2011 avut anterior cu instituţia, pentru „Servicii edilitare şi tipărire materiale de marketing aferente proiectului «Judeţul Constanţa - o descoperire mereu actual㻓, în valoare de 495.070 de lei. Soti a prezentat, în fişa privind experienţa similară, pe lângă recomandarea din partea beneficiarului,  contractul nr. E1434/1322 din 21.08.2012 având ca obiect „Servicii de publicitate“ încheiat cu Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii (CMSN), cu valoarea finală de 312.949,81 de lei.
 
Din suma adjudecată, asocierea de firme avea de asigurat: un panou cu datele proiectului, de 3m*2m, amplasat pe stâlpi, o placă permanentă privind proiectul, organizarea de conferinţe de presă la începutul şi la sfârşitul proiectului, pentru care aveau de realizat 25 de invitaţii, un clip publicitar TV cu două scenarii de clip, având minimum 60 de difuzări, de minimum 30 de secunde, 20.000 de broşuri, 2.000 de afişe, 30.000 de DVD-uri de prezentare, 50 de mape de presă şi 200 de autocolante.

Oferta a întrunit punctajul maxim pentru a adjudeca licitaţia, fiind admisă de comisia de licitaţie.


 
În prezent, în Expertissa SRL Constanţa, asociat unic este aceeaşi Expertissa HQ SRL, iar administrator este Pop-Ionel Doncilă, obiectul principal de activitate fiind „repararea maşinilor“.
 
Soti Cable Neptun SRL este o societate cu lipici la bani publici. Înfiinţată în anul 1992, firma are sediul social în municipiul Constanţa, bulevardul Mamaia nr. 296. Are un capital social de 400 de lei, integral vărsat, compus din 40 de părţi sociale. Asociaţii persoane juridice ai societăţii sunt Conpress Holding SRL, cu 20% din capitalul social, şi Ring Star SRL, cu 10% din capitalul social. În calitate de asociaţi persoane fizice apar Sorin Gabriel Strutinsky, cu 50% din capitalul social, Valeriu Mereuţă, cu 2,5% din capitalul social, dar şi defunctul Mihail Gheorghe Cârciog, cu 12,5% din capitalul social. Administratorii societăţii, care desfăşoară „activităţi de telecomunicaţii“, sunt Valeriu Mereuţă şi Sorin Lucian Ionescu -director general. Mandatele celor doi administratori expiră la 14.08.2019.

În loc de concluzii

Asocierea Expertissa SRL - Soti Cable Neptun SRL nu a avut nicio emoţie privind adjudecarea acestui contract, fiind unicul ofertant. Propunerea lor a fost foarte aproapiată de suma estimată iniţial. Mai mult, ambele firme au venit cu experienţă similară în spate, dovedită de contracte încheiate tot cu CJC sau cu CMSN, instituţie subordonată CJC. Mai mult, Expertissa a venit cu recomandare semnată chiar de Nicuşor Constantinescu, preşedintele CJC, autoritatea contractantă. Pentru  publicarea comunicatelor de presă, asocierea a alocat din întreaga sumă doar 0,01% din valoarea contractului, un preţ infim faţă de cel al cheltuielilor de tipar. Ambele firme au mai avut contracte cu CJC. Mai mult, Sorin Strutinsky şi defunctul Mihail Cârciog sunt implicaţi alături de preşedintele CJC în mai multe afaceri, precum Xenoti SRL.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii