Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
18:59 24 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Asocierea Telor Invest SRL - Pro Cons XXI SRL, parteneri de afaceri ai Tehnologica Radion, construieşte drumurile de acces în Ovidiu, Tortoman şi Deleni (documente)

ro

17 Mar, 2017 00:00 987 Marime text
Consiliul Judeţean Constanţa a organizat anul trecut o procedură simplă prin care a atribuit un contract pentru servicii de proiectare şi execuţia drumurilor de acces la obiectivele nou-construite în localităţile Ovidiu, Tortoman şi Deleni în cadrul proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Constanţa“, finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu, Axa 2 - Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor contaminate istoric, Domeniul de intervenţie 2.1. Dezvoltarea sistemelor integrate de management al deşeurilor şi extinderea infrastructurii de management al deşeurilor.

Este vorba despre drumuri de exploatare care vor fi realizate pentru accesul utilajelor şi mijloacelor de transport ce deservesc investiţiile de la: Staţia de Tratare Mecano-Biologică şi Staţia de Sortare Tortoman - Staţia de Tratare Mecano-Biologică şi Staţia de Sortare Ovidiu - Staţia de Transfer Deleni.
 
Contractul avea o valoare estimată de 5.624.850,58 de lei, însă a fost atribuit pe 14.10.2016, pentru 3.324.054,54 de lei (fără TVA), după criteriul preţului cel mai scăzut, Asocierii Telor Invest SRL - Pro Cons XXI SRL, iar subcontractant declarat este SC Teloxim Con SRL, pentru lucrări de drumuri, în procent de 30%.
 
Contractul are o durată de proiectare şi de execuţie de 90 de zile (proiectare 30 de zile şi execuţie 60 de zile), de la data emiterii ordinelor de începere a serviciilor. Consiliul Judeţean Constanţa a primit zece oferte pentru acest contract, însă cea mai bună se pare că a fost cea formulată de asocierea de firme mai sus menţionată.

Despre Asocierea Telor Invest - Pro Cons XXI 

Telor Invest SRL are sediul social în Bucureşti şi a luat fiinţă în 2015, când a şi „împuşcat“ un contract cu CNADNR, în valoare de 14.266.980 de lei, fără TVA, pentru întreţinerea unor drumuri aflate în administrarea DRDP Constanţa.

Capitalul social subscris este de 200 de lei, integral vărsat, divizat în 20 de părţi sociale, a câte 10 lei fiecare. Unic asociat este George Oliviu Cătană, în vârstă de 60 de ani, născut la Gherla, în judeţul Cluj. El mai apare la Registrul Comerţului ca asociat în cadrul Tehnosmart Construct SRL, firmă cu sediul tot în capitală.
Administratorul Telor Invest SRL este Cătălin Lucian Dinu. El are un mandat de un an, care va expira pe 29.07.2017. Firma se ocupă de construcţia de drumuri şi autostrăzi.
 
Despre firma Telor, presa a relatat că aceasta a fost înfiinţată în februarie 2015 (n.r. cu doar o lună înainte de lansarea acestei licitaţii), având ca prim administrator un fost manager al Tehnologica Radion şi obţinând deja, tot anul trecut, un contract de 7,5 milioane de euro, pentru întreţinerea drumurilor din judeţele Constanţa şi Brăila.
 
De altfel, materiale publicate de-a lungul timpul având ca obiect licitaţiile pentru construcţiile de drumuri au relevat faptul că Asocierea Telor Invest & Pro Cons XXI a avut în spate, ca terţ susţinător din punct de vedere tehnic/financiar/subcontractant, pe Tehnologica Radion, firma aparţinând omului de afaceri Theodor Berna, trimis în judecată în noiembrie 2014, cu cinci luni înainte de lansarea acestei licitaţii, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani şi cu un prejudiciu calculat de către anchetatori la 100 de milioane de euro.
 
Firma Tehnologica Radion a intrat în insolvenţă în septembrie 2014, la o lună după arestarea preventivă a lui Theodor Berna, cu un total al datoriilor acceptate de 409,9 milioane de lei. Pe lista entităţilor care au de recuperat bani de la Tehnologica Radion, înscrise în tabelul definitiv de creanţe, se află inclusiv Administraţia Străzilor din Bucureşti. Theodor Berna a fost privit ca un om apropiat PDL, consilier al lui Traian Băsescu, în perioada în care acesta conducea Primăria Capitalei.
 
Revenind la Pro Cons XXI SRL, aceasta a fost înfiinţată în 1999, cu sediul social în Bucureşti şi un capital social subscris de 200 de lei, integral vărsat. Societatea are ca asociat unic şi administrator pe Corina Florentina Bonciog. Obiectul de activitate al firmei constă în „activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea“.

Comisia de evaluare a ofertelor şi experţii cooptaţi

În conformitate cu Dispoziţia nr. 265/23.02.2016 a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, comisia de evaluare a ofertelor a avut următoarea componenţă:
Mihaela Lungu - şef Serviciul Achiziţii -preşedinte;
Membri: Olimpia Cojocea - expert tehnic, Maria Alexandrescu - expert financiar, Iulian Modorcea - consilier, Mihaela Boacă - consilier juridic;
Membri de rezervă: Violeta Stoica - inspector, Cătălin Anton - asistent manager, Otilia Gurău - expert financiar, Gheorghe Hristu - şef serviciu, Liliana Elena Manea - şef Serviciul Administraţia Publică Locală, Juridic.
Experţi cooptaţi pentru evaluarea ofertelor nu au existat.
 
Vă prezentăm în secţiunea „Documente“ procesul-verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor, raportul procedurii de atribuire şi declaraţiile de avere ale membrilor comisiei de atribuire.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii