Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:20 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Apel la transparenţă Asigurări RCA pentru 25 de autoturisme ale ANT, încheiate la SC Lakoli Broker de Asigurare SRL (document)

ro

01 Sep, 2017 00:00 3100 Marime text
Autoritatea Naţională pentru Turism a fost o instituţie guvernamentală din România, înfiinţată în ianuarie 2013. ANT a funcţionat în subordinea Ministerului Economiei şi s-a desfiinţat în acest an, la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului nr. 24/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Turismului, care a preluat structurile şi activitatea ANT şi activităţile şi structurile de specialitate din domeniul turismului de la Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri. În momentul desfiinţării, agenţia era condusă de constănţeanca Anca Pavel - Nedea, care fusese numită în funcţia de preşedinte al ANT pe 7 octombrie 2015.
 
În anul 2014, Autoritatea Naţională pentru Turism a încheiat 65 de contracte de achiziţii publice, procedura de achiziţie fiind cumpărarea directă, iar criteriul de evaluare a ofertelor - preţul cel mai scăzut.
 
Pe 30 aprilie 2014, ANT a încheiat cu SC Certsign SA un contract prin care a achiziţionat „servicii pentru reînnoire certificate semnătură electronică“, preţul cu TVA fiind de 353,40 de lei.
 
Potrivit Registrului Comerţului, consultat la data de 22 iulie 2017, SC Certsign SA a fost înfiinţată în anul 2006 şi are sediul social în Bucureşti. Capitalul social subscris este de 1.971.000 de lei, integral vărsat, având următoarea structură: lei - 36.000, euro - 167.000, dolari SUA - 489.890. Acţionari persoane juridice sunt UTI Holdings BV, cu sediul social în Olanda, la Amsterdam, şi cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 99,96% / 99,96%, şi UTI Grup SA, cu sediul social în România, la Bucureşti, şi cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 0,04% / 0,04%. Persoane fizice împuternicite sunt: Adrian Floarea (născut pe 10 august 1976, la Drobeta Tr. Severin) - director general, Constantin Burdun (născut pe 24 ianuarie 1976, la Buzău), Adrian - Victor Stănescu (născut pe 27 noiembrie 1984, la Mangalia), Gheorghe Ilie (născut pe 23 iulie 1941, în localitatea ilfoveană Pantelimon), Răzvan Petrescu (născut pe 10 ianuarie 1981, la Bucureşti) - administratori şi membri în Consiliul de Administraţie, Adrian Floarea - administrator şi Constantin Burdun - director general adjunct. Domeniul principal de activitate al SC Certsign SA vizează „alte activităţi de servicii privind tehnologia informaţiei“.
 
Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, în 2016, SC Certsign SA a avut o cifră de afaceri netă de 38.505.443 de lei, un profit net de 1.332.803 lei, iar numărul mediu de salariaţi a fost 140.
 
Un alt contract de achiziţii publice al ANT a fost cu SC Wolters Kluwer SRL pentru „achiziţionare servicii legislative - servicii vizualizare şi instalare program Sintact Expert“. Angajamentul legal a fost încheiat pe 5 mai 2014 şi a avut valoarea cu TVA de 3.968 de lei.
Pe 4 mai 2015, conform deciziei nr. 4 a asociatului unic al Wolters Kluwer SRL, s-a aprobat schimbarea denumirii societăţii din Wolters Kluwer SRL în Wolters Kluwer România SRL.
 
Potrivit Registrului Comerţului, consultat la data de 31 august 2017, SC Wolters Kluwer România SRL a fost înfiinţată în anul 1996 şi are sediul social în Bucureşti. Capitalul social subscris este de 2.750 de lei. Asociat unic persoană juridică este Wolters Kluwer International Holding BV, cu sediul social în Olanda şi cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 99,96% / 99,96%, şi UTI Grup SA, cu sediul social în România, la Bucureşti, şi cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 100% / 100%.
 
Persoane juridice împuternicite sunt: administrator - SC Dan Stoica Legal Management SRL, cu sediul în Bucureşti, reprezentat prin Dan Cristian Stoica, născut pe 20 decembrie 1973, la Bârlad (judeţul Vaslui); administrator - Bagama Holding GMBH, cu sediul în Austria, la Viena, reprezentat prin Damian Zajkowski, cetăţean polonez, născut la 22 ianuarie 1975, la Bialystok; administrator - Bagama Holding GMBH, cu sediul în Austria, la Viena, reprezentat prin Wlodzimierz Albin, cetăţean polonez, născut la 23 iulie 1958, la Poznan; administrator - Bagama Holding GMBH, cu sediul în Austria, la Viena (puteri - administrator unic), reprezentat prin Adrianus Gerardus Verhoef, cetăţean olandez, născut la 24 august 1961, la Utrecht. Domeniul principal de activitate al Wolters Kluwer România SRL este „activităţi de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client)“.
 
Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, în 2016, Wolters Kluwer România SRL a avut o cifră de afaceri netă de 11.542.776 de lei, un profit net de 963.280 de lei, iar numărul mediu de salariaţi a fost 21.
 
Pe baza unui contract parafat pe 12 mai 2014, al cărui preţ cu TVA a fost 10.168 de lei, Autoritatea Naţională pentru Turism a achiziţionat de la SC Tipomar / Prod /Com Impex SRL „servicii de tipărire a formularelor necesare desfăşurării activităţii de control şi autorizare“.
 
Potrivit Registrului Comerţului, consultat la data de 26 august 2017, SC Tipomar / Prod /Com Impex SRL a fost înfiinţată în anul 1997 şi are sediul social în Bucureşti. Capitalul social subscris este de 1.200.000 de lei, integral vărsat. Asociat unic persoană fizică şi administrator / director executiv este Marius Emil Marinescu, născut pe 10 ianuarie 1959, la Bucureşti. Domeniul principal de activitate al SC Certsign SA vizează „alte activităţi de tipărire n.c.a“.
 
Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, în 2016, SC Tipomar / Prod /Com Impex SRL a avut o cifră de afaceri netă de 12.909.103 lei, un profit net de 848.186 de lei, iar numărul mediu de salariaţi a fost 48.
 
Între ANT şi SC Lakoli Broker de Asigurare SRL s-a încheiat, pe 2 iunie 2014, un contract cu obiectul „achiziţionarea serviciilor de asigurare răspundere civilă auto obligatorie RCA pentru 25 de autoturisme ale Autorităţii Naţionale pentru Turism, pentru perioada 1.07.2014 - 30.06.2015“. Valoarea cu TVA a contractului a fost de 17.632,49 de lei.
 
Potrivit Registrului Comerţului, consultat la data de 31 august 2017, SC Lacoli Broker de Asigurare SRL a fost înfiinţată în anul 1994 şi are sediul social în municipiul Piteşti. Capitalul social subscris este de 150.000 de lei, integral vărsat. Asociaţi persoane fizice sunt Rodica Rada Marin, născută pe 6 august 1939, la Costeşti (judeţul Argeş), cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 0,6% / 0,6%, şi Nicuşor Laurenţiu Vlădescu, născut la 3 decembrie 1960, la Broşteni (judeţul Argeş), cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 99,4% / 99,4%, care este şi administrator al firmei. Domeniul principal de activitate al SC Lacoli Broker de Asigurare SRL este „activităţi ale agenţilor şi broker-ilor de asigurări“.
 
Autoritatea Naţională pentru Turism a achiziţionat prin cumpărare directă de la Asociaţia Carpatină Ardeleană a Turiştilor - SKV „servicii de cercetare + dezvoltare şi servicii conexe de consultanţă traseu pedestru E3“. Contractul a avut valoarea de 85.400 de lei, fiind încheiat pe 26 iunie 2014.
 
Potrivit skv.ro, „SKV a luat fiinţă în anul 1880 la Sibiu, fiind una dintre cele mai vechi asociaţii montane din lume, în funcţiune. De-a lungul timpului, SKV a construit şi reconstruit 60 de cabane. Majoritatea membrilor SKV au fost de naţionalitate germană, cărora li s-au alăturat personalităţi marcante ale societăţii româneşti. În momentul de faţă, SKV are aproape 400 de membri organizaţi în zece secţiuni locale. SKV continuă tradiţia prin organizarea de drumeţii pentru toate categoriile de vârstă şi se implică prin proiecte în refacerea infrastructurii turistice de drumeţie din munţii României.
 
Asociaţia Carpatină Ardeleană a Turiştilor - SKV - Siebenbürgischer Karpatenverein (pe scurt SKV) s-a reînfiinţat în România, în 1996, la iniţiativa unor foşti membri din Sibiu şi Braşov, cu sprijinul Forumului Democrat al Germanilor din România şi al DAV-Secţiunea Karpaten. Scopul Asociaţiei este promovarea turismului montan (excursii, drumeţie, expediţii etc.), a activităţilor sportive montane (schi, alpinism etc.), a acţiunilor de cercetare a zonelor montane din România (speologie, etnografie etc.), organizarea şi susţinerea de acţiuni de protecţia mediului“.
 
Transparenţa publică nu ar trebui, sub nicio formă, să rămână la stadiul unei lozinci îmbrăţişate cu drag de politicieni doar sub costumul de slogan de campanie, ci ar trebui să devină o realitate.
 
Tocmai de aceea, ZIUA de Constanţa vă prezintă, la obiect, activitatea pe plan economic a diferitelor direcţii şi instituţii finanţate din bani publici, astfel încât constănţenii să aibă acces neîngrădit la informaţii legate de ce se întâmplă cu banii lor şi cine sunt beneficiarii contractelor cu statul. Facem precizarea că listele privind licitaţiile şi contractele cu atribuire directă despre care vom vorbi sunt cele puse la dispoziţie de fiecare instituţie în parte, aşa cum ne-au fost transmise, iar eventuale neconcordanţe ori inadvertenţe nu ne aparţin.
 
În secţiunea „Documente“, puteţi consulta lista contractelor de achiziţii publice încheiate de Autoritatea Naţională pentru Turism în anul 2014, astfel cum ne-a fost pusă la dispoziţie de instituţie.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii