Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:20 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Aici sunt banii dumneavoastră“ Cui a dat contracte Direcţia de Sport şi Tineret Constanţa în 2011 (III)

ro

11 Oct, 2016 00:00 3386 Marime text
Transparenţa publică nu ar trebui, sub nicio formă, să rămână la stadiul unei lozinci îmbrăţişate cu drag de politicieni doar sub costumul de slogan de campanie, ci ar trebui să devină o realitate. Tocmai de aceea, ZIUA de Constanţa vă prezintă, la obiect, activitatea pe plan economic a diferitelor direcţii şi instituţii finanţate din bani publici, astfel încât constănţenii să aibă acces neîngrădit la informaţii legate de ce se întâmplă cu banii lor şi cine sunt beneficiarii contractelor cu statul. Facem precizarea că listele privind licitaţiile şi contractele cu atribuire directă despre care vom vorbi sunt cele puse la dispoziţie de fiecare instituţie în parte, aşa cum ne-au fost transmise, iar eventuale neconcordanţe ori inadvertenţe nu ne aparţin.
 
În acest sens, una dintre primele instituţii ce intră sub lupa transparentizării este Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Constanţa, instituţie condusă în prezent de Claudiu Daniel Teliceanu şi care, în anul 2011, nu a organizat nicio licitaţie publică, potrivit informaţiilor pe care ni le-au transmis, ci toate contractele de achiziţii publice au fost încheiate prin cumpărare directă. Potrivit răspunsurilor oficiale primite de la reprezentanţii DJST Constanţa, în anul 2011 au fost încheiate prin cumpărare directă opt contracte pentru alimente, cinci pentru diverse lucrări, cinci pentru articole sportive, cinci contracte au fost încheiate prin „venituri proprii ANST (n.r. Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret)“, au avut o „subvenţie ANST“, şi şapte achiziţii directe.

Subvenţia de la Autoritatea pentru Sport

Prin „subvenţie ANST“, Direcţia de Tineret Constanţa a contractat servicii şi de la Grup Bin Stal SRL, pentru care a plătit 13.709,67 de lei. Firma a fost înfiinţată în 2001, potrivit datelor oficiale, şi are un capital social subscris de 25.000 de lei. Asociaţii sunt Fănica Bideaua, cu 40%, şi Niţă Cătălin Bideaua, cu 60%, ambii fiind din Călăraşi, iar postul de administrator revenindu-i Fănicăi Bideaua. Activitatea principală a firmei este „comerţul cu ridicata al echipamentelor şi furniturilor de fierărie pentru instalaţii sanitare şi de încălzire“.

Achiziţii directe

În ceea ce priveşte achiziţiile directe făcute de DJST Constanţa în 2011, este de menţionat că au fost încheiate şapte astfel de contracte, pentru diferite servicii. Spre exemplu, Daxi Cleaning şi-a oferit serviciile de „curăţenie“ - în valoare de 60.900 de lei, dar şi pe cele de „deratizare“ - pentru 60.440 de lei. În timp ce primul contract a fost încheiat pentru trei luni, a doua înţelegere a fost pentru şase luni. Înfiinţată în 2003, firma are un capital social subscris de 618.500 de lei, asociat unic şi administrator fiind constănţeanul Sorin Claudiu Ionel, iar obiectul principal de activitate fiind „activităţi generale de curăţenie a clădirilor“.
 
Printre partenerii de afaceri din sfera publică ai Daxi Cleaning se numără Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, Sanatoriul Balnear de Recuperare Mangalia, Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare, dar şi diferite unităţi militare.
 
De la Metro Cash & Carry SRL, Direcţia pentru Tineret Constanţa a achiziţionat „tc/lcd“, în valoare de 1.523 de lei. Aşa cum arătam mai sus, cu un capital social subscris de 13.537.500 de lei, asociaţii persoane juridice din firmă sunt Metro AG, din Germania, şi SC Metro Cash & Carry International Holding B.V., din Olanda. Pentru SC Metro Cash & Carry SRL administratorii sunt austriacul Roland Ruffing, Matiias Hans Christian Felix Dutschmann, cetăţean german, piteşteanul Valentin Pauna, cetăţeanul german Philippe Olivier Sainson şi bucureşteanca Camelia Oprea. Activitatea principală a firmei este „comerţul cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi şi tutun“.
 
„Serviciile de spălătorie“ au fost contractate de Fulvex Exim, în schimbul lor fiind achitată suma de 60.900 de lei. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, firma a fost înfiinţată în 1992 şi are un capital social subscris de 1.000 de lei, activitatea principală fiind „spălarea şi curăţarea (uscată) articolelor textile şi a produselor din blană“. Asociat unic şi administrator este Maria Alpetri, din Ialomiţa. Printre cei care au contractat serviciile firmei de-a lungul anilor se numără diferite unităţi miliare, Căminul pentru Persoane Vârstnice Constanţa, dar şi Garda de Coastă.
 
Pentru „reparaţii curente“, Direcţia pentru Tineret a achitat suma de 53.728 de lei către Instalaţii SA, pentru un contract de patru luni. Aşa cum precizam anterior, asociaţi în firmă sunt Doina Munteanu, cu 3,42%, Dănuţ Cojocea, cu 12,09%, Iulian Christu, cu 8,66%, şi Mircea Zărnescu, ce deţine 3,82%. Restul de 71,97% se împart între alţi cinci „acţionari persoane fizice“. Administrator este Daniel Sorin Duduleanu, din Craiova, iar activitatea principală este reprezentată de „lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat“.
 
MS Expertmob SRL a încasat de la DJST suma de 25.000 de lei pentru „prestări servicii“, în urma unui contract de trei luni. Conform datelor consemnate în SEAP, este vorba despre „servicii privind elaborarea procedurilor operaţionale în vederea implementării sistemului de control“. Înfiinţată în Deva, în 2001, firma a fost ulterior mutată în capitală, iar domeniul principal de activitate este reprezentat de „activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management“. Asociat unic şi administrator este hunedoreanul Paul Andrei Matei, iar capitalul social subscris al firmei este de 200 de lei. Printre cei care au contractat serviciile firmei de-a lungul timpului se numără Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 4, Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 3, Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 6, Direcţia Învăţământ şi Tineret Sector 4, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice ori Administraţia Şcolilor Sector 6.
 
Societatea care încheie lista contractelor directe atribuite de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa în 2011 este SC Marybur SRL. De la aceasta au fost contractate „servicii de cantină“ în valoare de 37.640 de lei, pentru o perioadă de trei luni. Înfiinţată în 1991, societatea îl are ca asociat unic şi, totodată, administrator pe constănţeanul Dumitru Burcin. Activitatea principală a societăţii este reprezentată de „restaurante“, iar capitalul social subscris este de 400.480 de lei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii