Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:59 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A câștigat prin negociere un contract de aproape 200.000 de euro CN APMC a atribuit contractul de execuție a lucrărilor la Port Constanța Sud (documente)

ro

14 Jul, 2015 00:00 2159 Marime text
Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APMC) atribuia, în noiembrie 2010, prin negociere fără publicarea unui anunț de participare, contractul privind achiziţia publică pentru „Execuția lucrărilor la Port Constanța Sud. Zona de acces a navelor pe CDMN. Împrejmuire și porți în Zona de Sud. Sistem de securizare Poarta nr. 14“. Potrivit raportului procedurii, finanțarea s-a făcut din „surse bugetare”, iar contractul a constat în sisteme și dispozitive de supraveghere și de securitate și lucrări de construcții de linii de comunicații. 

Invitația de participare a fost transmisă către SC UTI Servicii Portuare SA. În data de 19 noiembrie 2010, a fost depusă oferta preliminară cuprinzând propunerea financiară și propunerea tehnică ce a stat la baza începerii negocierilor cu comisia de evaluare.

Din această comisie au făcut parte: Ambroziu Duma - președinte, Stelian , Petre Radu, Tanţa Muzechearu, Nicoleta Dogaru, Narcis Ianculescu, Liliana Duca - membri.
După negocieri, s-a încheiat procesul-verbal în care se arată: prețul ofertei a fost de 165.978 de euro, la care s-a adăugat TVA în valoare de 39.835 de euro, durata contractului era de patru luni de la semnarea acestuia iar oferta tehnică a corespuns cerințelor autorității contractante. 

În secţiunea „Documente“, puteţi vizualiza declaraţiile de avere ale membrilor comisiei de evaluare, aşa cum au fost acestea disponibile pe site-ul CN APMC, în măsura în care aceştia au fost obligaţi să le depună.

Despre SC UTI Servicii Portuare SA

SC UTI Servicii Portuare SA se numește acum, potrivit datelor furnizate de Registrul Comerțului în data de 11 iulie 2015, UTI Servicii și Mentenanţă SA și are sediul social în București. Firma a fost înființată în anul 2004 și se ocupă de activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea.

Asociați persoane juridice în firmă sunt UTI Holdings BV și UTI Grup SA, iar administrator este Mihai Popescu.
Potrivit vrajitorul.eu, la finele anului 2013, UTI Servicii și Mentenanţă SA a înregistrat o cifră de afaceri de 14.592.512 lei, un profit zero și 38 de salariați.
În secţiunea „Documente“, puteţi vizualiza anunţul de atribuire, procesul-verbal şi raportul de procedură aferente contractului „Execuția lucrărilor la Port Constanța Sud”.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii