Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:48 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

12 agenţi economici în duel Cui a atribuit CN APMC contractul pentru achiziţionarea echipamentului individual de protecţie (documente)

ro

04 Jun, 2015 00:00 3564 Marime text
Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APMC) atribuia, pe data de 17 iunie 2008, contractul privind achiziţia de „echipament individual de protecţie“, contract care prevedea, iniţial, patru loturi, dar care ulterior a fost atribuit în trei loturi în valoare de 21.162 de lei, 31.192,31 de lei şi 10.623 de lei. Potrivit raportului procedurii, în urma publicării anunţului de participare, au solicitat şi cumpărat documentaţia de atribuire 13 agenţi economici. Totuşi, doar 12 dintre ei au depus oferte financiare, şi anume: SC Info-Prot Impex SRL Bucureşti, SCM Solidaritatea Iaşi, SC Ro Mat Construct SRL Constanţa, SC Lenox Prod SRL Bucureşti, SC Comat Constanţa SA Constanţa, SC Interbabis SRL Braşov, SC Giacob SRL Bistriţa, SC Fornax Group SRL Constanţa, SC Prodexpert SRL Constanţa, SC Simandrea SRL Dej, SC C&A Company Impex SRL Bucureşti şi SC Gregor Company SRL Constanţa.
 
Din comisia de evaluare a ofertelor au făcut parte Gheorghe Iorov, director general adjunct la acea vreme al CN APMC - preşedinte, Spiru Chirea, şef Serviciu Aprovizionare, Aurelian Liţă, şef Birou Achiziţii Finanţări Interne, Aurelia Liliana Popa, şef Birou Sănătate şi Securitate în Muncă, Lucian Mocanu, şef Juridic şi Contencios, Gabriela Bujor, Serviciul Aprovizionare, Mirela Constandache, Serviciul Contabilitate, Cristian Stoicescu, Biroul Achiziţii Finanţări Interne, şi Marin Stoean, preşedintele Sindicatului Liber al CN APMC - membri.
 
În secţiunea „Documente“ din ediţia online a cotidianului ZIUA de Constanţa, puteţi vizualiza declaraţiile de avere ale membrilor comisiei de evaluare, aşa cum sunt acestea disponibile pe site-ul CN APMC şi în măsura în care aceştia sunt obligaţi de lege să îşi depună declaraţiile menţionate.
 
În urma analizării documentelor care dovedesc calificarea ofertanţilor, a reieşit că toţi agenţii economici au prezentat documentele prevăzute în documentaţia de atribuire, în conformitate cu prevederile din aceasta, mai puţin SC Prodexpert SRL Constanţa, care nu a prezentat certificatul de înregistrare, certificatul constatator, situaţiile financiare şi a doua recomandare, fapt pentru care Prodexpert a fost respins.
Aşa cum am menţionat mai sus, deşi, iniţial, contractul de achiziţie a echipamentului individual de protecţie trebuia atribuit în patru loturi, el a fost atribuit în doar trei loturi, pentru că, aşa cum se arată în anunţul de atribuire, pentru lotul I, ofertantul câştigător, SC Giacob SRL Bistriţa, a refuzat semnarea contractului.

În ceea ce priveşte lotul II, acesta a fost adjudecat de SC Simandrea SRL Dej, cu oferta de 21.162 de lei. Lotul III a fost câştigat de SC Gregor Company SRL Constanţa, cu oferta de 31.192,31 de lei, în vreme ce lotul IV a fost adjudecat de SC Info-Prot Impex SRL Bucureşti, cu o ofertă financiară de 10.623 de lei. Lotul I prevedea achiziţionarea de îmbrăcăminte din bumbac, lotul II - îmbrăcăminte de protecţie din blană naturală, lotul III - încălţăminte de protecţie, iar lotul IV - echipament de protecţie din cauciuc şi piele.

Cine sunt cele trei firme câştigătoare

SC Info-Prot Impex SRL a fost înfiinţată, conform datelor disponibile pe data de 3 iunie 2015 la Registrul Comerţului, pe 20 iunie 2000 şi are ca domeniu de activitate comerţul cu ridicata nespecializat. Unicul asociat al firmei este Niculina State, ea fiind, de asemenea, administratorul societăţii.

În ceea ce priveşte SC Simandrea SRL, bazele firmei au fost puse pe 26 noiembrie 2004, societatea având ca domeniu de activitate intermedieri în comerţul cu textile, confecţii, încălţăminte şi articole. Potrivit fişei disponibile pe 3 iunie 2015 la Registrul Comerţului, asociat unic în SC Simandrea SRL este Anamaria Simona Iuga, aceasta fiind totodată administratorul firmei.

Gregor Company SRL, firmă înfiinţată în 1997, este, aşa cum reiese din datele puse la dispoziţie de Registrul Comerţului pe 3 iunie 2015, în faliment, sub incidenţa Legii nr. 85/2006. Asociat unic şi administrator al firmei este Toma Leonard Grigoraş. Firma se ocupă cu fabricarea de articole de îmbrăcăminte pentru lucru.
 
În secţiunea Documente puteţi vizualiza procesul-verbal de la deschiderea ofertelor, raportul procedurii şi anunţul de atribuire a contractului privind achiziţia de „echipament individual de protecţie“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii