Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:27 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-au tras la sorţi, în doar 15 secunde, preşedinţii secţiilor de votare! AEP anunţă amenzi pentru incompatibilitate (document)

ro

25 May, 2016 00:00 5082 Marime text
 

Doar câteva zile ne mai despart de alegerile locale, iar autorităţile cu putere de decizie în domeniul electoral depun eforturi susţinute pentru ca totul să decurgă bine la scrutinul din 6 iunie. În acest sens, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a desemnat, ieri, în sala „Remus Opreanu” a Palatului Administrativ, atât preşedinţii birourilor electorale pentru secţiile de votare din judeţul Constanţa, cât şi locţiitorii acestora, conform noii legislaţii electorale.
 
Desemnarea acestora s-a realizat, în premieră, printr-o aplicaţie informatică, în prezenţa comisiei formate din prefectul judeţului Constanţa, Adrian Nicolaescu, subprefecţii judeţului, Ersun Anefi şi Levent Accoium, reprezentantul AEP la Constanţa, Andrei Mihalache, şi preşedintele Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Constanţa, judecătoarea Alina Elena Marin, iar în sală s-au aflat membrii corpului de experţi electorali aleşi de AEP pentru judeţul Constanţa. De menţionat că în judeţul nostru s-au înscris 1.400 de persoane în corpul experţilor electorali.
 
După introducerea datelor de acces în aplicaţia informatică de către reprezentantul AEP, Andrei Mihalache, în doar 15 secunde au fost desemnaţi cei 554 de preşedinţi ai secţiilor de votare din judeţul Constanţa, iar în alte 15 secunde au fost desemnaţi locţiitorii acestora.
 
„Noutatea constă tocmai în faptul că aceste desemnări, spre deosebire de alegerile locale desfăşurate până acum la noi în ţară, se vor face transparent, prin această tragere la sorţi electronică”, a precizat reprezentantul AEP în teritoriu, Andrei Mihalache.

Experţii electorali jurişti au prioritate în câştigarea preşedinţilor secţiilor de votare

Conform noii legislaţii, aplicaţia a repartizat preşedinţii şi locţiitorii acestora în funcţie de mai multe criterii. Prioritate au avut juriştii, urmaţi de cei cu studii superioare în alte domenii decât ştiinţele juridice, iar ultimii fiind cei cu studii generale obligatorii. De asemenea, pe lângă aceste trei criterii, aplicaţia a luat în considerare cât de aproape locuiesc preşedinţii şi locţiitorii de secţiile de votare în care au fost repartizaţi.
 
„Fiecare secţie de votare a fost înscrisă în această aplicaţie în funcţie de coordonatele GPS. Întâi şi întâi s-au repartizat juriştii pe fiecare unitate administrativ-teritorială ca preşedinţi. Dacă nu au existat jurişti, au fost desemnaţi ca preşedinţi cei cu studii superioare şi, mai apoi, cei cu învăţământul obligatoriu. După desemnarea preşedinţilor, au fost desemnaţi locţiitorii, respectând aceleaşi criterii”, a declarat reprezentantul AEP, Andrei Mihalache. 
 
Aplicaţia a luat în considerare şi faptul că pe raza unei unităţi administrativ-teritoriale s-ar putea să nu se afle niciun expert electoral, în acest caz desemnând un preşedinte pentru secţia de votare fără conducere de pe raza unei alte unităţi administrativ-teritoriale.
 
„AEP a depus eforturi ca să existe numărul minim de persoane înscrise în corpul experţilor electorali, astfel încât programul să nu fie nevoit să identifice persoane dintr-o altă unitate administrativ-teritorială”, a mai spus Mihalache.
 
După ce preşedinţii şi locţiitorii acestora au fost desemnaţi, aceştia au semnat câte două procese-verbale, dintre care unul va trebui afişat la sediul biroului electoral din care aceştia provin şi unul, la sediul BEJ. Pe baza documentelor, preşedinţii şi locţiitorii trebuie să-i contacteze pe membrii comisiilor de votare.

Amenzi pentru preşedinţii incompatibili

Reprezentantul AEP a mai explicat că persoanele care au fost alese să facă parte din comisiile de votare nu au voie să aibă rude de gradul I candidaţi la aceste alegeri şi nici să fie deja membri ai birourilor de circumscripţie. Dacă vor încălca aceste reguli, vor fi sancţionaţi cu o amendă cuprinsă între 4.500 de lei şi 10.000 de lei.
 
„Conform Legii 208, aceştia ar fi trebuit să declare către AEP faptul că ei se suspendă de la aceste alegeri. Declaraţia trebuia depusă cu 30 de zile înaintea alegerilor la AEP. Cei care nu au depus cererile de retragere au participat la tragerea la sorţi. Asta înseamnă că noi ne bazăm pe aceste persoane. Dacă ei nu s-au retras şi au fost desemnaţi preşedinţi sau locţiitori, vor primi contravenţie”, a mai spus reprezentantul AEP. Dacă unii preşedinţi sau locţiitori vor fi declaraţi incompatibili, aceştia vor fi înlocuiţi, printr-o procedură individuală asemănătoare, pe măsură ce solicitările vor veni la sediul AEP.  
 
Până atunci însă, noii preşedinţi şi locţiitorii acestora sunt aşteptaţi la instructajul obligatoriu, organizat de AEP la Casa de Cultură din Constanţa în zilele de 30 şi 31 mai.
 
În secţiunea „Documente” puteţi vizualiza numele preşedinţilor secţiilor de votare din judeţul Constanţa şi ale locţiitorilor acestora.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii