Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:48 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Instanţele au fost asaltate de contestaţii la legea electorală!

ro

30 Apr, 2016 02:07 2956 Marime text
 
Perioada aceasta a fost marcată de depuneri de liste de candidaturi, de planuri făcute de reprezentanții partidelor pentru campania electorală, de schițe pentru viitor. Deși s-ar zice că, odată cu depunerea candidaturilor la Birourile electorale, aspiranților la funcția de primar/consilier local/consilier județean le rămâne doar concentrarea pe campanie, lucrurile nu stau chiar așa. Pe rolurile instanțelor au fost înregistrate mai multe contestații care le-au dat bătăi de cap celor intimați.
 
De exemplu, pe rolul Tribunalului Constanța în 26 aprilie a fost înregistrată plângerea lui Ion Mocanu la adresa intimatului Visel Iusein. Magistrații au decis însă că această contestație este nefondată. Decizia este una definitivă.

La Judecătoria Medgidia, Organizaţia Locală a PSD Băneasa a făcut o plângere la adresa intimatului Gelu Iordache. Magistrații au respins cererea ca nefondată. în minuta instanței se arată: ”Soluția pe scurt: Respinge ca nefondată contestaţia la legea electorală formulată de contestatorul Organizaţia locală a P.S.D. Băneasa, privind candidatura intimatului Iordache Gelu la funcţia de Primar al orş. Băneasa din partea P.M.P., şi candidaturile pentru funcţia de consilieri locali din partea P.M.P. Hotărârea nu se comunică, potrivit art. 54 alin. 5 teza a II-a din Legea 115/2015. Cu drept de apel în 24 de ore de la pronunţare la instanţa ierarhic superioară. Apelul se depune la Tribunalul Constanţa, conform art. 54 alin. 4 din Legea 115/2015. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.04.2016, ora 12.30.”
 
Tot la Judecătoria Medgidia a fost înregistrată o contestaţie la legea electorală. Reclamantul a fost aceeași Organizaţie Locală a PSD Băneasa, iar intimatul a fost Osman Ayduan. Și de data aceasta instanța a respins cererea.
În minuta instanței se arată: ”Respinge ca nefondată contestaţia la legea electorală formulată de contestatorul Organizaţia locală a PSD Băneasa, privind candidatura intimatului Osman Ayduan la funcţia de Primar al orş. Băneasa din partea UDTTM din România, şi candidaturile pentru funcţia de consilieri locali din partea UDTTM din România. Hotărârea nu se comunică, potrivit art. 54 alin. 5 teza a II-a din Legea 115/2015. Cu drept de apel în 24 de ore de la pronunţare la instanţa ierarhic superioară. Apelul se depune la Tribunalul Constanţa, conform art. 54 alin. 4 din Legea 115/2015. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.04.2016, ora 12.30.”
 
Rămânem la Medgidia, la Judecătoria din localitate, unde, din câte se pare, a plouat cu plângeri. Reclamantul a fost Partidul Naţional Democrat Filiala Medgidia, iar intimatul Nurla Nesrin. Magistrații au respins cererea, potrivit minutei: ”Respinge ca nefondată contestaţia la legea electorală formulată de contestatorul Partidul Naţional Democrat, privind candidatura intimatei Nurla Nesrin la funcţia de Primar al Municipiului Medgidia din partea Partidului Naţional Democrat şi candidatura pentru funcţia de consilier local din partea P.N.D. Hotărârea nu se comunică, potrivit art. 54 alin. 5 teza a II-a din Legea 115/2015. Cu drept de apel în 24 de ore de la pronunţare la instanţa ierarhic superioară. Apelul se depune la Tribunalul Constanţa, conform art. 54 alin. 4 din Legea 115/2015. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.04.2016, ora 12.00.”
Tot la Judecătoria Medgidia, PNL a fost reclamat de Camelia Pleșca. Magistrații au respins și de această dată contestația: ”Respinge contestaţia ca nefondată. Hotărârea nu se comunică, potrivit art. 54 alin. 5 teza a II-a din Legea nr. 115/2015. Cu drept de apel în 24 de ore de la pronunţare la instanţa ierarhic superioară, cerere de apel care se depune la Tribunalul Constanţa, conform art. 54 alin. 4 din Legea nr. 115/2015. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28 aprilie 2016, orele 12.30.”
Antoaneta Prodan a depus, la Judecătoria Medgidia, o contestație la legea electorală. Intimatul vizat de plângere era Sabangeanu Vasilică. Instanța a respins și de această dată cererea: "Respinge contestaţia ca nefondată. Hotărârea nu se comunică, potrivit art. 54 alin. 5 teza a II-a din Legea nr. 115/2015. Cu drept de apel în 24 de ore de la pronunţare la instanţa ierarhic superioară, cerere de apel care se depune la Tribunalul Constanţa, conform art. 54 alin. 4 din Legea nr. 115/2015. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28 aprilie 2016, orele 12,30.”

Și pe rolul Judecătoriei Mangalia, s-a aflat o contestație la legea electorală. Ea a fost depusă de Zanfir Iorguș, iar intimatul este Radu Cristian. Magistrații au amânat însă luarea unei decizii: ”DOSAR NR. 1514/254/2016 ÎNCHEIERE 27.04.2016 Admite cererea de abţinere formulată de d-na Judecător Iancu Steliana - Gabriela în dosarul nr. 1514/254/2016 la data de 27.04.2016. Dispune trimiterea dosarului către compartimentul de repartizare aleatorie în vederea repartizării acestuia conform Regulamentul de ordine interioară. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.04.2016.”
 
Pe rolul Judecătoriei Mangalia s-a aflat o altă contestație la legea electorală. De data aceasta, plângerea a fost depusă de Claudiu-Iorga Palaz, președintele PMP Constanța, iar intimatul este Micu Constantin Florin.
 
La Judecătoria Mangalia a fost înregistrată și contestația la legea electorală aparținând Partidului Naţional Liberal - Filiala Constanţa prin secretar general Septimiu Bourceanu. Intimatul este de data aceasta Zanfir Iorguș. Potrivit minutei instanței: ”DOSAR NR. 1517/254/2016 ÎNCHEIERE 28.04.2016 Admite cererea de abţinere formulată de D-na Judecător Iancu Steliana - Gabriela în dosarul nr. 1517/254/2016 la data de 28.04.2016. Dispune trimiterea dosarului către compartimentul de repartizare aleatorie în vederea repartizării acestuia conform Regulamentului de ordine interioară. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.04.2016.”
 
Tot la Judecătoria Mangalia, s-a înregistrat, ieri, un dosar în care petentul este Radu Cristian iar intimații sunt Bogdan Maganu și Biroul Electoral de circumscripție nr. 2 Mangalia.
La Constanţa, la Judecătorie, a fost depusă o contestaţie la legea electorală, contestaţie împotriva candidaturii pentru Primar. În proces, petent este Oprea Ion, contestator Gaidargiu-Uzum Dumitru, iar intimaţi sunt Bejenaru Andrei, Ilie Ciprian Stefan, Doboşan Mihaela, Epuran Gheorghe, Cioară Viorica, Ciobanu Eliza, Burduja Viorica, Varga Alexandru, Burdun Vasilica, Mărăcineanu Vasile, Lazăr Stelian, Tuca Ștefan, Marin Iacob, Biroul Electoral de Circumscripție Locală Comunală nr.61 Săcele. Potrivit minutei: ”Respinge contestaţia formulată de contestatorul Oprea Ion, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 24 de ore de la pronunţare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Constanţa. După rămânerea definitivă, hotărârea se va aduce de îndată la cunoştinţa Biroului Electoral de Circumscripţie Locală Comunală nr. 61 Săcele.”
 
La Judecătoria Constanța s-a aflat și o contestaţie la legea electorală, contestație împotriva listei de candidați pentru funcții de consilieri în cadrul Consiliului Local Năvodari. Petenții sunt Sponte Adrian-Doru, Ilinca Costin Adrian, Pacea Mihai Aristide, Tudora Adrian, Posa Ion, Bujor Marian, Marin Dorina, Pisla Florea, iar intimat este Organizația Județeană Constanța. Instanţa a respins cererea, potrivit minutei: "Respinge contestaţia formulată împotriva listei de candidaţi pentru funcţiile de consilieri în cadrul Consiliului Local Năvodari din partea PNL de către petenţii SPONTE ADRIAN DORU, ILINCA COSTIN ADRIAN, PACEA MIHAI ARISTIDE, TUDORA ADRIAN, POSA ION, BUJOR MARIAN, MARIN DORINA, PISLA FLOAREA în contradictoriu cu PNL- ORGANIZAŢIA JUDEŢEANĂ CONSTANŢA, ca fiind neîntemeiată. Prezenta hotărâre se va comunica, de îndată, la rămânerea definitivă, Biroului Electoral de Circumscripţie Orăşenească nr. 9 Năvodari. Cu drept de apel în termen de 24 de ore de la pronunţare, care se va depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.04.2016."
 
Tot la Judecătoria Constanţa a mai fost depusă o contestaţie la legea electorală în care contestator este Andrei Vasile și o alta ce contestă o candidatură la funcția de primar. În acest dosar contestatori sunt Sponte Adrian Doru, Ilinca Costin Adrian, Pacea Mihai Aristide.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii