De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
02:24 23 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

info-sud-est.ro Spovedania lui Decebal Făgădău. Din sătucul minier, la dreapta lui Radu Mazăre (I)

ro

18 Apr, 2016 23:08 2000 Marime text
 
Născut pe 14 martie 1973, Decebal Făgădău este la al doilea mandat de președinte al PSD (municipiu) și primarul interimar al Constanței din luna iunie a anului 2015, atunci când Radu Mazăre a părăsit atât partidul, cât și Primăria Constanța, scriu jurnaliştii de la info-sud-est.ro.

Situat pe primul loc în sondaje, Decebal Făgădău intră în cursa electorală cu avantajul primarului în exercițiu care are acces la fondurile administrației publice, putând să demareze sau să oprească proiecte. Tocmai din acest motiv, cea mai bună strategie de campanie pentru primarul interimar este, de fapt, non-campania.

Absența în spațiul public și evitarea pe cât posibil a aparițiilor în mass-media sunt de bun augur pentru candidatul PSD care a înțeles că, în situația sa, nu ar fi indicat să aibă o activitate intensă pe rețelele de socializare și nici să frecventeze emisiunile electorale.

Mulându-se în mare parte pe electoratul lui Radu Mazăre și foarte puțin pe o parte a electoratului de dreapta, Decebal Făgădău știe că pentru a câștiga alegerile e suficient să nu se expună în spațiul public și să nu dea curs acuzațiilor și provocărilor lansate din zona opoziției politice care activează credibil, pentru prima oară în ultimii 15 ani.

Succesorul lui Radu Mazăre în Primăria Constanța este conștient că pentru a-și păstra nucleul electoral intact e suficient ca, cel puțin momentan, să rămână în biroul său, acolo de unde dispune asfaltările, reabilitarea trotuarelor, îngroparea cablurilor și alte inițiative cu impact asupra electoratului, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri.

Dar care a fost traseul pe care Decebal Făgădău l-a parcurs până a ajuns în biroul de viceprimar al Constanței numit de Radu Mazăre și păstrat în funcție timp de 6 ani? Și, mai ales, de ce nu se delimitează Decebal Făgădău de Radu Mazăre?

De la copilăria în satul minier, la munca de jos în firmele lui Strutinsky

Când epoca „de aur” a tovarășului Ceaușescu era pe sfârșite, un țânc de școală generală se muta din satul minier Altân Tepe în boemul oraș al poetului latin Ovidiu, din buza Mării Negre. Doar că în vremurile de restriște ale anilor `80, localnicii din comuna tulceană nu cunoșteau grija zilei de mâine, rația și cozile, ci se răsfățau la cinema, în clubul sportiv și la piscină, special amenajate pentru minerii din sat. Salariile angajaților din complexul minier erau de 2-3 ori mai mari comparativ cu salariul unui vânzător din Constanța.

Teodora și Vasile Făgădău, ea aromâncă din Beidaud, el tulcean din Mihai Bravu, renunță la funcțiile de educator, respectiv contabil șef al societății miniere și iau drumul Constanței pentru a se asigura că cei doi copii, Decebal și Adela, vor avea condiții mai bune de studiu, „la oraș”. Parcă presimțeau sfârșitul tragic pe care avea să-l cunoască înfloritorul sat minier după căderea comunismului și surprizele pe care destinul le rezervase în orașul de la malul mării, pentru fiul lor.

Ajunși în Constanța, cei patru membri ai familiei Făgădău începeau să cunoască lipsurile: cozile interminabile la care trebuiau să aștepte pentru a primi rația de hrană, veniturile familiei de două ori mai mici decât la Altân Tepe, griji, probleme, locuri, oameni și provocări noi:

„Nu se dădeau vize de flotant, nu se mai făceau mutații. Am înțeles ce înseamnă lipsurile, să stai la coadă, să ai cartelă. Cu toate acestea am apreciat abia mai târziu maximul sacrificiu pe care l-au făcut părinții mei pentru a ne aduce la școală, la oraș, pe mine și pe sora mea, pentru că de atunci și-au dat seama că adevărata misiune a unui om în viață este aceea de a-i asigura succesorului său un viitor mai bun (…). Îi respect pentru chestia asta și le mulțumesc ori de câte ori am ocazia”, povestește Făgădău la trei decenii distanță, din biroul său de viceprimar.


Pentru că nu a găsit un post vacant de educator în oraș, mama lui a fost nevoită să facă naveta la Poarta Albă. Și pentru că nu exista un mijloc de transport până în satul în care preda, Galeșu, aceasta mergea zilnic pe jos câțiva kilometri.

Mai norocos, tatăl său a găsit un loc de muncă la firma unor tineri care aveau să-i schimbe complet viața fiului său: Sorin, Nicușor și Radu. Vremurile grele de după Revoluție l-au obligat pe tatăl său să își mai găsească încă două locuri de muncă. Decebal Făgădău era obligat cel puțin moral să își răsplătească părinții pentru sacrificiile pe care le făcuseră cu rezultate bune la școală. De la școala din Altân Tepe acesta este mutat la Școala nr. 38 din Constanța:

„Da, am fost, dacă vreți, un răsfățat nu doar al familie mele ci și al școlii. Am fost olimpic, am fost șeful clasei, am avut funcții la pionieri, am fost comandant de unitate, am avut o copilărie normală și frumoasă (…) În clasa a VIII-a, m-am străduit destul de mult, zic eu, și am fost olimpic la 5 materii: anatomie, chimie, geografie și pentru a nu fi foarte îngrijorată mama mea, pentru că treapta întâi se dădea la română și matematică, m-am dus și la română și la matematică”, își amintește Făgădău.


Înscrierea la prestigiosul Colegiu Național „Mircea cel Bătrân” i-o datorează dirigintei din școala generală care, văzând opțiunea tatălui pentru Liceul nr. 5, aflat în subordinea Ministerului Minelor, Petrolului și Geologiei, o cheamă pe mama lui Decebal Făgădău la școală pentru o discuție despre viitorul elevului:

„Tatăl meu îmi completase fișa pe care o duceai la școală cu opțiunile pentru liceu. Venind dintr-o exploatare minieră, fiind o meserie, ceva concret, ceva palpabil, tatăl meu a ales Liceul 5 de Mine-Petrol (astăzi, Liceul „Decebal”, n.red.), pentru că știa că este o meserie bună, o meserie care își găsește corespondent în viața reală. Eu m-am dus cu bilețelul respectiv, cu opțiunea tatălui la școală, și doamna dirigintă m-a rugat să vin cu părinții la școală. Eu am crezut că am făcut vreo boacănă, nu înțelegeam de ce îmi cheamă părinții (…) Doamna dirigintă ne-a chemat la cancelarie, eu am stat pe scaunul elevului de serviciu și mama a intrat în cancelarie. După ceva timp s-a deschis ușa, mama era destul de îmbujorată, eu neștiind despre ce este vorba, am crezut că am făcut o boacănă. De fapt, doamna dirigintă a avut o discuție cu mama și i-a recomandat să schimbe opțiunea pentru liceu pentru că din punctul dânsei de vedere nivelul meu de pregătire la momentul respectiv era peste nivelul liceului. Mama m-a lăsat pe mine să aleg și doamna dirigintă mi-a recomandat Liceul „Mircea” și Liceul nr. 10, „Ovidius”. La nici 14 ani, a fost destul de apăsător să iei o asemenea hotărâre… Dar am zis că dacă e să cad de pe un cal, fiindcă nu mă gândeam la succes, mă uitam la Liceul „Mircea” ca la o redută greu de cucerit, măcar să cad de pe calul cel mai frumos. Și pentru mine Liceul „Mircea” era calul cel mai frumos. M-am înscris la liceu, dar nu m-am înscris la „matematică-fizică”, întrucât nu știam că există opțiunea prin alunecare, ci la a doua specializare, „mecanică”, pentru că aflasem că, istoric, erau notele mai mici. Am intrat cu o notă de mai bine dădeam la „mate-fizică”…”, își amintește primarul interimar, creionând imaginea unui preadolescent care nu avea încredere în el și care își subestima în permanență calitățile.


Însă perioada liceului își lasă amprenta decisiv asupra formării personalității fiecărui elev și modelează mai aspru sau mai blând caracterul viitorului adult. Așa se face că, deși greu de imaginat astăzi, Decebal Făgădău a fost la un moment dat rebel. Prin clasa a XI-a, după Revoluție. Într-atât de rebel încât, deși îl avea ca diriginte pe profesorul de istorie Gheorghe Dumitrașcu (PSD), acesta, alături de mai mulți colegi de liceu, i-a făcut campanie electorală lui Ion Rațiu (PNȚCD). Vremurile aveau să se schimbe câțiva ani mai târziu, iar fostul elev să își urmeze profesorul în PSD, pentru ca la două decenii distanță de rebeliunea adolescentului, acesta din urmă să propună acordarea titlului de cetățean de onoare al Constanței pentru profesorul său:

„Eram o generație antisistem (…) Noi tot visam după revoluție să nu facem armata, deci acesta devenise un obiectiv, să nu faci armata. În general încercam să fugim de tot ceea ce era obligatoriu. Imediat după 90, noi de asta voiam să fugim, de tot ce era obligatoriu până atunci”, povestește Făgădău.


Tot în liceu, la 17 ani, o cunoaște pe Monica Gaitanidis, cea care mai târziu avea să îi devină soție și să îi dăruiască doi băieți.

De la rebeliunea romantică a Revoluției, la pragmatismul anilor 2000

În ziua înscrierii la facultate, Făgădău, alături de un grup de prieteni, își uimesc familiile și se înscriu la nou-înființatul Institut de Marină, cel care le asigura condiții de practică și un loc de muncă după finalizarea studiilor. Nu au ales secția de navigație pentru că termeni precum „cart”, „căpitan” și „comandant” le aminteau de armată și lucrurile obligatorii care îi revoltau, iar secția de mecanică și lucrul „sub punte” păreau sub nivelul unor mirciști de elită. Așa au ales electrotehnică și au devenit studenți ai IMC, preluând ștafeta de la Nicușor Constantinescu și Radu Mazăre, care tocmai absolveau cursurile Facultății de Electromecanică în cadrul Institutului de Marină și lăsau „moștenire” o Ligă a Studenților rebeli, anti-sistem și anti-Armată. Exact pe profilul noilor „boboci”. Doar că, la scurt timp, condițiile se schimbă iar Făgădău și prietenii săi renunță la IMC pe motiv că nu se mai alegeau nici cu brevet de ofițer, nici practica și locul de muncă nu le mai erau asigurate.

Cu studiile nefinalizate, Decebal Făgădău nu era pus într-o situație confortabilă în fața tatălui său, un om dur de la care a auzit prima oară un „Bravo!” atunci când a luat examenul de admitere la liceu, fără meditații. Același tată care îl îndreptase încă de la început către studiul în domeniul Economiei, după modelul său:

„Am terminat până la urmă Facultatea de Științe Economice, la o universitate particulară și mi-am dat licența în 2000 la Universitatea de Stat din Craiova. Am terminat facultatea în Constanța la o universitate privată, filiala unei universități din București”, își continuă povestirea Decebal Făgădău, care insistă să nu menționeze numele universității, cursurile de master absolvite ulterior, sau instituțiile în cadrul cărora a studiat, sub pretextul că nu vrea să se laude cu formările și specializările pe care le-a urmat și le urmează în continuare: „Am muncit din greu atât să fac școală, cât și să îmi găsesc un loc în societate. Nu m-am oprit din învățat și nu spun lucrul acesta că apare într-un ziar, ci acesta este obiectivul meu, așa voi face toată viața mea. Nu m-am oprit din învățat niciodată și cred că nu am avut nici un an de întrerupere între cursuri de perfecțioanre sau… Lucrurile astea le fac cu discreție, cu decență, și le țin dincolo de spațiul public (…). Să vorbească despre educația mea cei care intră în contact cu mine, cu vecinii mei, oamenii care s-au întâlnit în traiectoria lor profesională cu mine, oricine care mă cunoaște. Am făcut mai mult de două masterate. În viață trebuie să își fie frică de ridicol. Eu am crescut altfel, tatăl meu fiind mai sobru, mai aspru, mi-a spus o singură dată în viața mea „Bravo!”, până să mă căsătoresc”, a povestit Făgădău.


Perioada încă romantică a adolescenței târzii se sfârșise. După primul deceniu de haos al României postdecembriste, lucrurile aveau să se așeze repede, atât în Constanța, cât și în familia Făgădău. Rebelul romantic al anilor `90 dispăruse, iar locul îi fusese luat de un flăcău pragmatic de 27 de ani care era nevoit să își caute un loc de muncă.

Se spune că în viață cel mai important este să întâlnești oamenii potriviți. Cu atât mai bine dacă îi întâlnești și în momentul potrivit. Tatăl lui Decebal Făgădău a marcat acest moment important la începutul anilor `90, când a intrat în contact cu Nicușor Constantinescu și Sorin Strutinsky pentru care lucrează și în prezent:

„La începutul anilor `90, v-am explicat, la Miniera Dobrogea lucrurile nu mergeau tocmai bine, tatăl meu a ținut contabilitatea mai multor firme din Constanța și, la un moment dat, așa a ajuns într-o colaborare cu societăți aparținând acestui grup de firme”.


Multă vreme, pentru Constantinescu și Strutinsky, Decebal Făgădău a fost „băiatul unui angajat”.

Articolul complet poate fi citit pe info-sud-est.ro.    

Materialul este semnat de Andreea Pavel şi Cristian Andrei Leonte.

Ti-a placut articolul?

Comentarii