De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
02:15 30 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

O nouă încercare de schimbare a vicepreşedinţilor CJC Adrian Gâmbuţeanu, directorul RAJDP, eliberat din funcţie la următoarea reuniune a aleşilor judeţeni (convocator)

ro

17 Apr, 2015 00:00 1172 Marime text
 
Consilierii judeţeni constănţeni sunt convocaţi, săptămâna viitoare pe 22 aprilie, într-o şedinţă ordinară, în care vor dezbate mai multe proiecte. Printre acestea, se va discuta în plen şi proiectul de hotărâre privind eliberarea din funcţie a celor doi vicepreşedinţi, Cristinel Dragomir şi Cristian Darie. Solicitarea a fost făcută şi la şedinţele precedente, de către consilierii liberali, însă atunci propunerea nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a intra măcar pe ordinea suplimentară. De această dată, propunerea este introdusă pe ordinea de zi, chiar în primele puncte. „Este o propunere a colegilor liberali. Au dreptul de a veni cu propuneri. Nu este chiar acelaşi lucru ca data trecută, data trecută nu au depus proiectul şi au venit cu el pe ordinea suplimentară, dar ordinea suplimentară nu a fost votată atunci. Nici de această dată nu au însă niciun consilier nominalizat pentru a putea prelua funcţiile celor doi vicepreşedinţi “, a declarat vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al CJC, Cristinel Dragomir pentru ZIUA de Constanţa.

De asemenea, se va discuta şi eliberarea din funcţie a lui Adrian Gâmbuţeanu, directorul RAJDP. Mandatul său a expirat încă din luna ianuarie potrivit relatărilor vicepreşedintelui Dragomir. Locul său va fi luat de Daniel Cristu. Din nou, pe ordine de zi a fost introdus proiectul de hotărâre privind demararea procedurii de concesionare a imobilului Pavilion Expoziţional Constantă. Data trecută proiectul nu a fost votat, consilierii liberali votând împotrivă. De asemenea, pe ordinea de zi se regăsesc proiecte de hotărâre privind rectificarea bugetelor de venituri şi cheltuieli, a listelor de investiţii, organigramelor şi a statului de funcţii pe anul 2015 pentru mai multe instituţii subordonate ale CJC. Nu în ultimul rând, unul dintre proiectele aşteptate cu mare interes de lumea sportului constănţean este cea privind repartizarea unei sume din bugetul Judeţului Constantă pe anul 2015 Clubului Sportiv Fotbal Club « Farul » Constantă. Tot miercuri, aleşii judeţeni vor vota şi hotărârile privind aprobarea rezultatelor evaluărilor anuale a managementului mai multor directori ai instituţiilor de cultură din subordinea CJC, dar şi acordarea unor ajutoare financiare. 
Convocatorul şedinţei poate fi consultat în secţiunea „Documente “.

Ti-a placut articolul?

Comentarii