Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:13 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un an în fruntea primăriei Cristian Radu anunţă implementarea sistemului de gaze naturale în Mangalia (galerie foto)

ro

03 Jul, 2013 00:00 3725 Marime text
Primarul municipiului Mangalia, independentul Cristian Radu, a susţinut, ieri, o conferinţă de presă cu ocazia împlinirii unui an de la preluarea mandatului. Edilul şef a vorbit despre priorităţile pe care le are, dar şi despre problemele cu care se confruntă municipiul Mangalia. Una dintre veştile bune este însă aceea că bulgarii şi-au dat acordul pentru furnizarea de gaze naturale în sudul litoralului românesc. La eveniment au participat şi consilieri locali, dar şi senatorul USL Nicolae Moga.
 
La un an de la preluarea mandatului de şef al administraţiei publice locale din Mangalia, Cristian Radu a susţinut, ieri, o conferinţă de presă. Primarul a declarat că, din punctul său de vedere, în ultimul an „au început să se mişte lucrurile în Mangalia”, amintind aici rezolvarea problemei agentului termic, redeschiderea pieţei Saturn, după şapte, opt ani în care aceasta nu a mai funcţionat, dar şi avizul bulgarilor pentru furnizarea de gaze naturale în sudul litoralului. În acest sens, Cristian Radu a ţinut să menţioneze că în câteva luni punctele termice din localitate vor fi aprovizionate cu gaze. „Mitul buteliei îngropate a murit, nu mai există”, susţine primarul Mangaliei. Conform explicaţiilor edilului şef, în cursul săptămânii trecute, la Primăria Mangalia a sosit o adresă de la Ministerul Economiei, adresă semnată de secretarul de stat Mihai Albulescu, în care se menţionează că a fost eliberat avizul privind furnizarea de gaze. Prezent la eveniment, Dan Georgescu, directorul Goldterm, furnizorul de agent termin din localitate, a anunţat că este foarte posibil ca până la data de 15 noiembrie 90% din capacitatea de producţie a agentului termic să fie pe gaze.
 
„N-o să intrăm în insolvenţă”
 
În altă ordine de idei, Cristian Radu a mărturisit că, la momentul preluării Primăriei Mangalia, datoria publică era de 12 milioane de euro. „Ceea ce facem acum e să cârpim. Dar cârpim bine. Eram în pragul insolvenţei. Îi dezamăgim pe unii. N-o să intrăm în insolvenţă”, a afirmat edilul şef.
În ceea ce priveşte proiectele aflate deja în derulare sau care urmează să fie implementate, şeful administraţiei publice locale din Mangalia a declarat că elevii dotaţi vor fi trimişi în tabere. Radu a menţionat aici şi Liberty Parade, eveniment care va avea loc pe 13 iulie şi care va aduce în sudul litoralului peste 50.000 de oameni. Totodată, primarul a amintit aici proiectul „Callatis, istorie la malul mării”, în valoare de 3.200.000 euro, dar şi proiectul Clubului Nautic.
Nu mai puţin important, în scopul atragerii de investitori în cea mai importantă localitate din sudul litoralului, Cristian Radu va efectua, pe 24 iulie, o călătorie în Israel, pentru a discuta cu nişte potenţiali investitori.
 
Cui rămân câinii fără stăpân?
 
Un aspect care a iscat, în ultima perioadă, numeroase discuţii, dar şi controverse este reprezentat de problema câinilor fără stăpân din Mangalia. Conform spuselor lui Radu, oameni muşcaţi şi chiar sfâşiaţi de câini vin periodic la primărie pentru a semnala această problemă. „Rog Guvernul să rezolve problema câinilor fără stăpân. Problema va fi rezolvată în limita legii de serviciile din cadrul Primăriei Mangalia”, a declarat edilul şef, lăsând de înţeles că este adeptul eutanasierii, aşa cum, susţine el, se întâmplă în statele europene civilizate.
 
Mangalia, centru de chirurgie generală?
 
La conferinţa de ieri a participat şi profesorul universitar doctor Vasile Sârbu. Acesta va colabora cu Spitalul Municipal Mangalia şi, potrivit declaraţiilor sale, se doreşte ca unitatea spitalicească să devină un centru în chirurgia generală şi chirurgia laparoscopică. Alături de medicul chirurg vor activa, în Spitalul Municipal Mangalia, şi cei 15 doctoranzi ai săi.
 
Consens între primar şi Consiliul Local
 
Prezent la eveniment, senatorul USL Nicolae Moga a afirmat că, în opinia sa, cel mai important lucru care s-a realizat în Mangalia de când localitatea este condusă de Cristian Radu este consensul între primar şi Consiliul Local.
În ceea ce-l priveşte, parlamentarul constănţean a declarat că unul dintre obiectivele actualului său mandat constă în realizarea, din bani europeni, Podului peste Dunăre, de la Călăraşi la Silistra şi Ostrov.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii