Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:17 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trotuare noi în centrul localităţii Dulceşti

ro

19 Apr, 2012 02:21 2272 Marime text
23_August_-_Mugur_Mitrana_05.jpgPrimăria 23 August desfăşoară licitaţie publică pentru amenajarea trotuarelor din localitatea Dulceşti. De asemenea, tot în fază de licitaţie se află şi proiectul privind realizarea în sat a sistemului de alimentare cu apă. Mai mult, cât de curând, drumurile din Dulceşti vor fi asfaltate

Primăria 23 August organizează licitaţie publică pentru amenajarea trotuarelor din centrul localităţii Dulceşti. Potrivit primarului Mugur Mitrana, urmează să fie reabilitaţi 5.500 de metri de drum, iar banii pentru lucrare provin de la bugetul local. Agenţii economici interesaţi de licitaţie pot depune oferte până pe data de 2 mai, la ora 10.00, urmând ca în aceeaşi zi, la ora 11.00, să fie deschise ofertele. Valoarea estimată a contractului care urmează să fie încheiat este de 977.860 de lei. Persoane cu funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante sunt Mugur Viorel Mitrana - primarul localităţii 23 August, Virginia Voicu - jurist/ responsabil cu achiziţiile publice, Alexandrina Moraru - preşedintele comisiei de evaluare, Jana Bălăucă - membru comisia de evaluare, Daniela Silvia Maria - membru comisia de evaluare, Liliana Lazăr - membru comisia de evaluare, Maria Cobîla - membru comisia de evaluare. Şeful autorităţii locale speră să finalizeze lucrarea până la sfârşitul lunii iunie. Primarul a mărturisit că, dacă licitaţia nu va fi contestată, amenajarea trotuarelor din centrul localităţii Dulceşti va începe în luna mai, urmând ca în 30 maxim 45 de zile lucrarea să fie gata.

Lucrările la alimentarea cu apă, amânate de un contestator

Şeful autorităţii locale, Mugur Mitrana, îşi doreşte ca într-un timp cât mai scurt să dea start şi lucrărilor privind realizarea sistemului de alimentare cu apă în localitatea Dulceşti. „Lucrarea a fost adjudecată, însă a fost depusă o contestaţie. Aşteptăm în acest moment răspunsul de la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor", a menţionat primarul Mugur Mitrana. Potrivit şefului autorităţii locale, reprezentanţii societăţii nu aveau niciun motiv să conteste deschiderea de oferte, întrucât nu aveau documentaţia completă. Dar se pare că firma a făcut un obicei din a contesta licitaţiile. „Am aflat că societatea este pe primul loc la nivel naţional în topul societăţilor care au făcut un obicei din a contesta licitaţiile", a subliniat Mugur Mitrana. Şeful autorităţii locale crede că la sfârşitul lunii iunie vor începe lucrările la sistemul de alimentare cu apă. Proiectul este finanţat de Administraţia Fondului pentru Mediu, valoarea lui fiind de 1.300.000 de lei, 10% din cuantumul lui urmând să fie suportat de autoritatea locală. Proiectele prevăzute pentru satul Dulceşti şi implicit pentru localitatea 23 August nu se opresc aici. Prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului vor fi asfaltate drumurile din satele Dulceşti şi Moşneni, dar şi tronsonul ce face legătura între 23 August şi Moşneni. Acest proiect se află şi el în licitaţie publică. Primarul Mugur Mitrana a precizat că la sfârşitul lunii iunie este posibil să înceapă şi lucrările de reabilitare a străzilor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii