Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:07 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Suprafeţe de teren din jurul său au fost retrocedate Teatrul de vară din Staţiunea Mamaia supus expertizării

ro

24 Nov, 2017 00:00 3807 Marime text
Consiliul Judeţean va realiza o expertiză prin care să se decidă soarta Teatrului de Vară din Mamaia, instituție aflată în subordinea Consiliului Judeţean Constanţa.

Între timp, președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu spune că se aşteaptă mai multe răspunsuri de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, deoarece mai multe suprafeţe de teren din jurul Teatrului au fost retrocedate. În plus, acesta a precizat că pilonii de susţinere ai clădirii, dar şi ai cortinei retractabile s-ar afla pe teren privat. Horia Ţuţuianu a mai susţinut că în perioada următoare va fi făcută o expertiză tehnică pentru a stabili dacă Teatrul poate fi reabilitat sau se impune demolarea şi ridicarea unei noi construcţii.
Anul trecut, autorităţile judeţene anunţau că Teatrul de Vară din Mamaia şi-ar putea recăpăta strălucirea de altă dată dacă proiectul iniţiat de Consiliul Judeţean Constanţa privind reabilitarea acestuia cu fonduri europene se va materializa. În acest sens, la Centrul de Excelenţă în Turism şi Sevicii Tomis din Constanţa a avut loc o dezbatere publică cu privire la proiectul de reabilitare şi recondiţionare a acestui edificiu din staţiunea Mamaia.

Şeful Direcţiei Generale de Proiecte a Consiliului Judeţean Constanţa, Ionuţ Nache, explica acel moment, că din luna decembrie 2016, clădirea Teatrului de Vară din Mamaia a revenit în patrimoniul CJC şi că şi-au propus să îi schimbe aspectul, folosind în acest sens Programul Operaţional Regional, Axa 7, pentru care intenţionează să aplice.
În ideea iniţială a proiectului, Teatrul de Vară din Mamaia ar urma să aibă refăcute scările de acces în clădire, locuri pentru persoanele cu dizabilităţi, reabilitarea zidurilor din incinta teatrului şi structura scenei, inclusiv modernizarea gradenelor şi înlocuirea scaunelor, reabilitarea şi dotarea cu spaţiu de proiecţie, lumini şi sunet, reabilitarea vestiarelor, magaziilor, birouri, garderobe şi grupuri sanitare.

În preajma Teatrului de Vară, se vor moderniza şi se va amenaja o zonă de agrement, cu piste de biciclete, grădini suspendate, locuri de joacă pentru copii şi spaţii interactive artistice, grădini şi zone de loisir şi o galerie de artă interactivă. Valoarea proiectului a fost estimată la 5.000.000 de euro.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii