Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
07:52 22 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Situaţie disperată la Cochirelni Primarul nu ştie la ce uşi să mai bată pentru a-şi ajuta semenii care au terenurile inundate (documente+galerie foto)

ro

30 Mar, 2015 00:00 600 Marime text
În comunele din Dobrogea, agricultura de subzistenţă încă nu a murit. De pildă, în satul Cochirleni există familii care deţin şi suprafeţe de teren mai mici chiar de un hectar. Pentru unii dintre ei, necazul este cu atât mai mare cu cât, anul acesta, riscă să nu scoată niciun rod din acel pământ, care acum se află complet sub ape.
 
Primarul comunei Rasova, de care aparţine localitatea Cochirleni, ridică neputincios din umeri şi bate fără încetare la porţile instituţiilor abilitate să rezolve această problemă. „Dintre cele 527 de hectare de teren agricol care se află în perimetrul unde a existat cândva fosta baltă Cochirleni, desecată pe vremea comunismului, aproximativ 350 de hectare se află acum sub ape. Ne confruntăm cu această problemă în fiecare an, după topirea zăpezilor, însă dezastrul de anul acesta este cel mai mare. Oamenii vin şi se plâng de faptul că se tem că nu vor avea anul acesta nici măcar un bob de grâu pentru a pune o pâine pe masă“, a declarat primarul comunei Rasova, Dorel Alexandru. Acesta a mai explicat că singura soluţie pe care oamenii o au în acest moment este aceea de a pompa apa. Însă instalaţia de pompare - veche de peste 20 de ani - este în subordinea Agenţiei Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), care, pentru a porni instalaţiile, are nevoie de sume consistente de bani, insuficient de adunat din contractele de prestări servicii pe care le încheie cu proprietarii de teren, costurile pompării apei ajungând la aproape 90 de lei pe hectar.

 Cristinel Dragomir - „Consiliul Judeţean nu poate să intervină în niciun fel“

Suma este insuficientă pentru cei de la ANIF pentru a porni instalaţiile, întrucât energia electrică ce se consumă depăşeşte costul stabilit, însă este prea mare pentru mulţi dintre acei localnici care trăiesc doar din ceea ce scot de pe urma acelei palme de pământ. „Am făcut mai multe adrese la Prefectură, la Consiliul Judeţean Constanţa, la ANIF şi la Guvern, pentru că noi nu putem să intervenim în niciun fel. Nici de acolo nu am primit vreo mână de ajutor. Din fondurile locale nu ne permitem să suportăm costurile pentru evacuarea apei. Suntem neputincioşi în faţa nevoilor oamenilor, din păcate“ a declarat primarul Alexandru Dorel. „Cunosc situaţia de la Cochirleni, dar, din păcate, Consiliul Judeţean nu poate să intervină în niciun fel, întrucât noi, pe noua lege a bugetului, nu mai putem să facem nicio alocare cum făceam anii trecuţi, pentru că nu se mai pune problema de dat bani pentru UAT-uri. Ca atare, cred că oamenii au probleme acolo, dar noi nu mai putem să îi ajutăm, rezolvarea se găseşte la ANIF“, a declarat vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al CJC, Cristinel Dragomir.
 
Primarul Dorel Alexandru s-a adresat şi Prefecturii Constanţa, în speranţa că va găsi un sprijin, însă şi aici s-a lovit de neputinţă. „Prefectura nu poate avea vreo soluţie legală în acest moment. Voi cere o notă informativă de la ANIF. Însă noi nu putem interveni, pentru că forma de proprietate s-a schimbat acolo, terenul este în proprietatea localnicilor care îl exploatează şi care au faţă de acest pământ atât drepturi, cât şi obligaţii. Din anul 2011, de când s-a schimbat regimul proprietăţilor funciare, Guvernul nu mai poate interveni să sprijine şi să subvenţioneze energia electrică consumată pentru pomparea apei de pe terenuri“, a declarat prefectul Constanţei, Ion Constantin.

 Proiect viabil, blocat la ANIF? 

Primarul comunei Rasova a declarat că, pentru a putea rezolva mult mai uşor şi mai ieftin problema terenurilor inundate, a întocmit un proiect al unui canal de scurgere gravitaţională în Dunăre, obiectiv care ar putea fi realizat chiar şi din fondurile bugetului local. „Am realizat, anul trecut, un proiect prin care am urmărit obţinerea finanţării pentru amenajarea unui canal de scurgere gravitaţională a apei de pe aceste terenuri inundate acum în Dunăre. Proiectul a fost blocat la structura centrală a ANIF, de unde trebuia să obţinem aprobări. Proiectul prevede realizarea unui canal cu scurgere gravitaţională direct în Dunăre şi care să fie închis cu un stăvilar care să împiedice inundarea terenului atunci când apele Dunării cresc. De altfel, aici a mai existat un astfel de canal, dar care acum trebuie decolmatat. Noi intenţionăm să îl amenajăm, să îl pavăm cu dale de beton, pentru a-l putea folosi astfel mai simplu, mai eficient şi fără alte costuri“, a explicat gospodarul-şef Dorel Alexandru.

Să plătească cineva energia electrică 

Se pare că această idee nu este tocmai bine tolerată de către cei de la ANIF: „Anual, există această problemă acolo, proiectul acelui canal de scurgere ar fi fost bun în urmă cu câţiva ani, însă în zonă, în ultimii opt ani, am avut cote record ale Dunării. Singura soluţie rămâne în continuare aceea de scoatere a apei cu ajutorul pompelor pe care ANIF-ul le deţine“, a declarat directorul Filialei Teritoriale de Îmbunătăţiri Funciare Dobrogea, Alin Trifan. „Însă şi aici există probleme, pentru că tariful stabilit de ANIF este unul foarte mic, ce nu asigură costul energiei electrice consumate. De aceea, până acum, noi nu am pornit acele pompe. Fie se găseşte o posibilitate de subvenţionare, de finanţare a costurilor energiei electrice utilizate pentru scoaterea apei, fie toţi cei care au terenuri în zona inundată sau mai sus să încheie contracte cu ANIF-ul, astfel încât toată apa să fie trasă de pe teren“, este explicaţia pe care a oferit-o şeful ANIF Dobrogea.
 
Detalii privind corespondenţa dintre primarul comunei Rasova şi instituţiile statului abilitate să ia măsuri pentru a preîntâmpina această problemă puteţi consulta accesând secţiunea „Documente“.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii