Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:50 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Constanţa se va muta în Pavilionul Expoziţional

ro

02 Nov, 2017 00:00 8400 Marime text
Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Constanţa se va muta într-un sediu nou.
 
Astfel, prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 19 din 30.10.2017, până la sfârşitul anului, SPCRPCIV va funcţiona la Pavilionul Expoziţional. Spaţiul destinat serviciului se întinde pe o suprafaţă de 480 de metri pătraţi şi a fost transmis în folosinţă gratuită către Instituţia Prefectului - Judeţul Constanţa.
 
Aici se vor susţine probele teoretice, iar cele practice, chiar în parcarea pavilionului. Accesul la noua locaţie va fi mult mai facil solicitanţilor cu ajutorul autobuzelor RATC care circulă în zonă, iar cei care vin cu autoturisme beneficiază de locuri de parcare. În prezent, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Constanţa îşi desfăşoară activitatea pe bulevardul Mamaia, la parterul a două imobile care aparţin CNE Cernavodă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii