Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:52 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sensuri giratorii, pistă pentru biciclişti şi panouri fotovoltaice Drumul dintre Ovidiu şi Năvodari, reabilitat cu bani europeni

ro

03 Dec, 2014 00:00 3968 Marime text


Drumul care leagă Năvodari de Lumina şi Ovidiu va deveni realitate în luna decembrie 2015.


Ieri, viceprimarul oraşului Năvodari, Florin Chelaru, şi directorul Direcţiei Proiecte Europene din cadrul Primăriei Năvodari, Adrian Constantin, au prezentat proiectul de modernizare a drumului dintre Năvodari şi Ovidiu - „Îmbunătăţirea accesului între E60 şi platforma industrială Năvodari prin modernizarea căii rutiere“. „Este un proiect necesar oraşului Năvodari, deoarece face legătura cu drumul european E 60. Acum doi ani, am început demersurile pentru implementarea respectivului proiect, în valoare de 50.000.000 de lei, din care contribuţia autorităţii publice locale este de 2%“, a declarat Adrian Constantin. Cei 10,2 kilometri de drum vor fi complet reabilitaţi, drumul urmând să fie extins de la două la patru benzi în total, câte două pentru fiecare sens. De asemenea, conform proiectului, pe una dintre laturile şoselei va fi amenajat un trotuar pietonal cu o lăţime de 1,5 metri, iar pe celălalt sens de mers va fi amenajată o pistă de biciclişti cu aceeaşi lăţime. „Contractul a fost atribuit pentru suma de 8,5 milioane de euro, din care contribuţia Primăriei Năvodari este de 2%. Scopul proiectului este de a uni Autostrada A4 cu oraşul Năvodari. Am emoţii că vor apărea destule probleme. Traseul este de peste 10 km. În cazul oraşului Năvodari, s-au făcut exproprierile necesare. Sunt prevăzute şapte sensuri giratorii, fântâni arteziene, piste pentru biciclişti. Investiţia este mare şi sper să fie bani suficienţi. Vor fi 200 de stâlpi cu panouri fotovoltaice, necesarul de lumină pentru această supralărgire a drumului de la două la patru benzi. Vreau ca toţi cetăţenii să ştie că vor exista probleme, dar trebuie să fie înţelegători. Termenul final de execuţie este decembrie 2015“, a precizat, la rândul său, Florin Chelaru. Reabilitarea celor 10 kilometri de drum ar trebui să se încheie la mijlocul anului 2015. Prin urmare, peste aproximativ un an, drumul dintre Ovidiu şi Năvodari va putea fi parcurs cu bicicleta în condiţii civilizate de trafic, fără a exista pericolul accidentelor.

În ce constă proiectul



Pentru soluţionarea problemelor legate de trafic, este vizată extinderea părţii carosabile a drumului de la un profil existent de 7 metri cu câte o bandă de circulaţie pe sens, la care se adaugă acostamente de lăţime variabilă, la un profil transversal proiectat de 17-21 metri, care va cuprinde două benzi de circulaţie pe sens, pistă de biciclişti şi un trotuar, amenajări proiectate în scopul fluidizării traficului, al siguranţei circulaţiei, mai ales în zonele de intersecţii, şi al măririi capacităţii drumului în vederea preluării întregului trafic. Pe zona mediană, pe toată lungimea celor patru benzi de circulaţie, se va monta parapet median. Pentru a asigura traversarea bulevardului Năvodari în zona de agrement din zona străzii Mării, vicinală Canalului Poarta Albă - Midia Năvodari, se va proiecta un pasaj subteran rutier care va subtraversa bulevardul Năvodari în zona sensului giratoriu nr. 8, respectiv în apropierea intersecţiei străzii Mării cu bulevardul Năvodari şi un pod peste Balta Lumina. Ambele poduri vor fi realizate din beton armat şi grinzi prefabricate din beton cu lungimea de 17 metri. Totodată, se va avea în vedere executarea de lucrări de modernizare şi reabilitare a podului peste Canalul Dunăre - Marea Neagră, pod dintre Năvodari şi Platforma Industrială Năvodari.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii