Portrete
Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea
16:38 10 12 2016 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Şedinţa CLM Constanţa, „câmp de luptă“ PSD - PNL Făgădău - „Voi relua aceste proiecte ori de câte ori va fi nevoie“ (galerie foto)

ro

01 Nov, 2016 00:00 962 Marime text
În prag de campanie electorală, şedinţa ordinară a Consiliului Local Municipal (CLM) Constanţa a fost ceva mai „înfierbântată“, iar proiecte repuse pe tapet de către primarul Decebal Făgădău nu au obţinut susţinerea necesară. Din totalul celor 42 de proiecte de hotărâre supuse votului, doar cinci au picat, deoarece aveau nevoie de susţinerea a două treimi din totalul consilierilor municipali.
 
Deşi edilul-şef a încercat să inducă ideea că refuzul consilierilor PNL vine doar pe fondul apropiatei dispute electorale, votul lor „împotrivă“ nu are câtuşi de puţin efectul atragerii de voturi, având în vedere că vorbim despre categorii sociale diferite şi unele dintre ele numeroase.
 
Proiectul cu numărul 13 de pe ordinea de zi a întrunirii CLM Constanţa a fost cu ghinion. Acesta viza transmiterea dreptului de folosinţă gratuită, pe perioada existenţei construcţiei, asupra terenului în suprafaţă de 300 mp situat pe bulevardul Mamaia, intersecţie cu bulevardul Aurel Vlaicu, Arhiepiscopiei Tomisului, în vederea construirii Capelei Tinerilor. Liberalii s-au opus, gestul lor fiind anunţat şi motivat de consilierul municipal Romeo Rezeanu. Acesta a atras atenţia că numărul mare de biserici care au apărut în oraş „este o agresiune la adresa urbanismului local, în contextul în care nu avem grădiniţe, şcoli şi spitale, ceva nu este în regulă. Arhiepiscopia s-a obişnuit să meargă pe contrasens. Acest proiect a primit aviz negativ în Comisia de urbanism“, a subliniat reprezentantul PNL.
 
Mai mult, pentru că Arhiepiscopia Tomisului şi-a permis să ridice un lăcaş fără a avea autorizaţie de construcţie, Rezeanu a solicitat ca „Primăria să verifice legalitatea tuturor bisericilor din Constanţa şi dacă au avize ISU“.
 
În replică, primarul Decebal Făgădău a calificat intervenţia drept „stupidă“, în contextul în care, susţine acesta, în subsolul imobilului ar urma să funcţioneze un centru medical destinat persoanelor nevoiaşe. Cât priveşte ilegalitatea ridicării unor lăcaşuri de cult, Decebal Făgădău a fost cât se poate de clar: „Nu voi demola nicio biserică şi voi milita ca toate bisericile să fie legale“.

Patru… unul după altul

Aceeaşi soartă au avut-o şi proiectele de hotărâre 24, 25, 26 şi 27. Primul se referea la retragerea dreptului de administrare al RAEDPP Constanţa asupra unui imobil situat în parcul Tăbăcărie şi transmiterea acestuia în administrarea Serviciului public de asistenţă socială Constanţa. Concret, este vorba despre un spaţiu în care, de câţiva ani, sunt adăpostite pe timpul iernii persoane fără adăpost. Consilierul PNL Cristina Văsii a afirmat că locaţia nu este oportună şi a apreciat că ar fi nevoie de un alt spaţiu, în altă zonă, cu atât mai mult cu cât acolo figurează că ar funcţiona o sală de calculatoare. „Propun să se închirieze un alt spaţiu, aşa cum se procedează pentru cluburile de pensionari“, a adăugat consiliera PNL.
 
Şeful administraţiei locale a menţionat că acolo nu a funcţionat niciodată o sală de calculatoare. „Spaţiul indicat nu va obţine aviz ISU, deci nu va putea funcţiona ca o sală de calculatoare“, a conchis Făgădău, fără a-i convinge pe aleşi să susţină proiectul de hotărâre respectiv.

Proiectele 25, 26 şi 27 au revenit în atenţia membrilor CLM Constanţa, dar fără succes. „Am propus trei proiecte care nu au trecut, pentru că s-au gândit prin prisma politică“, a opinat edilul-şef. Proiectele respective se refereau la trecerea în domeniul public al municipalităţii a Stadionului Farul, a Palatului Copiilor şi a complexului sportiv de pe strada Badea Cârţan.
 
Consilierul PNL Victor Constantin a propus municipalităţii ca, în primul rând, să se facă demersurile necesare pentru preluarea siglei Clubului Farul şi a palmaresului acestuia, „şi apoi să soluţionăm statutul real al acestui obiectiv“. Totodată, colegul său de partid Romeo Rezeanu a propus „să aşteptăm până în primăvară să vedem cum se termină cu preluarea stadionului, să vedem ce prejudiciu se stabileşte, dar şi cum se vor termina nişte procese pe care le are Primăria, şi apoi să supunem la vot trecerea în administrare a obiectivului“.
 
Deşi s-a încercat convingerea consilierilor PNL că destinaţiile obiectivelor respective nu vor fi schimbate, proiectele nu au întrunit numărul necesar de voturi. „Avem puterea şi voinţa de a le igieniza (n.r. referire la cele trei obiective - Stadionul, Palatul Copiilor şi complexul sportiv de pe strada Badea Cârţan) şi a le face funcţionale. Nu avem 100 de milioane pentru un stadion nou. Am discutat cu ministrul Lipă referitor la baza sportivă de pe Badea Cârţan şi Stadionul Farul. Nu ştiu cum îi voi spune că nu am întrunit susţinerea consilierilor. Referitor la Palatul Copiilor, Ministerul Educaţiei nu poate administra obiectivul. Voi relua aceste proiecte ori de câte ori va fi nevoie“, a declarat primarul Decebal Făgădău.

Atenţie la proiectul privind preluarea Palatului Copiilor!

Intervenţia vicepreşedintelui Tomis Cart, Gigel Bocioiu, avea să tragă un alt semnal de alarmă. Acesta a subliniat faptul că Palatul Copiilor are mai multe clădiri şi o suprafaţă de teren de 11,8 hectare. „Eu nu am găsit acest teren pe care se află pista de karting, terenul de fotbal, de baschet etc. în proiectul de hotărâre. Vreţi să preluaţi, e bine, dar în totalitate. De ce doar câteva corpuri? Acolo sunt interese imobiliare, este adevărat“, a avertizat Gigel Bocioiu.

Ti-a placut articolul?

Comentarii