Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:48 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se aprobă parteneriatul între localităţi pentru reabilitarea DJ 223 - tronsonul Cernavodă - Rasova - Aliman - Ion Corvin

ro

31 Jan, 2017 00:00 3645 Marime text
Consilierii judeţeni vor aproba astăzi, în şedinţă ordinară, acordul de parteneriat între judeţul Constanţa, oraşul Cernavodă, comuna Rasova, comuna Aliman şi comuna Ion Corvin pentru proiectul „Reabilitarea şi modernizarea drumului judeţean DJ 223: tronsonul Cernavodă - Rasova - Aliman - Ion Corvin“. Proiectul beneficiază de rapoartele direcţiilor din cadrul administraţiei judeţene.
 
După aprobarea acordului de parteneriat între unităţile administrativ-teritoriale, consilierii îl vor împuternici pe preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa să semneze acordul de parteneriat pentru judeţul Constanţa şi CJC.

Obiectul parteneriatului 

Acest acord urmăreşte stabilirea drepturilor şi obligaţiilor părţilor, a contribuţiei fiecărei părţi la cofinanţarea cheltuielilor totale, precum şi a responsabilităţilor ce le revin în implementarea activităţilor aferente proiectului „Reabilitarea şi modernizarea drumului judeţean DJ 223: tronsonul Cernavodă - Rasova - Aliman - Ion Corvin“, depus în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 6 - Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională.
 
Contribuţia la cofinanţarea cheltuielilor totale ale proiectului, potrivit prezentului acord, este de zero lei pentru localităţi. Cofinanţarea va fi susţinută de liderul de parteneriat, judeţul Constanţa. Valoarea contribuţiei la totalul cheltuielilor eligibile - 3.106.268 de lei, reprezentând 2,00% din valoarea cheltuielilor eligibile. Tronsonul va avea lungimea totală de 38,777 de kilometri, lăţimea părţii carosabile va fi de şase metri, iar lăţimea platformei în aliniament, de opt metri.
 
Reprezentanţii CJC susţin că implementarea proiectului respectiv „va permite preluarea, în condiţii optime, în orice secţiune sud-vestică a judeţului Constanţa, a eventualelor mărfuri transportate pe calea navigabilă reprezentată de fluviul Dunărea“.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii