Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:47 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Repartiţia pe listele USL va fi cel mai probabil de 6/1 PSD vrea 18 consilieri în noul parlament local

ro

02 Apr, 2012 00:00 1808 Marime text

cap_6_2.jpgCalculele se apropie de final pentru social-democraţii constănţeni. Lista aleşilor locali este finalizată, urmează să-i mai fie trasată ultima tuşă.

Operaţiunea va aparţine însuşi preşedintele organizaţiei, Radu Mazăre. „Am pus la punct un sistem de evaluare intern, prin care le-am solicitat colegilor mei consilieri locali să-şi facă o autoevaluare a activităţii politice şi administrative. După ce vom primi fişele lor, vom face şi noi o evaluare la nivelul conducerii organizaţiei. Nu vreau să fac reproşuri publice niciunui coleg, dar am câteva nemulţumiri în legătură cu modul în care unii dintre colegi s-au mobilizat atunci când am organizat împreună cu liberalii acel miting de la Bucureşti. Vom finaliza punctajele şi doar preşedintele va mai interveni pe listă, dacă va fi nevoie", susţine liderul filialei municipale a PSD Constanţa, Lucian Băluţ.

Profesorul Băluţ susţine că anul acesta se încearcă un experiment atât la municipiu, cât şi la judeţ, astfel încât listele de consilieri să oglindească cea mai bună echipă de consilieri. În negocierea cu liberalii +conservatorii s-a plecat de la ideea păstrării majorităţii simple care se regăseşte şi în acest moment în Consiliul local. Deşi iniţial PSD avea o pondere de aproape 7:1, în urma negocierilor, social-democraţii au ajung la concluzia că un număr de 18 consilieri eligibili este un procent mulţumitor, motiv pentru care liberalii şi conservatorii, dacă vor trage tare, ar putea avea patru consilieri după 10 iunie în Consiliul Local Municipal. În prezent, PSD deţine 19 reprezentanţi care au calitatea de ales local în cadrul CLM. Repartiţia celor patru mandate se va negocia mai departe între PNL şi PC.

Lista de consilieri judeţeni va promova şi oameni din judeţ

Tot ca un experiment, anul acesta PSD vrea să propulseze pe lista de consilieri judeţeni şi oameni din organizaţiile locale ale partidului. „Ponderea consilierilor care provin din municipiu va fi de doar 40%, restul de 60% va fi completată cu membri din teritoriu", a mai adăugat Lucian Băluţ, care a menţionat că aceasta ar fi fost dorinţa expresă a prim-vicepreşedintelui PSD, Nicuşor Constantinescu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • nick 02 Apr, 2012 15:28 Sincer ii cred in stare pe cei de la PSD de acest lucru, ei oricum vor sa conduca singuri tot orasul si judetul, dar pana nu se finalizeaza negocierile in interiorul USL,nu ne putem da cu parerea.Despre voi ca ziar,insa, putem afirma oricand ca nu sunteti decat o trompeta portocalie.
  • racu costel 02 Apr, 2012 10:59 :) daca mai aruncti multe pastile de genu asta, o sa creada lumea ca acest ziar s-a transformat deja in farmacie..pana in acest moment nicio negociere nu a fost finalizata, asa cum au zis chiar si reprezentantii PNL si PSD...dar e bine ca nu mai puteti de grija altora...:)