Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:18 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiectul de lărgire a drumului Constanţa – Năvodari dă startul unei noi dezvoltări a oraşului

ro

14 Jan, 2014 00:00 2467 Marime text
Un nou proiect de anvergura pentru oraşul Năvodari va începe chiar în acestă săptămână. Este vorba despre Reabilitarea şi lărgirea drumului dintre Năvodari şi Constanţa, care va avea un impact major atât pentru dezvoltarea oraşului, cât şi pentru confortul locuitorilor.
 
Primarul Nicolae Matei este şi managerul acestui proiect, iar împreună cu viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău, au organizat o şedinţă de lucru care să pună la masă atât constructorul, cât şi reprezentanţii furnizorilor de utilităţi. Ordinul de începe a lucrărilor a fost emis, iar edilul-şef din Năvodari, Nicolae Matei, doreşte ca prin noul proiect de drum Năvodari - Constanţa, oraşul pe care-l administrează să devină o localitate de o mare importanţă pe axa rutieră naţională. Viceprimarul Constantei, Decebal Făgădău, a dorit să sublinieze importanţa naţională a acestui proiect. În acelaşi timp, prin crearea culoarului rutier, turismul de nord trebuie se deţină supremaţia destinaţiilor turistice. Din punct de vedere procedural, proiectul s-a realizat cu foarte mare greutate, însă experienţa specialiştilor din cadrul primăriilor Năvodari şi Constanţa a compensat birocraţia existentă, astfel că a fost dusă la bun sfârşit documentaţia necesară implementării proiectului. În ceea ce priveşte termenul de finalizare, constructorul dă asigurări că drumul va fi gata în mai puţin 18 luni. Proiectul de lărgire a drumului Constanţa - Năvodari, este primul implementat cu succes în acest an şi dă startul unei noi dezvoltări a oraşului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii