De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
22:51 28 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Primarul Dumitru Chiru - „Va rămâne ceva pentru comunitatea locală“ Noul corp de şcoală de la Lumina, inaugurat oficial (galerie foto)

ro

17 Dec, 2015 00:00 1133 Marime text


Elevii din Lumina vor învăţa, după ce se întorc din vacanţa de iarnă, într-o şcoală complet nouă. Ieri, chiar de ziua lui, primarul comunei Lumina, Dumitru Chiru, a decis să fie el cel care le face cadouri copiilor din localitate. Darul a constat într-o clădire cu totul nouă, dotată cu şase săli de clasă şi mai multe laboratoare, construită cu sprijinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.
 
Una dintre localităţile cele mai căutate de cei care doresc să evadeze din zbuciumul urban şi să se refugieze într-o casă liniştită, departe de zgomotul Constanţei, este comuna Lumina. Situată foarte aproape de reşedinţa de judeţ, dar totuşi la kilometri distanţă de agitaţie, localitatea Lumina devine, pe an ce trece, din ce în ce mai căutată de cei care vor să îşi ridice o locuinţă. De aceea, numărul copiilor care merg la şcoală a crescut considerabil în ultimii ani, exponenţial cu numărul celor care vin să se stabilească aici. Pentru cei mici, Primăria a gândit şi a demarat acest proiect. „Clădirea cea nouă este dotată complet şi corespunzător cerinţelor actuale, începând cu aerul condiţionat, senzorii pentru gaze, pentru fum, toate ţevile sunt prin pardoseală, niciun perete nu este de rigips, iar materialele folosite sunt de cea mai înaltă calitate.
 
Construcţia a durat un an şi jumătate. Vorbim despre construcţia a şase săli de clasă şi a două laboratoare, a unui cabinet medical, a unei camere pentru depozitare produse alimentare, o unei mici săli de sport, a grupurilor sanitare la fiecare etaj şi a trei căi de acces. Investiţia, făcută de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, a costat 1.800.000 de lei, iar Primăria a venit cu o contribuţie de 2%“, a declarat primarul Dumitru Chiru, cu ocazia inaugurării noului sediu dedicat învăţământului.

Citeşte şi Au sosit banii restanţi pentru lucrările de apă şi canalizare: Noul corp de şcoală din Lumina va fi inaugurat peste câteva zile



De lucrări s-a ocupat firma Marent 99 SRL, din Constanţa, care, pe lângă construcţia clădirii, a trebuit să vină şi cu toate dotările aferente.
 
„A fost o luptă cu timpul, dar merită, pentru ca va rămâne  ceva pentru comunitatea din Lumina. Investiţia era atât de necesară, pentru că localitatea Lumina are acum peste 1.300 de copii şi nu avem unde să ţinem toate cursurile pentru acest număr. Astfel, vom îmbunătăţi serviciile pentru învăţământ în localitate“, a adăugat Dumitru Chiru.
 
Cei mici au vrut să îi mulţumească gospodarului-şef în felul lor, astfel că, profitând şi de apropierea sărbătorilor de iarnă, s-au întrecut în colindat.
 
Proiectele din comuna Lumina nu se opresc însă aici. Se lucrează de zor şi la noul parc central, însă cu resurse proprii, minime, lucrările fiind efectuate de firma Consiliului Local. Primarul speră ca investiţia să fie finalizată până la începutul noului an, dacă şi vremea va fi una favorabilă. În paralel, sunt continuate şi lucrările demarate în cadrul proiectelor cu finanţare externă. „Avem patru proiecte accesate prin MDRAP din 2013, în curs de finalizare: alimentare cu apă la Sibioara, proiect la care se lucrează intens, canalizare în satul Oituz, asfaltarea a zece kilometri de drumuri în localitatea Lumina şi construirea acestui corp de şcoală. La toate aceste proiecte finanţate de MDRAP, Primăria Lumina a venit cu o cofinanţare de 2%. Acesta este primul proiect care s-a finalizat anul acesta“, a conchis primarul Dumitru Chiru.

Citeşte şi Premii pentru veteranii comunităţii: Zilele comunei Lumina, un nou eveniment reuşit al primarului Dumitru Chiru

Ti-a placut articolul?

Comentarii