Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:18 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul din Lumina şi-a ales aliatul - UDTTMR

ro

10 Jun, 2016 00:00 5269 Marime text
 

Una dintre surprizele scrutinului din 5 iunie a venit din comuna Lumina. După opt ani în care administraţia publică a acestei localităţi a fost condusă de Dumitru Chiru, membru PSD, electoratul a decis să-i încredinţeze mandatul de primar unui fost edil-şef al comunei, liberalul Ioan Roman.
 
Candidatul PNL pentru Primăria Lumina, Ioan Roman, a reuşit să revină la conducerea administraţiei locale cu sprijinul concetăţenilor săi. De altfel, Roman a fost principalul contracandidat al social-democratul Dumitru Chiru, cel care a coordonat Primăria pe parcursul a două mandate, în perioada 2008-2016. După opt ani, Ioan Roman a revenit pe funcţie şi susţine că nu-şi va dezamăgi electoratul şi că vrea să implementeze „multe proiecte pentru dezvoltarea comunei”.
 
„Trebuie elaborate proiecte, pentru a pune în practică ceea ce mi-am propus”, a menţionat proaspătul primar ales al comunei Lumina. Pentru asta, edilul-şef se bazează pe Consiliul Local şi pe cel ce va fi desemnat viceprimar. Inevitabil, înţelegerile cu ceilalţi reprezentanţi politici din Consiliul Local vor fi esenţiale. Prima opţiune pare a fi Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR).
 
„M-am gândit la UDTTMR, la băiatul de la ei, pentru că este un om tânăr, care face cinste comunei”, a menţionat Roman. Deocamdată, Ioan Roman a afirmat că printre priorităţile sale se numără infrastructura rutieră, refacerea sau reînfiinţarea trotuarelor, acolo unde situaţia cere aceste intervenţii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii