Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:40 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăriile din Lipniţa şi Kainargea derulează mai multe activităţi comune

ro

15 Jul, 2011 00:00 909 Marime text

Administraţia publică locală din Lipniţa, împreună cu alţi actori implicaţi în viaţa socio-economică a comunităţii, au pus bazele unei relaţii solide de cooperare în zona transfrontalieră româno-bulgară. Astfel, alături de comuna Kainargea, Primăria Lipniţa derulează două proiecte finanţate din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră România Bulgaria.

Aceste două proiecte susţin investiţii în strategia de cooperare pentru dezvoltare comună şi în reabilitarea şi modernizarea unui drum transfrontalier, care va uni cele două comunităţi. „Proiectul de cooperare transfrontalieră a generat fundamentarea unui plan comun de cooperare", a declarat viceprimarul comunei Lipniţa şi coordonatorul proiectului, Ioan Burcea. Potrivit acestuia, una dintre priorităţile identificate vizează impulsionarea economiei şi stimularea întreprizătorilor pentru a genera mici afaceri la nivel local. „În acest sens, vom face demersuri pentru obţinerea finanţărilor nerambursabile din fonduri europene, pentru proiecte care pot crea un mediu prielnic pentru investitori; vom organiza diverse înâlniri pentru schimbul de experienţă între producătorii agricoli şi crescătorii de animale din cele două comunităţi. De asemenea, vom derula diferite programe de informare şi conştientizare cu tematici antreprenoriale atât pentru elevi, cât şi pentru persoane adulte", a mai explicat Ioan Burcea. Pentru realizarea acestor obiective, cele două comune şi-au propus un plan de acţiune, care va fi implementat în perioada 2011-2013. Acesta constă în introducerea în şcolile din cele două comune a unui program extracurricular „Junior Acheevment", prin care se doreşte stimularea şi fundamentarea culturii antreprenoriale a elevilor. Pentru absolvenţi de studii medii vor fi organizate cursuri de afaceri, în scopul dezvoltării şi consolidării abilităţilor antreprenoriale. Bibliotecile din cele două comune vor fi dotate cu o bază de date care va conţine informaţii din domeniul antreprenorial. „De asemenea, va fi organizat concursul «Stupul cel mai bun», în scopul stimulării şi susţinerii apiculturii. Printre activităţile pe care le vom derula, amintim şi organizarea unei expoziţii de produse de apicultură, precum şi o serie de întâlniri între producătorii de struguri din Lipniţa şi Kainargea", a mai explicat Ioan Burcea. Aceste acţiuni vor aduce împreună reprezentanţi ai comunităţilor române şi bulgare din toate domeniile, care vor contribui la progresul durabil socio-economic al comunităţilor din care fac parte.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii