Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:07 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Ovidiu se îngrijeşte de sănătatea comunităţii Primul cabinet medical, dotat cu EKG şi ecograf, inaugurat la Culmea (galerie foto)

ro

24 Nov, 2015 00:00 2301 Marime text


Primul cabinet medical din satul Culmea a fost inaugurat ieri. La iniţiativa primarului George Scupra, a fost semnat un protocol de colaborare între Primăria Ovidiu şi medicul specialist de medicină de familie Marian Stoica. Acesta urmează să asigure permanenţa cabinetului medical. Administraţia publică locală s-a îngrijit de finanţarea tuturor lucrărilor de reparaţii şi compartimentare a spaţiului.
 
Punctul medical din satul Culmea, arondat oraşului Ovidiu, are în componenţă un cabinet de consultaţii, sală de tratamente, sală de aşteptare şi grupuri sanitare. Începând cu luna ianuarie 2016, în acest spaţiu va începe să funcţioneze şi prima farmacie din satul Culmea. Pentru ca medicul de familie de la Culmea să poată oferi cele mai bune servicii locuitorilor, cabinetul medical va dispune atât de un ecograf, cât şi de un EKG.
 
„În funcţie de solicitări, se vor încheia parteneriate cu medici din diferite specializări (Oftalmologie, Chirurgie şi Interne), dar şi un contract cu un laborator de analize ce vor fi oferite gratuit cetăţenilor din satul Culmea“, a explicat primarul oraşului Ovidiu, George Scupra.
 
Programul de funcţionare a cabinetului medical va fi următorul: luni, miercuri şi vineri, în intervalul orar 8.00 - 13.00, iar marţi şi joi, în intervalul orar 13.00 - 18.00. Zilnic, doctorul Marian Stoica va merge două ore pe teren pentru tratament ambulatoriu şi pacienţi imobilizaţi.
 
„Sănătatea este prioritară pentru toţi oamenii, de aceea consider că investiţia făcută în satul Culmea era necesară, deoarece aici sunt copii care nu au fost niciodată la vreun control medical. Sunt persoane de toate vârstele care, de acum, pot beneficia atât acasă, cât şi la cabinetul medical de servicii medicale şi pot achiziţiona medicamente fără a mai fi nevoie să se deplaseze în Ovidiu“, a adăugat primarul George Scupra.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii