Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:22 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prefectul a cerut Guvernului stabilirea datei alegerilor la Nicolae Bălcescu. Partidele trebuie să desemneze supleanţii în CL Mereni

ro

01 Feb, 2017 00:00 2161 Marime text
În timp ce toată lumea politică stă cu urechile ciulite şi aşteaptă numirea „noului“ prefect de Constanţa, actualul reprezentant al Guvernului în teritoriu tace şi mai semnează câte un ordin de încetare a unui mandat al unui primar.
 
Vă reamintim că, săptămâna trecută, primarii din Ciocârlia şi Dobromir au fost demişi de prefect.
 
Adrian Viorel Nicolaescu a emis Ordinul nr. 27/25.01.2017, prin care s-a constatat încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului primarului comunei Dobromir - Iusein Visel. 
 
Ordinul a avut ca temei juridic adresa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a comunicat certificatul de grefă privind decizia definitivă a ÎCCJ nr. 3230/17.11.2016 în dosarul civil nr. 3037/118/2014, adresa emisă de Agenţia Naţională de Integritate vizând conflictul de interese cu funcţia de primar, prin care s-a adus la cunoştinţă că ÎCCJ a respins definitiv contestaţia lui Iusein Visel faţă de raportul de evaluare al ANI. Prin acest raport, s-a constatat conflictul de interese în care s-a aflat primarul comunei Dobromir.

De asemenea, prefectul judeţului Constanţa a emis Ordinul nr. 28/25.01.2017, prin care s-a constatat încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului primarului comunei Ciocârlia, Traian Dragomir. Ordinul a fost comunicat primarului comunei Ciocârlia, Consiliului Local al comunei Ciocârlia şi secretarului UAT Ciocârlia.
 
Ordinul a avut drept temei juridic adresa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a comunicat certificatul de grefă privind decizia definitivă a ÎCCJ nr. 3419/07.12.2016 în dosarul civil nr. 842/36/2013, adresa emisă de Agenţia Naţională de Integritate vizând incompatibilitatea cu funcţia de primar, prin care s-a adus la cunoştinţă că ÎCCJ a respins definitiv contestaţia lui Traian Dragomir faţă de raportul de evaluare al ANI. Prin acest raport s-a constatat incompatibilitatea în care s-a aflat primarul comunei Ciocârlia.
 
Potrivit reprezentantului Guvernului în teritoriu, în cele două localităţi au preluat prerogativele viceprimarii Ivana Ionuţ Leontin (PMP) la Dobromir şi Nicolae Pungă (PSD) la Ciocârlia.

Alegeri la Nicolae Bălcescu, după demiterea primarului

Prefectul Adrian Nicolaescu a emis, pe 3 august anul trecut, Ordinul nr. 362, prin care s-a constatat încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului primarului comunei Nicolae Bălcescu, Viorel Bălan. Ordinul a fost comunicat primarului comunei Nicolae Bălcescu, Consiliului Local al comunei Nicolae Bălcescu, secretarului UAT Nicolae Bălcescu şi Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
Ordinul a avut la bază un raport de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate, rămas definitiv prin Decizia nr. 1950/16.06.2016, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Mai precis, inspectorii ANI au susţinut faptul că Viorel Bălan s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23 iunie 2008 - 21 septembrie 2010, întrucât a exercitat, simultan, funcţia de primar al comunei Nicolae Bălcescu şi pe cea de administrator al SC Panminada SRL (23 iunie 2008 - 5 ianuarie 2009) şi al SC Pavicom SRL (23 iunie 2008 - 21 septembrie 2010).
 
În documentul ANI se arată că primarul din Nicolae Bălcescu ar fi încălcat dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora funcţia de primar este incompatibilă cu funcţia de administrator la societăţi comerciale. De asemenea, pentru că a omis menţionarea, în declaraţiile de interese aferente anilor 2009 şi 2010, a calităţilor deţinute în cadrul SC Pavicom SRL, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de dispoziţiile art. 292 din Codul Penal: „Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă“. Primarul pierduse şi în primă instanţă, a făcut apel, dar fără succes.
 
Reamintim că, după pronunţarea sentinţei din 16 iunie, Viorel Bălan avea să declare faptul că nu se aştepta la asemenea decizie, mai ales că raportul de evaluare al ANI avea o vechime de trei ani. De altfel, Viorel Bălan fusese reales, la alegerile din 5 iunie, în funcţia de primar al comunei Nicolae Bălcescu.
 
Având în vedere decizia prefectului judeţului Constanţa, acesta a solicitat Guvernului, printr-o adresă, să stabilească organizarea alegerilor parţiale printr-o hotărâre de Guvern.

CL Mereni, salvat de supleanţi?

Comuna constănţeană Mereni a rămas fără consiliu local, după ce acest for a fost dizolvat printr-o decizie a Tribunalului Constanţa. Consiliul Local nu s-a mai întrunit conform legii timp de două luni. Înainte de dizolvare, componenţa CL Mereni era următoarea: cinci consilieri PSD, cinci PNL şi unul PMP. Instanţa s-a pronunţat la sfârşitul anului trecut, iar la Prefectura Constanţa se aşteaptă motivarea judecătorilor pentru demararea procedurii de organizare de alegeri parţiale, cel mai probabil în primăvara acestui an.
 
În lipsa unui consiliu local funcţional, adoptarea bugetului localităţii pentru anul în curs nu se poate realiza. Prefectul judeţului, Adrian Nicolaescu, a precizat că a solicitat tuturor partidelor politice cu reprezentare în CL Mereni să prezinte listele de supleanţi, dacă aceştia există, în vederea constituirii unui nou consiliu. În caz contrar, se va face o solicitare la Guvern pentru emiterea unei hotărâri privind organizarea de alegeri parţiale.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii