Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:13 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pîrvulescu, omul lui Valentin Gheorghe Ionescu în Consiliul Local al lui Mazăre (document)

ro

06 Sep, 2011 01:10 6189 Marime text
parvulescu_Valentin_Parvulescu_1.jpgZIUA de Constanţa vă prezintă averile consilierilor locali, aşa cum sunt ele evaluate în declaraţiile politicienilor. Menţionăm că prezentarea este făcută în ordinea alfabetică a numelor.

Gabriel-Valentin Pîrvulescu este pesedist, vicepreşedinte al organizaţiei municipale a partidului, consilier local şi afacerist. Face parte din categoria „băieţilor deştepţi" ai CLM. Pe principiul tace şi le face, rar îl auzi vorbind pe Pîrvulescu. Dar, dacă te uiţi puţin la activitatea firmei pe care o conduce, totul devine mai clar. Potrivit declaraţiei de avere semnate pe 8 iunie a.c., Pîrvulescu spune că nu are casă, nici teren, bijuterii sau conturi. Deţine un Jeep, cumpărat în 2007, şi cam atât. I-a împrumutat 5.500 de euro Mihaelei Simona Pîrvulescu şi, la rândul său, a luat 28.000 lei de la Răducu Valentin Preda, consilierul personal al primarului Radu Mazăre. Banii şi i-a câştigat de la SC Tomis Marina Management, societate al cărei director este, şi de la Consiliul Local Municipal. Numai că, secretos din fire, Pîrvulescu nu a vrut să dezvăluie şi sumele agonisite, menţionând doar „conform fişei fiscale 2010".

Societatea pe care o conduce Valentin Pîrvulescu, Tomis Marina Management, este antreprenorul general al proiectului Marina Tomis. Afacerea îşi are începutul în 2005. În acea vreme, sub conducerea lui Gheorghe Moldoveanu, Administraţia Porturilor Maritime a concesionat Portul Turistic Tomis, pentru 25 de ani, firmei Sisteme Internaţionale de Afaceri SA. SIA este unul dintre business-urile lui Valentin Gheorghe Ionescu. Afacerea a fost considerată în presa vremii unul dintre tunurile conducerii CN APMC. În 2005, SIA era deţinută în proporţie de 80% de Valentin Gheorghe Ionescu. În afacerea „Marina Tomis" a intrat, în 2007, SC Sisteme Integrate de Afaceri, transformată pe 8 octombrie 2007, la numai trei luni de la înfiinţare, în SC Tomis Marina Management. Rolul primit: antreprenor general al lucrărilor. Evident, acţionar în noua societate era şi este în continuare Sisteme Internaţionale de Afaceri a lui Ionescu, alături de Euromarina, care a intrat puţin mai târziu în business. Valentin Gheorghe Ionescu este un nume des întâlnit în peisajul afaceristic constănţean. Implicat în business-uri cu eoliene, terenuri şi centre comerciale, Ionescu, zis Grizzly, a... crescut cu Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, fiind coleg al acestora în Institutul de Marina şi cofondator al cotidianului Contrast. În comunicatul remis de Direcţia Naţională Anticorupţie în octombrie 2008, Valentin Gheorghe Ionescu, prin firma sa, Habitat şi Ambient SA, apare la capitolul „cesionari cumpărători de drepturi succesorale". Potrivit Registrului Comerţului, Grizzly este implicat în societăţi precum Societatea Naţională de Distribuţie SA, Euro Pro Construct, Compania de Servicii şi Consultanţă, Compania de Tutun şi Ziare, Habitat şi Ambient, Rezident Com şi Sisteme Internaţionale de Afaceri.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii