Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:01 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Natura muşcă din faleză. Terenul a luat-o la vale „Fin.Co.Ge.Ro Eminescu Street Project“, un proiect făcut una cu pământul (galerie foto)

ro

24 Apr, 2015 00:00 3776 Marime text
Precipitaţiile abundente care însoţesc primăvara fac ravagii pe terenurile de lângă mare. Malurile de pământ au început să o ia la vale, cu precădere în zonele unde au fost întreprinse o serie de lucrări, rămase însă neterminate. În urmă cu 15 ani, înainte ca primarul Radu Mazăre să ajungă la cârma oraşului, fosta administraţie locală, reprezentată de primarul Gheorghe Mihăeşi, a semnat un contract de concesiune cu firma italiană Fin.Co.Ge.Ro. Spa, care ar fi trebuit să dezvolte în zona străzii Mihai Eminescu, pe lângă restaurantul Zorile, un ansamblu rezidenţial. Complexul „Fin.Co.Ge.Ro Eminescu Street Project“ avea să fie compus din mai multe blocuri turn şi un hotel, însă a rămas doar la stadiul de proiect. Firma a apucat să monteze un panou de semnalizare în zonă, a făcut o amenajare de şantier, dar, ulterior, între firmă şi Primărie s-a ivit un conflict în instanţă. 

Citeşte şi

Încă o tranzacţie de milioane cu Fin.Co.Ge.Ro: Peste 14 milioane de euro de la constănţeni iau drumul unui preşedinte UGIR 
 
Lucrările au rămas neterminate, însă natura nu a aşteptat ca litigiul dintre cele două entităţi să se stingă, ci şi-a văzut de treaba ei, „muşcând“ cu sete din malurile de pământ. Terenul a început să o ia la vale, rupând în cale porţiuni întregi din aleea de promenadă de pe strada Eminescu. Pentru că mulţi constănţeni ne-au semnalat, îngrijoraţi, fenomenul, l-am contactat pe viceprimarul cu atribuţii de primar al municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, pentru a-l întreba care este situaţia actuală a terenului pe care trebuia să se ridice ansamblul rezidenţial „Fin.co.ge.ro Eminescu Street Project“. „ Terenul a aparţinut dintotdeauna Primăriei Constanţa, el a fost concesionat firmei Fin.Co.Ge.Ro pentru executarea unor lucrări. Panoul lor încă există acolo pentru că nu am considerat că este cazul să cheltuim din bani publici pentru a demonta acel panou aparţinând unei firme cu care noi suntem în litigiu, unde dosarul a înregistrat peste 60 de termene. Contractul pentru terenul în cauză a fost semnat de comun acord între Fin.Co.Ge.Ro şi fosta administraţie locală, reprezentată de primarul Mihăieşi“, a explicat viceprimarul Decebal Făgădău. „În plus, nu putem avea pretenţia ca într-un loc unde nu s-au mai făcut investiţii de 25 de ani în acest sens, astfel de fenomene să nu aibă loc. O situaţie cu adevărat alarmantă se petrece în Faleză Nord, în zona străzilor Tabla Buţii, Răchitaşi, Zorelelor. În toata acea zonă, din 2005, apa a înaintat cel puţin 15 metri spre faleză. Acel teren a fost deja predat Apelor Române. Ba chiar aş putea spune că ceea ce se întâmplă în zona restaurantului Zorile este o «glumiţă», în comparaţie cu ceea ce se întâmplă în această zonă. Cel ce are întreaga responsabilitate acolo este Guvernul României“, a declarat viceprimarul cu atribuţii de primar al Constanţei, Decebal Făgădău, pentru ZIUA de Constanţa.

Cu toate că situaţia părea a fi o „glumiţă“, la scurt timp după discuţia avută cu reprezentantul municipalităţii, Primăria Constanţa a şi solicitat eliberarea unui certificat de urbanism şi a unei autorizaţii de construire pentru „executarea lucrărilor de primă urgenţă pentru refacere şi reparaţii taluz - conform raportului de expertiză tehnică vizat“, cu menţiunea că documentaţia se va completa până la obţinerea procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor. Potrivit Primăriei Constanţa, lucrările se vor întinde pe o durată de 24 de luni.

Decebal Făgădău a explicat, de asemenea, că fenomenul nu este nici pe departe unul izolat, astfel de prăbuşiri de faleză fiind des întâlnite şi la Eforie sau la Costineşti, de pildă. „Ceea ce este absolut necesar de făcut, astfel încât apa să nu ajungă să afecteze vestigii cu adevărat importante, precum Mormântul Hypogeu, este elaborarea unui studiu privind suprafaţa falezelor, urmărirea lor şi elaborarea unui proiect pentru combaterea fenomenului de eroziune costieră. Acest lucru trebuie făcut nu doar la nivelul municipiului Constanţa, ci şi la Tuzla, la Eforie, la Costineşti şi aşa mai departe“, a conchis viceprimarul cu atribuţii de primar al Constanţei, Decebal Făgădău.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii