Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:40 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Municipalitatea şi-a selectat partenerii în cadrul proiectului de combatere a sărăciei în municipiul Constanţa - cartierele CET - Medeea - Palas

ro

10 May, 2017 00:00 2029 Marime text
Administraţia locală de la nivelul municipiului Constanţa şi-a selectat partenerii în cadrul Axei Prioritare 5 - Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii. Obiectivele proiectului sunt reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din comunităţile marginalizate (romă şi non-romă) din oraşe cu peste 20.000 de locuitori, cu accent pe cele cu populaţie aparţinând minorităţii rome, prin implementarea de măsuri şi operaţiuni integrate.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă promovarea incluziunii sociale şi combaterea sărăciei în municipiul Constanţa - cartierele CET - Medeea - Palas. Principalele activităţi ale proiectului în această etapă sunt: înfiinţarea noului GAL, conform cerinţelor pentru perioada de programare 2014-2020, delimitarea comunităţii marginalizate şi a teritoriului, inclusiv a zonei/zonelor urbane marginalizate; animarea partenerilor locali şi mobilizarea comunităţii marginalizate vizate; elaborarea listei indicative de intervenţii prin care GAL consideră că vor fi atinse obiectivele strategiei de dezvoltare locală. Activităţile care vor face obiectul prezentului parteneriat se vor desfăşura pe o perioadă de şase luni.

În urma studierii dosarelor depuse în vederea selecţiei de parteneri în cadrul POCU Axa prioritară 5 - Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii, Obiectivul specific 5.1: Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din comunităţile marginalizate (romă şi non-romă) din oraşe/municipii cu peste 20.000 de locuitori, cu accent pe cele cu populaţie aparţinând minorităţii rome, prin implementarea de măsuri/operaţiuni integrate în contextul mecanismului de DLRC, au fost selectate următoarele entităţi: SC RomActiv Business Consulting SRL şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii