Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:01 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Memoria scurtă a cetăţeanului… Toamna aceasta nu mai „Curăţăm Constanţa Noastră”?! (document+galerie foto)

ro

04 Oct, 2016 00:00 3553 Marime text
 

Campania „Curăţăm Constanţa Noastră” a murit după doar un sezon?! Cel puţin aşa pare, dacă, din întâmplare, consultaţi site-ul „ultrapremiat” al Primăriei Constanţa. Cu toate că respectiva campanie ar fi trebuit să fie în plină desfăşurare (1-30 octombrie), ultimele informaţii despre evenimentul de toamnă, care s-a dorit a fi, încă de la lansare, unul de amploare, datează din 2015.
 
Anul trecut pe vremea asta, începutul lunii octombrie a reprezentat şi debutul campaniei iniţiate de municipalitate şi care viza întreaga comunitate constănţeană. Campania s-a derulat pe mai multe planuri, după ce a debutat cu o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari. Tot anul trecut, constănţenilor le-a fost transmisă şi o scrisoare din partea primarului municipiului (atunci, interimar), prin care erau înştiinţaţi că, „dacă faci curăţenie generală de două ori pe an, este mult mai uşor să o menţii”.

În campania din toamna trecută, au fost implicate toate direcţiile Primăriei, precum şi regiile şi societăţile subordonate, dar şi contractorii municipalităţii. Campania s-a derulat pe tot parcursul lunii octombrie şi a fost urmată de acţiuni de plantări, în luna noiembrie.

Programul acţiunilor de ecologizare şi înfrumuseţare pentru această toamnă lipseşte de pe site-ul Primăriei

Unde vor avea loc acţiuni concrete de ecologizare, igienizare şi înfrumuseţare împreună cu constănţenii, pentru menţinerea curăţeniei oraşului nostru?
Unde şi cum se acţionează?
Care este calendarul acţiunilor?
Sunt câteva întrebări la care ar trebui să răspundă administratorii oraşului şi, implicit, iniţiatorii acestei campanii.
 
În lipsa unor puncte de vedere din partea primarului sau a viceprimarilor, am încercat totuşi să luăm legătură cu un reprezentant al municipalităţii. Consilierul personal al edilului-şef, Mihai Petre, a precizat că „se lucrează la calendarul acţiunilor şi în următoarele zile va fi făcut public, ce-i drept, cu un mic delay. Campania va începe în această săptămână”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii