Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
18:30 29 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

1.300.000 de lei pentru viitorul copiilor La Cuza Vodă se caută soluţii pentru extinderea clădirii şcolii

ro

30 Mar, 2015 00:00 912 Marime text
Anul acesta, comuna Cuza Vodă se numără printre localităţile norocoase care au primit mai mulţi bani de la Guvern la prima rectificare bugetară. Cu toate acestea, sumele sunt în continuare insuficiente pentru a asigura bunul mers al tuturor proiectelor de care este nevoie într-o localitate precum aceasta. Gospodarul-şef Niculae Horneţ spune că, deşi bugetul de care dispune Primăria anul acesta este cu 30% mai mare decât anul trecut, şi cheltuielile sunt pe măsură. „Continuăm pictura la biserică şi amenajarea trotuarelor. Totodată, lucrăm, în prezent, la electrificarea cartierului nou de locuinţe“, a declarat primarul comunei Cuza Vodă. Însă, potrivit gospodarului-şef, cel mai important şi mai urgent proiect este acela de construire a unor noi săli de clasă pentru actuala clădire a şcolii generale. „Numărul copiilor este tot mai mare pe zi ce trece. Clădirea şcolii nu doar că este veche, dar a devenit ineficientă pentru a acoperi necesarul. Avem depus la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice un proiect pentru şcoală.

Acesta presupune supraetajarea clădirii deja existente, etaj unde vor fi construite încă şase săli de curs. Estimăm că acestea vor acoperi necesarul pentru aproximativ 200 de copii. Sperăm să primim un răspuns pozitiv, dar, dacă nu vom avea sprijinul ministerului de resort, atunci vom face un efort pentru a realiza acest proiect din bugetul propriu“, a explicat primarul Niculae Horneţ. „Suma la care se ridică proiectul de reabilitare şi extindere a clădirii şcolii este de aproximativ 1.300.000 de lei, însă dacă nu vom avea sprijin de la forurile superioare, atunci vom pune în aplicare acest proiect din banii bugetului local, pentru că este o nevoie stringentă pentru comunitate“, a conchis gospodarul-şef al comunei Cuza Vodă. Prichindeii din clasa 0 nu învaţă la şcoală, din lipsă de spaţiu, ci în Căminul Cultural din localitate. Mai mult decât atât, numărul copiilor din localitate creşte, iar în curând, cele două clase pregătitoare vor deveni insuficiente.
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii