Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:21 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iată cine va locui în Campusul social „Henri Coandă" (Document)

ro

05 Apr, 2012 00:00 6832 Marime text
Primăria a publicat pe pagina sa de Internet, dar şi la avizierul din holul instituţiei lista cu punctajele celor care au solicitat locuinţe în Campusul social „Henri Coandă".

Tabelul conţine 2.408 nume, dintre care doar două familii au obţinut punctajul maxim, de 100: Elena Faur şi Soltana Popescu. Cel mai mic punctaj, 5, a fost obţinut de Valerica Miloi. Lucrările de construire în campusul social au fost inaugurate la începutul acestei săptămâni cu mare fast. Potrivit spuselor primarului Radu Mazăre, primele locuinţe vor fi inaugurate la finele lunii mai, începutul lunii iunie, iar următoarea tranşă în octombrie. Investiţia se ridică la 2.244 de euro pentru fiecare persoană care va locui în blocurile construite pe structură metalică. Valoarea totală a contractului este de 7.783.873 de euro. Un bloc va avea 48 de unităţi locative: 24 cu două camere, 15 cu trei camere şi nouă garsoniere. La temelia primul bloc a fost îngropat un hrisov, pe care scrie că „acest proiect este destinat oamenilor năpăstuiţi". Hrisovul mai conţine şi date despre proiectul Campusului social „Henri Coandă". Potrivit edilului, în campus vor fi amenajate locuri de joacă pentru copii, locuri pentru grătare şi o secţie de poliţie. De asemenea, vor exista trei tipuri de chirii: prima categorie de persoane nu va plăti nimic, cea de a doua categorie va plăti apa şi curentul, iar cea de-a treia - apa, curentul şi o chirie modică. Blocurile sunt construite de Shapir Structures.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii