Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:44 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Grădină botanică asemenea celei de la Balcic Un colţ de Paradis la Techirghiol

ro

03 Jun, 2014 00:00 5182 Marime text
O adevărată grădină a Raiului începe să ia formă la Techirghiol. Proiectul „Arta grădinăritului transfrontalier la Marea Neagră“ începe treptat să prindă contur. O grădină botanică asemenea celei de la Balcic va fi creată la Techirghiol, în apropierea lacului. Pe aproape trei hectare, vor fi plantate peste 100 de specii de plante şi vor fi amenajate un lac artificial, o cascadă, alei, pergole, chioşcuri, foişoare etc.

Primăria Techirghiol a accesat, împreună cu partenerii bulgari, bani pentru proiectul european a cărui valoare se ridică la suma de 1.507.842,86 de euro. Proiectul „Arta grădinăritului transfrontalier la Marea Neagră“ este realizat în colaborare cu Grădina Botanică din Balcic, având ca parteneri Universitatea „Ovidius“ Constanţa, Centrul Cultural „Palatul din Balcic“, Universitatea „Sofia“ şi Primăria Balcic.
Lucrările au fost demarate în primăvara acestui an şi ar trebui finalizate în luna decembrie. Până la sfârşitul lunii aprilie, partenerii au desfăşurat activităţi pregătitoare investiţiei, cum ar fi organizarea conferinţelor de lansare a proiectului în Techirghiol şi Balcic sau atribuirea contractelor de proiectare şi inginerie. De altfel, în luna decembrie a anului trecut, Universitatea „Ovidius” a organizat seminarul „Schimb de experienţă pe tema turismului şi impactului climatic asupra parcurilor şi grădinilor“. În prezent, sunt în lucru website-ul proiectului şi materialele de promovare a acestuia. 
Potrivit reprezentanţilor autorităţii locale de la Techirghiol, grădina botanică ce va colora malul lacului este cuprinsă într-un proiect mult mai amplu de valorificare a zonei. Aici urmează ca, până în 2015, să fie amenajată o promenadă spectaculoasă care va cuprinde un parc acvatic, terenuri de sport, dar şi pistă pentru biciclete.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii