Frumuseţea cetăţilor vechi păleşte în faţa şoselelor bombardate Drumul către cetatea Enisala, chinul iubitorilor de istorie

dÎn limba turcă, Enisala se traduce Yeni Sale, ceea ce înseamnă Satul Nou, cetatea fiind cunoscuta şi sub denumirile Heraclia sau Heracleea. De origine genoveză, fortăreaţa este situată pe un deal calcaros din apropierea localităţii Enisala, un loc străjuit de lacuri cu stuf bogat şi dealuri verzi, împădurite. Construită în cea de-a doua jumătate a secolului al XIII-lea, pe când lacul Razim era încă un gol din marea Neagră, cetatea Enisala a avut un important rol militar de supraveghere a drumurilor dimprejur. În anul 1396, cetatea a fost cucerită de Mircea cel Bătrân de la otomani şi a devenit parte integrantă a sistemului defensiv al Ţării Româneşti. Potrivit istoricilor, în urmă cu două secole, armata rusă a ordonat distrugerea tuturor cetăţilor medievale din nordul Dobrogei, unde funcţionau garnizoanele Imperiului Otoman. Dintre toate, doar cetatea Enisala a rămas în picioare, deoarece nu mai era activă la momentul acela. Ulterior, Enisala a fost parţial reconstruită şi astfel a redevenit un obiectiv turistic major al Dobrogei de Nord.

Zona este deosebit de tentantă pentru turişti şi pentru pasionaţii de istorie antică şi arheologie, întrucât cercetătorii de la Institutul de Cercetări Eco Muzeale din Tulcea au deschis un şantier arheologic la poalele cetăţii Enisala. Aici au fost găsite peste o sută de morminte în care au fost înhumaţi, cel mai probabil, locuitorii vechii cetăţi. Totodată, a fost adusă la suprafaţă o aşezare neolitică aparţinând Culturii Gumelniţa, precum şi una ce datează din prima Epocă a Fierului.

Drumurile rele ucid entuziasmul turiştilor pasionaţi de parfumul istoriei

Aşadar, pasionaţii de istorie şi arheologie au suficiente motive pentru a include cetatea Enisala într-un traseu turistic, asta dacă nu au „pretenţia“ de a avea un drum lin până acolo. Iată ce spune un vizitator recent al acestui obiectiv turistic, într-un comentariu pe site-ul ziarului nostru: „Cetatea şi locurile din împrejurimi merită să fie văzute, dar drumurile noastre - europene, naţionale, judeţene - lasă de dorit. Azi (n.r. 5 aprilie) am vizitat cetatea. Da, pe ploaie şi pe vânt! La întoarcere am avut proasta inspiraţie să mergem din „greşeală“ pe drumul DJ 222. A fost un chin, am făcut slalom printre gropile din „asfalt“, care erau cât jumătate din roata maşinii între localităţile Beidaud - Sarighiol de Deal - Râmnicu de Sus şi Grădina. Poate sunt printre iubitorii de istorie persoane care se ocupă cu întreţinerea şi asfaltarea drumurilor noastre, poate domnii primari din comunele de care aparţin aceste sate circulă pe aceste drumuri şi pot face ceva. Sau, de ce nu, cei de la judeţ, Regia de Drumuri Judeţene... Am uitat să precizez, vor spune că nu sunt bani (accize, taxe de drum, rovinietă)“, spune, dezamăgit, cititorul nostru.