Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:48 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Flori, diplome, emoţii şi aduceri-aminte Primarul Valentin Vrabie a premiat cuplurile de argint şi tinerii majori

ro

23 Mar, 2015 00:00 2578 Marime text
La sfârşitul săptămânii trecute, sediul Primăriei comunei Peştera s-a dovedit a fi neîncăpător pentru cei 40 de tineri care au ajuns recent la vârsta majoratului şi pentru cuplurile care au rezistat un sfert de secol. Motivul pentru care primarul Valentin Vrabie i-a reunit pe toţi aceşti oameni sub acelaşi acoperiş este unul cât se poate de nobil: ca să îi premieze.

„Preţ de câteva ore, am avut norocul de a împărtăşi o bucurie imensă alături de copiii mei dragi, care, mai ieri, când am preluat mandatul de primar, aveau 10-11 ani, iar acum au devenit majori. Încă de acum cinci ani am luat decizia de a-i premia pe toţi cei care ajung la vârsta majoratului, făcându-i în acest fel să conştientizeze frumuseţea unui nou început. Am discutat apoi ca de la părinte la copil cu fiecare în parte, i-am felicitat pentru reuşitele lor, pentru că unii au ajuns deja la facultate, i-am încurajat pe ceilalţi să îşi urmeze visele şi le-am solicitat tuturor să fie oameni vii ai acestei comune, să se implice în viaţa comunităţii mai mult şi să fie oameni responsabili“, a declarat primarul Valentin Vrabie, pentru ZIUA de Constanţa, despre evenimentul care a avut loc săptămâna trecută, la Peştera. „Acest premiu oferit de Primăria şi Consiliul Local Peştera vine dintr-o frustrare mai veche a mea, pentru că, atunci când eram de vârsta lor, eu nu am avut posibilitatea de a mă bucura mai mult de împlinirea celor 18 ani. Şi poate că nici părinţii lor nu au avut această ocazie, de aceea am vrut ca ei, cei care ne reprezintă viitorul, să aibă parte de un mic dar din partea noastră“, a adăugat gospodarul-şef al comunei Peştera, Valentin Vrabie.

În acelaşi context, primarul i-a felicitat şi pe cei care, timp de 25 de ani, au rezistat în căsnicie la bine şi la greu. „Mă bucur de fiecare dată când văd oameni frumoşi şi m-am bucurat să vorbesc cu fiecare dintre ei. Ştiţi ce mi-au spus câţiva? Că, în cazul în care cei de la Primărie nu îi anunţau să vină să îşi ridice premiul de 500 de lei pentru că au izbutit să ajungă să celebreze nunta de argint, ar fi uitat de această aniversare. Atât de repede li s-a părut că s-a scurs timpul, însă pe dinăuntru au rămas la fel ca în ziua în care au spus «DA!»“, a mai spus primarul Valentin Vrabie.

Mai mult decât atât, primarul a declarat că evenimentul de premiere a celor care au ajuns la vârsta majoratului a generat un val de cereri din partea... părinţilor tinerilor. Aceştia vor să fie organizate întâlnirile periodice - de 10, 20, 30 de ani - ale foştilor colegi care au absolvit şcoala din comuna Peştera.
Trebuie să precizăm că iniţiativa de a premia tinerii care au ajuns la vârsta majoratului, cuplurile de aur sau de argint, precum şi pe cei care ajung la venerabila vârstă a centenarului i-a aparţinut primarului Valentin Vrabie. Proiectul este derulat în baza unei hotărâri de Consiliu Local care a fost aprobată în anul 2010 şi care presupune acordarea de diplome, flori şi premii în bani. Pentru tinerii ajunşi la vârsta majoratului, administraţia locală a oferit un premiu simbolic de 300 de lei şi o diplomă, iar pentru cuplurile ajunse la 25 de ani de căsătorie premiul constă în acordarea sumei de 500 de lei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii